joi, 30 iulie 2009

Brashowliwood, Motor Stadt și Kronapoli

Brașovul este noul Detroit. Nu se fabrică mașini aici ci acestea sunt incendiate. Numai anul trecut vreo 12 mașinuțe au fost făcute torțe. Recent, un Mercedes a avut și el aceeași soartă. Ori din răzbunare ori pentru a lua bani grei din asigurare. Una din două. Cred că a doua. Într-o altă parcare, alte trei mașini au fost puse "în lumina reflectoarelor". Opel-ul n-avea asigurare. Păcat.
Prefectul Brașovului este un corupt. Îl cheamă Ion Gonțea. Parcă are și nume de căcănar, ce-i drept. Nicolae Paraschiv, care a fost maior în cadrul Securității la viața lui și a torturat revoluțioanarii din noiembrie '87 e tot pe acolo, pe la vârf. E secretar general la Primărie.
În centrul orașului se organizează flagrante pentru dilării de droguri, ca-n filme, băi. Flagrantul eșuează. "Băieții veseli" fug, poliția după ei. Prind unul sau doi din trei și fac rost doar de 800 de grame de droguri și mașină. Vi-l imaginați pe șeful Poliției nervos pentru eșuarea acțiunii și pocnind un ziarist dornic de o declarație (chestia asta nu s-a întâmplat, dar ar fi fost fain să se întâmple).
Gribenco, Gorbunov, Moisin etc. etc. ... crema lumii interlope din Brașov. Îs așa de multe pizzerii în Brașov că sunt chiar curios dacă vreunul din ei e patron pe undeva, doar așa, ca să fie scenariul complet.
Ladislau Vankay pune barieră pe podul de la Dârste (e terenul lui, ce-i drept, deci poate să facă ce-l taie capul acolo), face grătare cu prietenii (și eu care credeam că un grătar pe ploaie e o experiență extremă) și orchestrează teatru în aer liber jucând rolul de deținut. Chiar se aranjase tipul cu haine, bilă la picior etc. Păcat că nu l-au inclus și pe el cei de la Watumi în programele artistice. Stai așa, n-aveau cum pentru că poliția chiar l-a făcut pușcăriaș. Se pare că pizzerii-le lui Gribenco și ăilalți de mai sus au harul de a-i ține pe polițiști la depărtare. De fapt, cui dracu să-i mai trebuiască pizzerie când tu ești dat în urmărire generală și stai într-o casă colț în colț cu secția de poliție și nici dracu nu se interesează de soarta ta?
Toamna trecută doi oameni au murit într-un jaf armat. La o farmacie s-a lăsat din nou cu victime nevinovate. De curând, undeva în Steagul, s-a mai jefuit o bancă. Noroc că nu s-au mai ridicat și alții oameni nevinovați la cer.
Primăria duce un Război Civil Rece (cred că e premieră mondială genul ăsta de conflict) cu Consiliul Județean. Scripcaru și Căncescu sunt maeștrii de ceremonii. Sabotaje diplomatice peste sabotaje. Intervenții de stopare a diferitor proiecte, presiuni psihologice, manipualre, ură ,lipsă de bun simț și de respect față de cetățenii orașului.
Din tot acest Univers al unui altfel de Brașov se distinge domnul Botorog, protestatarul orașului. Prezență simpatică și permanentă în față Prefecturii și cu mesaje ingenioase ("Scripcaru e un bou, mi-a luat vacile!") acesta este singurul care are harul de-a stârni un zâmbet. Desigur, se spune că el este arma psihologică achiziționată de Căncescu pentru a destabiliza buna dispoziție a funcționarilor Prefecturii, dar pe cine mai interesează dacă tipul e sau nu e plătit să fie prezent de peste 5 ani la datorie? El mereu ne face să zâmbim și n-a deranjat niciodată pe nimeni. Ba chiar, o dată, l-am văzut pozându-se cu niște chinezi.
Ceilalți ne fac să le pomenim morții, să invocăm diferite părți anatomice și să felgmăm în urma lor.
No, astea fiind scrise, haideți la Brașov, că aveți ce vedea în afară de Biserica Neagră.

Brand-uri Moldovenești

Pentru că am avut (încă mai am) destule tangențe cu Moldova mă bag ca să-mi dau cu părerea despre alții. Sper să nu mi-i pun pe urmașii lui Fane il Grande în cap.
Amu - Acest amu e un fel de servus în ceea ce privește notorietatea de care se bucură, însă înseamnă cu totul altceva. "Tradus" înseamnă acum. Este folosit și în alte regiuni din România, însă dacă n-ai auzit un moldovean spunându-ți amu vin n-ai auzit încă nimic. Aceștia mai folosesc și o formă derivată și anume amu ia. Asta înseamnă chiar acum. Prima dată când am auzit această a doua formă, mic fiind, am rămas cu ochii bulbucați crezând că e vreun alt fel de a spune... mă rog, știți voi ce.
Du-ti băi d'aici-ișa! - exclamație ce poate merge pe două sensuri. Este folosită mai ales de către fete, în special cu conotația negativă. Exemplu: doi adolescenți la discotecă. "Și fași frumoaso? Ti fac la un dans?" Du-ti băi d'aici-ișa! după care fata încearcă să conceapă o replică prin care să dea de înțeles că se lasă greu.
Ștefan cel Mare - cel mai mare român al tuturor timpurilor în urma concursului de la TVR de acu ceva ani (și eu îl consider la fel). În timpul domniei sale de aproape de 50 de ani a făcut din micuțul stat moldovean o forță militară dar a și contribuit la dezvoltarea culturii moldovenești. Mănăstirile din Nord sunt mărturia cea mai puternică în acest sens.
Iași - Vaslui - derby-ul fotbalistic, cultural, social și economic al zonei. Ieșenii și vasluienii se urăsc de moarte. Nu înțeleg de unde rivalitatea dintre cele două orașe, dar e bine venită, se mai animă spiritele.
Pinalti - sau cunoscut și sub numele de Gheorghe Ștefan, primar, patron de echipă, mentor și guru. Pinalti este cel sub bagheta căruia orașul Piatra Neamț a renăscut. Presimt că de anul ăsta "axa" Iași-Vaslui-Neamț va fi un punct de atracție maximă.

miercuri, 29 iulie 2009

Ziua Imnului... Sărbătoare falsă

Azi nu-mi pun steagurile la balcon pentru că nu înțeleg cui servește promovarea unui fals. "Deșteaptă-te, române!" a fost compus la Brașov și a fost cântat pentru prima dată la Brașov, în Șchei, în grădina lui Bonifatie Pitiș.
Munca domnului profesor Vasile Oltean de la Muzeul Primei Școli Românești este total ignorată. Omul acesta a scris și publicat cărți despre istoria imnului, dar cine să le citească? Cine să vină la Brașov, la muzeul din Șchei și să vadă documentul în care scrie pentru tot prostul că imnul s-a cântat la Brașov cu mult înainte de a fi cântat la Râmnicu Vâlcea?
Nu e vorba de a a-mi lăuda orașul. Dacă imnul s-ar fi intonat prima dată la Arad și un alt oraș și-ar fi atribuit meritul la fel aș fi scris.
Imnul nu-i un cântec oarecare. Și de asta istoria lui trebuie cunoscută așa cum este ea. Alții merg până în pânzele albe să-și cunoască istoria în timp ce noi, deși avem tot ce ne trebuie pentru a știi fix sub nas, ne complacem cu falsuri.
Aveți mai jos un fragment de 3 minute dintr-un interviu cu domnul profesor Vasile Oltean. Doar trei minute durează să aflați și să învățați (în cazul în care nu știați deja) istoria Imnului așa cum este ea.

luni, 27 iulie 2009

Despre Zoso

Moamăăăă! De când îmi ardeau dejtele să scriu despre marțafoiul ăsta? De vreo 2-3 zile, de când am nimerit pe blogul lui în căutarea blogului despre Roșia Montană.
În regulă, îmi zic. Hai să-i citesc articolul (era de mult scris) despre Roșia, să văd ce zice omul ăsta mai ales că el a fost la fața locului și a văzut cum stau treburile în zonă. Înțelesesem din alte surse că acest Zoso ar fi mare sculă și că scrisul lui e cu mare greutate, cu importanță, chiar venerat de anumite specimene umane care își caută idoli pe net (ce vrei să te faci când o să fi mare? vreau să fiu ca Zoso!).
Dă-i și citește. Recunosc că n-am fost în viața mea la Roșia, în principal că n-am avut bani de drum, că voința a fost și este slavă cerului. Și citesc impresiile despre "călătoria în timp" a "marelui" Zoso. Vai Doamne, că omul e specie pe cale de dispariție în Roșia! (oamenii fără coloană vertebrală și avizi de bani normal că și-au luat tălpășița, banii de la Gabriel Resources și s-au tirat). Mon Dieu, că a făcut 4 sau cinci ore din nu știu ce localitate din Alba sau Cluj, parcă, până la Roșia (deh, monșer, se cheamă prostie în grad de excelență că habar n-ai pe unde să mergi. Acu vreo săptămâna a plecat din București un grup spre Roșia și au ajuns în 5 sau 6 ore...). Dumnezeule, casele în Roșia se dărâmă și nimeni nu face nimic! (casele cumpărate de sus-numita firmă de poluare la scară globală sunt cele care se dărâmă. Da' de ce să scrie "măria sa", Zoso despre cum arată casele oamenilor care nu pleacă de acolo nici pentru toți banii din lume?). Ce oameni, în loc să-i lase pe cei de la și mai sus-numita companie să le ia aurul și să pompeze bani cu nemiluita în zonă, ei se încăpățânează (mami, mă leși? te fuți în bani și în ele locuri de muncă care de la vreo câteva vii au ajuns la 400. Pun pariu că îți vine să te ștergi la cur cu patru miliarde de euro după ce vezi un răsărit de soare în Roșia. Chiar? Cum era reclama aia? "Tu ce ai face cu patru miliarde euro?" M-aș șterge cu ei la cur, de restul aș face un foc de tabară pe un deal în Roșia și l-aș chema pe Dan Bitman să-mi cânte Banii Vorbesc, asta aș face!).
Printre alte observații "fine" ale Zoso-ului acesta mai scrie că el nu e nici pentru dar nici împotriva proiectului de exploatare. Băi căcat cu ochi! Ai scris despre cât de nașpa ți s-a părut ție zona văzută cu ochii unui corporatist, ai pus niște poze de tot căcatul și spui că banii și cianura de la Gabrile Resources sunt salvarea "sărmanilor" roșieni și îți permiți să scrii că nu ești nici pentru dar nici împotriva proiectului?
Monșer Zoso, nu-mi stau în fire încheierile subtile și cu tâlc atunci când vine vorba de parveniți ca tine, așa că îți scriu pe limbajul tău corporatist: Du-te-n pizda mă-tii și să ai o zi bună!

Fuse, văzuse și se duse!

Cam așa s-ar putea descrie periplul italianului Nicolo Napoli la F.C. Brașov. Și eu, care deja mă pregăteam să-l consemnez în cartea mea de istorie ca primul antrenor străinez din istoria Steagului, trebe să mă mulțumesc să-i trec la anii din paranteza de lânga nume perioada "două săptămâni și ceva". Băi, a fost? A fost!
De acu ne punem nădejdea în Moldo-but (Viorel Moldovan). Ce poate fi mai frumos ca omul care te-a bucurat nespus de mult în '98 să vină să-ți antreneze echipa de suflet?

duminică, 26 iulie 2009

Video tur și retur cu FC Brașov

Scot clipurile din bara de vizavi și le pun într-un post pentru a face loc acolo altor clipuri. Păi mai jos puteți vedea atât turul cât și returul Steagului din sezonul trecut. Eu spun că muzica e frumoasă și, personal, îmi place mai mult cum a ieșit returul. În fine, spuneți dacă v-a plăcut, spuneți dacă nu v-a plăcut și ce ar fi trebuit în plus (sau poate ce n-ar fi trebuit).
Tur

Retur

vineri, 24 iulie 2009

Brand-uri Ardelenești

De ce brandu-uri ardelenești și nu din altă zonă a României? Pentru că sunt ardelean, de aia.
Așadar, fără a da o definiție exactă a ceea ce înseamnă brand și mergând pe principiul că știm ce-i ăla și cam cu ce și cum se mănâncă, să trecem la... branduri.
Servus - cel mai de notorietate brand din această zonă a României. Este o formă de salut pe care ardelenii o folosesc atât la întânirea cu cineva cât și la despărțire. Cuvântul în sine provine din latină și ar înseamnă ceva de genul "la dispoziția dumneavoastră!" Așa că... servus!
Din păcate sunt tot mai puțini ardelenii care folosesc această formulă ca și salut (cel puțin în Brașov așa e situația), cei mai mulți, mai ales tinerii, preferând cosmopulitul "bună!"
No, bine! - formulă folosită pentru a exprima atât aprobarea cât și resemnarea. Diferențierea este dată de intonație iar acel no îi dă tenta ardelenească.
Avram Iancu - revoluționarul de la 1848 este o figură marcantă în istoria noastră. O expresie celebră folosită de Avram Iancu înainte de a pleca la luptă era: "no, hai!" Expresie simplă însă plină de însemnătate sufletească. În aceste două cuvine regăsindu-se toată determinarea și abnegația ardelenilor de pretutindeni. Uitați-vă la o poză cu Avram Iancu și imaginați-vă cum strigă și vă veți umple de adrenalină.
Tulai, ce fain! - expresie folosită pentru a evidenția o avansată stare de exuberanță, entuziasm, satisfacție și chiar... ebrietate.
No, dacă-i musai, ham! - lătrat specific câinilor din Ardeal, în special celor din zona rurală. Atunci când ajungeți prin Ardeal veți observa că nu sunteți lătrați de câini chiar de la primul contact vizual. În eventualitatea în care aceștia vă latră, într-un târziu, lătratul trebuie interpretat precum stă scris la început.

Va urma...

joi, 23 iulie 2009

F.C. Brașov în stagiul din Elveția

Stegarii au avut parte de un stagiu reușit la Anzere, în Elveția, unde au disputat trei partide amicale în compania unor adversari ce au pus la încercare potențialul galben-negrilor. Ăsta era și scopul, nu?
Se pare că noul antrenor, Nicolo Napoli, se înțelege de minune cu noii săi elevi. Înainte de a pleca în Țara Cantoanelor Steagul a disputat un amical pe Silviu Ploișteanu cu Gloria Bistrița, meci ce l-au și câștigat cu 3-1. Echipa de sub Tâmpa a continuat seria de victorii cu un succes de proporții în fața egiptenilor de la El Zamalek. A fost 7-1 pentru stegari contra uneia dintre cele mai titrate echipe de club din Africa. Deși au existat voci ce au încercat să minimalizeze succescul brașovean afirmând că egiptenii ar fi evoluat cu rezervele sau chiar cu tineretul, ei bine, El Zamalek a folosit cea mai bună echipă a sa compusă din jucători ce au ieșit campioni în sezonul trecut sau care, în anii precedenți, au pus umărul la cucerirea uneia dintre cele 5 Ligi a Campionilor Africii.
A urmat apoi meciul-test cu francezii de la F.C. Sochaux, partener de joc deja obișnuit pentru ardeleni în meciurile de pregătire. De data asta victoria le-a revenit francezilor, scor 0-2, aceștia beneficiind la maximun de unele inexactități ale apărării noastre, totul culminând cu gafa de proporții a lui Gabi Kajcsa de la golul 2 când, la un șut din unghi, acesta scapă mingea printre picioare.
Amicalul cu elvețienii de la F.C. Sion programat pentru ieri s-a amânat datorită unei înfrângeri suferite de aceștia în campionat.
După acea zi liberă, astă-seară, băieții lui Nicolo Napoli au disputat ultimul test înainte de debutul de la Alba Iulia în Liga 1 contra Naționalei Sub20 a Emiratelor Arabe Unite. Meciul s-a încheiat cu victoria brașovenilor cu 2-0, Attila Hadnagy consolidându-și statutul de golgeter al Steagului în pregătiri cu 3 reușite (două cu Zamalek, una cu EAU). Punând la socoteală și dubla din meciul cu Gloria Bistrița, Atty ajunge la respectabila cifră de 5 goluri în 4 meciuri.
La capitolul transferuri menționez sosirile lui Nicolae Grigore (Rapid), Alexandru Pițurcă (Pandurii) și portughezul Nene. Președintele Dinu Gheorghe a afirmat că urmează să mai sosească încă doi fotbaliști. Rămâne de văzut cine vor fi noii stegari. Tot la sosiri notez și revenirea din "exil" a lui Dorel Zaharia (autorul unei duble în meciul cu Zamalek).
Printre stegarii care și-u luat rămas bun de la echipă se numără golgeterul sezonului trecut, Romeo Surdu, al cărui împrumut de la Steaua a expirat, Mugurel Buga (împrumutat de la Rapid), portughezul Paolo Adriano, care după două sezoane sub Tâmpa nu a mai dorit prelungirea contractului. Doi fotbaliști care au trecut pe la Brașov fără însă a impresiona suporterii sunt Alexandru Bălțoi și Alin Stoica. Cel din urmă a plecat la o echipă din prima ligă sârbească. Alexandru Benga a fost pus pe lista de împrumuturi pentru a avea meciuri în picioare atunci când Nicolo Napoli va considera că acesta este pregătit pentru a îmbrăcă tricoul galben-negru.
Cea mai dureroasă despărțire pentru fanii stegari a fost de departe încheierea mandatului lui Răzvan Lucescu sub Tâmpa, acesta urmând a se dedica exclusiv Naționalei României în încercarea de a recăpăta gloria pierdută. Nici retragerea din activitate a lui Bogdan Stelea nu poate fi trecută ușor cu vederea, "ultimul mohican" al Generației de Aur reușind un ultim sezon pe prima scenă, la 41 de ani, cu adevărat remarcabil.
Așadar, aceasta a fost vara Brașovului. Sâmbăta viitoare, de la orele 18, primul test important pentru Nicolo Napoli și noua echipă a Steagului se va da la Alba Iulia contra nou-promovatei Unirea. După ce că oricum Unirea este o echipă bună, ai noștri vor trebui să contracareze și entuziasmul nou-promovaților precum și vacarmul tribunelor. Să sperăm că jucătorii stegari vor fi urmați la Alba Iulia de un public numeros pentru a-i susține pe băieți în câștigarea primului meci oficial al sezonului.
Hai Steagu ' ! ... și cu toții la Alba Iulia!

miercuri, 22 iulie 2009

Răzvan și profa de franceză în clasa a XI-a

Suntem în toamna anului 2006. Puțin trecut după ora 9 dimineața. Suntem la liceu. Este ora de franceză. Aveam de pregătit o temă pentru notă. M-am prezentat la școală fără temă. Profa era o tinerică, pe la vreo 30 și ceva de ani, abia ieșită de pe băncile facultății, plină de ifose și impresii de mare profesoară, intelectuală și frumusețe. Eu eram fix în prima bancă pe rândul din mijloc. Eram răcit. Lipsisem câteva zile din cauza asta, sau am chiulit cu băieții pe După Ziduri, nu mai rețin exact. Oricum, cert e că eram răcit. Profa, pe numele ei Andreea Zaharia, rebotezată Kope (s-a măritat cu un ungur, ne-a arătat chiar și albumul de la nuntă) mă invită la tablă ca să zic și să scriu ce am învățat. Pentru efect deplin, redau mai jos dialogul:
- I-a să vedem, i-a să vedem, cine n-are notă. Hopaaa, Răzvan! (zâmbește diabolic). Hai la tabla.
- Doamna profesoară știți... nu m-am pregătit...
- Vai de mine, Dumnezeule! Cum se poate așa ceva? Cum adică n-ai învățat?
- Păi pur și simplu! N-am învățat pentru astăzi... n-am...
- N-ai ce? Păi ce, ne jucăm de-a școală tu crezi? Uite, n-ai nici o notă și tu îmi spui că n-ai învățat!
- Exact! N-am învățat pentru azi. Dar o să învăț pentru data viitoare și o să știu.
- Cum adică să înveți pentru data viitoare? Pentru azi trebuia!
- Văd că pentru azi trebuia. Dar dacă n-am învățat acuma asta e! Învăț pentru data viitoare și o să știu. Care-i problema?
- Care-i problema? Cum adică care-i problmea? Cum îți permiți să vorbești așa cu mine... mucosule? (era roșie de nervi)
- Dar ce-am zis? Pur și simplu, nu văd care-i problema...
- Care-i problema? Ei las' că-ți arăt eu ție care-i problema dacă așa stă treaba!
Își sprijină capul într-o mână, zâmbește mai diabolic ca înainte, privește tabla...
- Auzi la el: "care-i problema? de parcă am fi de aceeași seamă amândoi. Lasă că ai să vezi tu..."
Eu am rămas mască, tablou, grafitti, ce vreți voi. O priveam și nu-mi venea să cred.
Află și diriginata. Află și directoarea. Ședință cu maică-mea peste câteva zile. "Răzvane, capul plecat, sabia nu-l taie."... am auzit fraza asta în prostie. Toate trei încercau să mă convingă să-i cer iertare bietei doamne profesoare pentru că îi rănisem sentimentele. "Dar nici soarele nu-l vede" îmi venea să le zic. Nici după ce mi se spune că prea rănita franțuzoaică mi-a pus gând rău să mă pice nu mă arătam prea înduplecat. Nu vedeam cu ce greșisem. Într-un dialog particular până și diriga mi-a dat dreptate că n-am greșit cu nimic dar că "asta e situația Răzvane și n-avem ce face. Trebuie să înghițim în sec și să mergem înainite."
Cu chiu cu vai accept să-i cer iertare mai mult pentru a scăpa de insistențele celor trei.
Era într-o pauză. Vine profa de franceză în clasă. Eu eram fericit că erau foarte puțini colegi de față pentru a asista la umilirea mea totală. Mă duc la profă și îi zic:
- Doamna profesoară, vă rog frumos să mă iertați pentru gestul necugetat de ora trecut. N-ar fi trebuit să reacționez așa față de dumneavoastră și îmi pare foarte rău pentru asta. Vă asigur că așa ceva n-o să se mai întâmple nicioadată.
Zâmbește plină de ea cu brațele încrucișate și mă privește așa, ca de la 1000 de metri înălțime.
- Bine măi. Sigur n-o să se mai întâmple?
- Vă promit doamna profesoară!
- Bine măi, te iert! Și să știi și tu pentru tine că nu se vorbește așa cu oameni mai în vârstă decât tine. Mai ales cu cadre didactice.
- Da, doamna profesoară am înțeles și vă asigur că a fost o ieșire în decor ce nu se va mai repeta.
- Așa sper.
Zâmbește satisfăcută și iese din clasă.
O parte din colegi au început să mă aplaude de parcă am câștigat un mare trofeu. Băieții, Nicu și Cătă mai să se prăpădească de râs. O singură fată a sesizat suferința cumplită prin care treceam în urma gestului de umilire totală. Aceasta a fost Andreea, care a venit să mă îmbrățișeze.
Diriga m-a felicitat, directa m-a felicitat, maică-mea m-a felicitat. Până și taică-miu din Italia m-a felicitat prin telefon. N-a ezitat nici el să-mi spună "capul plecat, sabia nu-l taie"... "nici soarele nu-l vede tată, nici soarele nu-l vede" vroiam să-i zic, în schimb m-am mulțumit cu un "da, ați avut drepatate".
Băi, în viața voastră să nu faceți sau să spuneți chestii care contravin voinței și sentimentelor voastre. O să regretați toată viață. Totul începe cu lucruri mici...


luni, 20 iulie 2009

Carol Anastasescu și "Carul de Foc"

Fiind Sfântul Ilie, patronul spiritual al Aviației Române, am zis să marchez într-un fel această zi prin a vă prezenta un pilot de vânătoare din al Doilea Război Mondial a cărui acțiuni dintr-o zi de august 1943 se aseamănă într-un fel cu imaginea celui ce ține sub aripa sa aviatorii români.
Legenda Sfântului Ilie spune că acesta și-a omorât ambii părinți la îndemnul divolilor. Și-a răscumpărat această greșeală prin diferite metode, drept pentru care Dumnezeu l-a iertat și l-a ridicat la cer într-un car cu roți de foc tras de mai mulți cai albi. Sfântul Ilie a primit sarcina de a "vâna" diavolii care trăiau pe nori. Și când aceștia fugeau pe pământ pentru a se ascunde prin păduri, în copaci, și pe sub streașina de la vreo casă, Sfântul Ilie trimite fulgere pe pământ pentru a nu scăpa pe nici unul și a-i face să plătească pentru păcatul l-a care l-au îndemnat. Cam asta ar fi așa foarte pe scurt și la obiect despre Sfântul Ilie.
Carol Anastasescu, de cealaltă parte, s-a ridicat la cer prin voia lui, la bordul unui IAR-80 înmatriculat cu un număr care sună destul de ameninățător, zic eu, 222. S-a ridicat la 1 august 1943 laolată cu sute de aviatori români și germani pentru a-i vâna pe "dracii" de peste Ocean, americanii. Peste 150 de bombardiere B-24 au întunecat cerul României atunci cu misiunea precisă de a lovi și nimici zona petroliferă din Ploiești.
Odată luat contactul cu atacatorii Carol Anastasescu reușește să doboare un prim bombardier, trecând apoi la un nou atac. Avionul său este în lovit. În carlingă începe să se declanșeze un incendiu, iar armele avionului nu mai funcționau. Sesizând dificultățile avionului românesc, un B-24 se desprinde din formația invadatoare și se îndreaptă spre șubredul IAR pentru a-l pune la sol odată pentru totdeauna. Puternic înarmatul bombardier american deschide focul cu toate mitralierele din față. Este o minune numai faptul că avionul lui Carol Anastasescu nu s-a dezintegrat atunci în aer de la loviturile primite. Plin de răni, aviatorul române reușește cu un ultim efort să vireze ușor spre stânga punând IAR-ul pe direcția bombardierului. Americanii sesizează intenția românului și încearcă să degajeze. Inutil. IAR-ul "222" se înfinge cu motorul în "capul divolului" transoceanic. Se desprinde cumva din epava zburătoare și planeză spre sol. B-24-ul se spulberă de pământ.
Mi-am permis libertatea de a-i numi "diavoli" pe invdatorii cu patru motoare întrcât în acel raid au provocat mai multe victime în rândul civililor decât asupra rafinăriilor Astra, Steaua Română sau Vega.
Carol Anastasescu devenea unul din așii Operațiunii "Tidal Wave" (numele de cod al misiunii) cu două bombardiere doborâte. Pe lângă aceste victorii confirmate, sublocotenentul aviator Carol Anastasescu avea să mai reușească și două victorii probabile.
În final, un scurt filmuleț despre o poveste pe care toată lumea ar trebui să o cunoască.


GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI !

sâmbătă, 18 iulie 2009

Crosul Hospice Casa Speranței, Brașov 2009

Astăzi, după cum probabil știți sau abia acum aflați, în Parcul Nicolae Titulescu din centru s-a desfășurat crosul cu scop caritabil organizat de Hospice Casa Speranței.
S-au înscris 125 de persoane și suma strânsă din donațiile participanților s-a ridicat la aproximativ 3 mii de lei (2 mii 9 sute și ceva). Foarte puțin dacă ținem cont de potențialul Brașovului.
Crosuul a fost organizat pentru mai multe categorii de vârstă. Cei până în 18 ani au alergat când afară temperatura nu era încă de 34 de grade. Totuși asta nu le scade cu nimic din merite. Să sprintezi la a treia tură de Parc ca să treci linia de sosire primul e mare lucru. E un lucru frumos când vezi copii alergând pentru ca alți copii și chiar adulți, să beneficieze de o viață un pic mai bună. Acesta a fost de altfel și sloganul crosului: "Aleargă tu pentru ei!" Și lumea a alergat. Și n-a făcut rabat de la efort.
În cursa celor de peste 18 ani fetele au fost cele care au luat startul primele. Surprinzător, o doamnă aflată la o vârstă respectabilă a fost cea care a câștigat. Doamna este și instructoare de dans și a fost prezentă la întrecere cu o parte din elevii ei, care au susțint-o pe tot parcursul cursei. O altă fată a alergat cu o poză a mamei ei prinsă de tricou. La un moment dat, poza îi căzuse de pe tricou. A găsit-o și a trecut finish-ul cu poza ridicată deasupra capului într-un gest de triumf suprem.
A urmat apoi cursa băieților. Deși n-am mai făcut o alergare calumea din mai, am zis să alerg și eu acum. Traseul ne-a purtat prin inima parcului prilej pentru a ne minuna de numeroasele nunți în plină desfășurare (chiar îs curios ce ar fi fost dacă fiecare nuntaș ar fi făcut o donație de 5 lei, nu de 10), dar și prilej de a ura unor tineri însurăței casă de piatră. Așa, din timpul cursei, ca să fie mai spectaculos. Desigur, cele 6 ture pe care le aveam de parcurs nu le-am putut duce la bun sfârșit. Am alergat doar două ture după care am capotat și datorită unei afecțiuni mai vechi. Dar nu asta contează. Un domn de 66 de ani, decanul de vârstă al crosului, a terminat în primii 10. Acest lucru spune multe despre determinarea celor ce au alergat astăzi în Parc.
La finalul întrecerii, trupa Jukebox a susținut un concert foarte fain antrenându-i în dans pe toți cei prezenți. După recitalul trupei Jukebox, compus din cover-uri celebre, a urmat festivitatea de premiere a participanților. Cei mici au fost foarte bucuroși să se afle în centrul atenției și sub lupa aparatelor de fotografiat și de filmat. Ba chiar, la tragerea la sorți, o fată a câștigat și o bicicletă.
Referitor la prezența mass-media, aceasta a fost destul de bine reprezentată. Interviuri cu organizatorii, dar și cu participanții. De asemenea am remarcat și destui "amatori" care fie filmau, fie se străduiau să găsească cele mai inedite cadre pentru fotografiat.
A fost și un grup de bicicliști prezenți. Unul dintre ei avea o mini-cameră de filmat prinsă la piept. Chiar aș fi curios să văd cum a ieșit acea filmare.
Un cros și o strângere de fonduri reușite. Se putea și mai bine, însă faptul că 125 de oameni și-au dedicat prima parte a zilei de sâmbătă pentru a-i ajuta pe alții nu poate fi decât îmbucurător.

vineri, 17 iulie 2009

Snake Ex2

De când cu vacanța am o viață complet monotonă. Cu prilejul ăsta am trecut de la celebrul joc Snake de pe telefonul Nokia 1100 la Snake Ex2. Nu știu de la ce vine Ex. Și dă-i și joacă Snake 2 și stabilește și doboară recorduri.
E mișto că șarpele e colorat acum (e verde), are ochi, scoate limba și deschide gura ca să halească mâncarea. Apropo de mâncare. Punctele bonus sunt de două feluri: slow-food (ou și ciupercă) și fast-food. Chiar e fast-food în condițiile în care musculița, gândacul și păienjenul tropăie pe ecran ca să scape de "Capul Verde".
Un joc fain cu care să-ți omori timpul. Ideea e să nu cazi tu pradă "snake-ului". Adică să experimentezi crize de nervi când îți muști coada sau când dai cu "capul verde" de pereți. Mă mir că mai am ecranul telefonului e încă intact.
Cel mai bine joc jocul ăsta pe veceu. Știți voi... locul tuturor posibilităților. Am doborât două recorduri jucând pe budă, fapt ce mă face să cred că e o legătură specială între mine și camera îngustă supra-numită baie din apartamentul meu.
În liceu aveam o colegă, Andreea, care juca și ea Snake. Tipa era foarte ordonată în joc. Mai ales când tot creștea șarpele de la cât a crăpat. Ziceai că șarpele ei e o versiune digitală a Transfăgărășanului. Mai degrabă semăna cu niște mațe. Eu, pe de altă parte, sunt un ingalat. Când șerpoiu ajunge să ia în lungime, de nu-l răsucesc, rotesc și încolăcesc de zici că nu e adevărat. Îmi creez singur un labirint. Dar tocmai asta-i partea mișto. Când evit coliziuni sau prind "fast-food-urile" în ultimul moment prin manevre de mare efect, îmi crește inima de satisfacție.

joi, 16 iulie 2009

8+1=10 de aur

România a câștigat la Lucerna, în Elveția, Campionatul Mondial de Canotaj.
Echipa feminină a României, antrenată de Mircea Roman, a "scufundat" la Lucerna ambarcațiunea Statelor Unite (Campioană Olimpică la Beijing) și a Olandei (Vice-campioană Olimpică la Beijing). Cu timpul de 6 minute, 10 secunde și 76 de sutimi, ambarcațiunea românească a terminat pe primul loc cu un avans de aproximativ trei secunde!

Felicitări fetelor noastre, CAMPIOANE MONDIALE !!!

miercuri, 15 iulie 2009

"Stegari" versus "Faraoni"

Așa îmi plac meciurile astea între echipe ce au porecle sau pe care poți să le alinți. E unul din semnele că fotbalul modern nu a acaparat într-un totul fotbalul adevărat.
Despre ce meci e vorba probabil vă întrebați. Păi bănuiesc că v-ați dat seama că "stegari" sunt alintați jucătorii de la F.C. Brașov. "Faraoni"? Păi jucăm cu o echipă din Egipt. El Zamalek îi cheamă pe stimabili. Așa își zic ei. Noi, ăștia din "Ieruopa" le zicem F.C. Zamalek. Apropo, porecla reală a echipei este "Cavalerii Albi". Înainte să faceți crampe de la prea mult râs, aflați că într-un amical precedent, băieții ăștia de pe lângă piramide i-au bătut pe "minerii" lui Mircea Lucescu cu 2-0. Și sunt și una dintre cele mai titrate echipe din Africa. Au câștigat acești "cavaleri ai piramidelor" de cinci ori Cupa Campionilor Africii, echivalentul Ligii Campionilor din Europa.
Foarte mișto. E bine că Brașovul are parte de meciuri cu echipe tari.
Vor mai juca ai noștri cu o echipă din Ligue 1, F.C. Sochaux (ăștia au terminat pe 12 în Franța, parcă) și cu Naționala Sub20 a Emiratelor Arabe Unite. Meciurile se vor juca undeva într-o localitate din Elveția. Vom vorbi despre celelalte meciuri ale Steagului atunci când va sosi vremea.
Până atunci, rămâne de văzut dacă "stegarii" vor reuși să răpună vineri "faraonii"... sau "cavalerii albi", cum preferați voi.
Hai Steagu' !

marți, 14 iulie 2009

Vara sud-americana

Azi, 14 iulie, anul de grație 2009, se împlinesc 79 de ani de la primul meci jucat de Naționala de fotbal a României la Cupa Mondială.
La această dată, în Uruguay, pe stadionul Pocitos, începând cu ora 14,55, România cu Costică Rădulescu manager și Rudy Wetzer căpitan avea să obțină prima ei victorie din istoria participărilor la Cupa Mondială. Echipa era antrenată atât de Rudy Wetzer cât și de Octav Luchide, cel care a avut curajul să înscrie echipa României pentru acest turneu.
Onoarea marcării primului gol pentru România i-a revenit lui Adalbert Deșu, jucător la UD Reșița. Originar din Gătaia, județul Timiș, Deșu marca în chiar primul minut al meciului cu Peru. Scorul final a fost de 3-1 pentru români. Ceilalți marcatori au fost Ștefan Barbu și Constantin Stanciu.
În meciul al doilea din Grupa a 3-a ai noștri au fost bătuți de Naționala țării gazdă cu 4-0. Primind toate golurile în prima repriză. Înfrângerea a fost pusă pe seama accidentărilor pricinuite de prima partidă. Cu toate astea, valoarea formației Uruguayene nu era de neglijat aceștia câștigând cu doi ani în urmă Turneul Olimpic de fotbal.
Și o chestie amuzantă. Regele Carol al II-lea, mare amator de fotbal, s-a ocupat personal de constituirea lotului ce urma să plece în Uruguay dar și de asigurarea mențineii locului de muncă pentru fotbaliști.
Mai jos aveți un clip făcut pentru a onora această aventură extraordinară dintr-o perioadă în care fotbalul era, înainte de toate, plin de romantism.


duminică, 12 iulie 2009

Steagul în turul Ligii 1, Ediția 2008-2009

Un fel de retrospectivă cu golurile din tur. Din păcate calitatea nu e una prea strălucită (sper că melodia salvează un pic aparențele) motiv pentru care achiziționarea unui dvd recorder va deveni o prioritate pentru mine.
Hai Steagu' !

miercuri, 8 iulie 2009

Nu am trădat Regele, doar l-am amânat...

M-a expediat pe la ora 12 maică-mea în Carfur să cumpăr 10 kile de zahăr pentru a face gem, dulceață și altea alea. M-am dus. Deși sunt nebărbierit de vreo 4 zile și dacă îmi ciufulesc freza arăt ca un hipi, totuși m-am dus. Pe drum, în "șaptișpe", îmi socot banii și realizez că dacă am bafta să găesesc niște zahar din ăla, "de promoție", îmi mai rămân bani să-mi iau și dvd-ul cu Hagi.
După ce am intrat în Carfur și am luat un coș prima intenție a fost să mă duc țintă spre rafturile unde erau dvd-urile cu Hagi. Dar șoc! Au redecorat zona cu filme. "Bastarzii!", îmi zic în gând. Am hotărât să pun mai întâi kilele cu zahăr în coș și apoi să caut dvd-ul. Am găsit zahăr "de promoție" așa că mai aveam și 30 de lei pentru un dvd.
Cu zahărul în coș am pornit spre secțiunea cu filme hotărât să desfac labirintul pe care angajații Carfurului mi-l pregătise cu atâta ingeniozitate. Dau peste un dvd cu Pulp Fiction. Deja mă tenta să iau filmul ăsta. Aproape că-l pusesem în coș, dar m-am răzgândit. Văd și dvd-ul cu Hagi. Îl iau. Îl pipăi. Îl examinez din scoarț-n scoarță. Îl pun în raft (!!!). Mă mai uit prin rafturi să văd ce au. I Am Legend îmi atrage atenția. Acu vreo săptămâna era 40 de lei dvd-ul. Acu e 29,90. Îl iau. E și ediție specială cu două discuri.
Privesc la dvd-ul cu Hagi nu fără o umbră de regret. Mă voi întoarce pentru Rege!

marți, 7 iulie 2009

Cronica unei sesiuni

Ziua Z (15 iunie, 2009)
Totul a început cu engleza. Revizitam Corpul J (cel de lângă Gară). Acolo e Facultatea de Construcții și noi dăm examen la engleză. Frumooos! Eu, bineînțeles, deși examenul începea la 9 fix, am plecat din Noua cu "treișcinciu" de la 8,30. Am mizat pe întârzierea profului și nu m-am înșelat. Examen cât se poate de simplu și ușor (am avut teze în liceu mai dificile).

Ziua Z+1 (17 iunie, 2009)
Examen la CVN. Comunicare Verbală și Nonverbală. În Aula T. Înainte de examen trebuia să scoatem la imprimantă două personaje, un bărbat și o femei, și să le facem analiza non-verbală. Chestia asta valora un punct. Eu i-am scos pe Hagi și pe Nadia Comăneci. Un coleg, N. , scosese o poză cu tipa aceea de prezintă Dansez Pentru Tine cu Bănică jr. Era cea mai provocatoare poză dintre toate, deși un alt coleg, A. , o scosese pe solista din Pussycat Dolls, Nicole nu-știu-cum. Împreună cu L. am luat decizie să ne mutăm din spate în extremitatea stângă a sălii în primele bănci. La scurt timp și alți colegi au urmat exemplul nostru. Examen destul de confuz. Majoritatea am scris ce ne-a tăiat capu' fiind convinși că așa e bine.

Ziua Z+2 (20 iunie, 2009)
Practica. Îmi alesesem să fac 10 interviuri cu 10 personalități. Începusem pe 18 mai, iar pe 19 iunie, cu o zi înainte de prezentare, aveam trei lipsă. În cele din urmă am îndeplinit normă. Și nu pe blat. Am petrecut vreo 5 ore (cred că au fost chiar mai multe) pe holurile Corpului T în așteptarea prezentării. Am fost chiar ultimul. A fost bine.

Ziua Z+3 (24 iunie, 2009)
Examen la FRP. Fundamentele Relațiilor Publice. Ora de începere 9 fix. În bun spirit, plec de acasă la 8,35. Pe "șaptișpe", găsesc în geantă un curs de prin aprilie sau mai. Erau două lecții pe o pagină. Mă pun să citesc. Pe la 9,05 eram la Parc. Mă sună un coleg să-mi spună să vin mai repede că s-au dat deja subiectele. Mă gândesc că profa de la FRP are antecedente privind neprimirea la examen și iuțesc un pic pasul. Ajuns în Aula T mă întâmpina profa astfel: "i-a treci tu aici (arătând spre prima bancă) și ia subiectul ăsta!" Iau subiectul, îl privesc cu capul ridicat pentru ca privirea să cuprindă elementele esențiale pe rând și nu dintr-o dată. Subiectul cu numărul 13. "Mișto!", îmi zic în gând. Privesc rând pe rând subiectele. "Dumnezeu mă iubește!"

Ziua Z+4 (27 iunie, 2009)
Într-o sâmbătă a trebuit să ne ducem la facultate să aflăm notele la Comunicare Politică. Ăsta da examen! Eu abia în acea sâmbătă dimineață m-am apucat să-mi fac proiectul pe care trebuia să primesc notă. Ajung la Facultate la 3 fix. Aflu că proiectul cu campania electorală mi-l primește, însă celălalt, un eseu despre Nicolae Titulescu, nu mi-l mai primește pentru că am depășit termenul de predare. La seminar aveam 60 de puncte pentru activitate. Sincer nu știu de ce le-am primit. Proiectul cu campania electorală a fost perfect.

Ziua Z+5 (1 iulie, 2009)
Din nou Aulta T. De data asta e FSS. Fundamentele Științelor Sociale. Ajuns devreme de data asta, mă instalez chiar în ultima bancă cu băieții. Totuși, am hotărât cu colegul L. să mergem în primele bănci, doar așa de fantezie. Și ne-am dus. Nu ne-a mai urmat nimeni. Urma să extragem subiectele. Am ridicat mâna mai mult la mișto ca să trag subiectul pentru rândul meu. În clipa aceea mă lovise: "destinul a jumate din cei prezenți în sală, e în mâna mea. Dacă trag aiurea, o să-i am conștiință în caz că pică." N-a fost un subiect dificil. Doar partea cu Sigmund Freud a trezit un murmur în sală.

Ziua Z+6 (6 iulie, 2009)
Ultima zi. Prezentarea proiectului de cercetare la MCSC. Profa ne avertizase că pentru a face acest proiect, unul cu șanse de a trece, trebuie să-i dedicăm 5 ore pe zi timp de 8 zile, sau ceva de genul ăsta. Personal nu-mi puteam imagina ce aș putea lucra atâta timp. M-am apucat de el joi seară și l-am gătit duminică seară, cu o zi înainte de examen. Tema cercetării mele a fost efectele fenomenului ultras asupra societății. Examenul era programt să înceapă la 8 fix, cu Grupa 1 și jumate din Grupa a 2-a. Restul urmau să intre ziua următoare. Fiind Grupa a 2-a și având experiența Practicii, m-am dus în Șchei să-mi printez proiectul (mi-am luat și un pix galben cu negru cu 60 de bani). Pe la 8,40 coboram pe Republicii. Are un farmec uluitor la ora aceea. E o intimitate pe care n-o mai găsești nicăieri. Ajung la Facultate. Se pică în prostie motiv de îngrijoare pentru majoritatea fetelor (de fapt pentru toate). Eu eram calm, deși nu eram convins total că și proiectul meu e de trecere măcar. Pe la ora 1,30 a venit și rândul meu. Profa, deși eram convins că nu știe ce înseamnă ultras, a încercat să pară că este în temă cu subiectul. I-a ieșit până la un anumit punct. Nota de la seminar m-a tras în jos. Dar câți din cei dinaintea mea nu și-ar fi dorit să aibe nota mea?

Ziua Z+7 (7 iulie, 2009)
Ceilalți colegi mei din Grupa a 2-a și a 3-a dau azi ultima bătălie.
Pentru mine a fost liniște până m-a trezit burghiul vecinului de la parter.

luni, 6 iulie 2009

Gata și cu sesiune

S-o terminat! Gata! The end! Fin! Ende!

Nici o restanță folosind tactica "frecușului de mentol". Ba! La sport. Că mi-a fost lene să car după mine fișa de prezențe să mi-o măzgălească proful. O să mă alerge la sport în toamnă de-or să-mi sară capacele. În fine!

S-a terminat! Care pleaca la locurile de baștină, care rămân în Brașov, care încotro...

joi, 2 iulie 2009

Despre situația de la F.C. Brașov

În primul rând situația este una tristă. Nu că noi, suporterii stegari, n-am fi obișnuiți cu situații triste, dar situația asta le întrece pe toate pentru că ea vine după o perioadă în care visam cu ochii deschiși la un trofeu. Acum însă visăm să rămânem în Prima Ligă. Mai întâi a plecat Lucescu la Națională. Sunt sigur că singurii din țara asta care au fost triști la aflarea acestei vești am fost noi, brașovenii. Dar nu-i bai. Am trecut peste amărăciune și sperăm că Răzvan va duce România pe culmile gloriei. Asta și așteptăm de la el, deși nimeni nu prea are curajul s-o zică cu voce tare. Am trecut și peste amărăciunea inexistenței magazinului de prezentare pe care Dinu Gheorghe ne-a promis că-l face în două săptămâni acum trei ani. Am trecut peste pentru că am pus echipa mai sus decât cumpărarea unui tricou sau a unui fular. Până la urma ni le-am confecționat noi și pe astea și tot s-a rezolvat cu bine situația. Am trecut și peste peluza dărâmată și care nu va fi populată prea curând nici în sezonul ce stă să vină. Deși l-am înjurat pe Dinu Gheorghe și i-am cerut să plece de la echipă în adâncul sufletului îmi doream să nu plece, și nu eram singurul care dorea asta. Dacă ar fi plecat atunci într-adevăr totul s-ar fi năruit într-o clipită. D. Gheorghe ar fi luat cei mai buni stegari după el la echipa la care s-ar fi dus. În fine, sunt mai multe lucruri peste care am trecut pentru că dragostea pentru echipa asta a fost mai puternică decât orgoliul nostru.
"Steagul! Steagul!", Dumnezeule, ai impresia că se dărâmă Tâmpa când auzi tot stadionul strigând așa. Păcat însă că unii văd în echipa asta doar o manta de vreme rea. Și aici mă refer la toți cei care conduc orașul ăsta și chiar și la Dinu Gheorghe. Primăria își amintește că Brașovul are echipă de fotbal doar când vin alegerile. Consiliul Județean idem. Numai că acuma CJ Brașov își retrage sprijinul financiar. Cică ar fi o crimă să dea bani pentru fotbal în condițiile în care rata șomajului din județ este foarte mare. Și cică din banii dați la Steagul ar putea foarte bine să susțină alte 10 sporturi din județ. Ce vor să facă exact nici ei nu știu. Ori se ocupă de șomeri, ori de celelalte sporturi? Dacă într-adevăr ar face cu banii pe care nu-i mai dă la Steagul ceea ce ne mint că vor face, i-aș crede. Dar așa să avem parol, monșer. Nu-s nici partizanul lui Scripcaru, nici al lui Căncescu, toți îs o apă și-un pământ pentru mine.
Revenind la Steagul, ziceam că situația e tristă. Dar, așa cum am trecut peste multe alte tristeți vom trece și peste asta, că suntem căliți bine. Dureros e când vezi cum oameni veniți de prin alte locuri țin în mâinile lor destinele echipei tale iubite. Asta e o tristă tragedie... dar o să trecem peste că vorba lui Nae Pescaru: avem de apărat onoarea de a fi stegari! Și domnilor dragi, nu vă doresc să aveți de-a face cu stegari mânioși.

O melodie perfectă pentru situația de față

Elton John - I'm still standing
Asculta mai multe audio Muzica

1433 - 1504

Între acești ani a trăit marele domnitor Ștefan cel Mare. În 1457 a devenit voievodul Moldovei și nu a mai părăsit tronul decât la moartea sa, pe DOI IULIE 1504. Așadar, azi 2 iulie, anul de grație 2009, comemorăm 505 ani de la moartea și de la sfârșitul domniei acestui mare voidevod și mare român. Sper că măcar în Suceava, care a fost capitala Moldovei în timpul domniei lui Ștefan, se organizează vreo manifestație care să marcheze această zi.
Eu nu pot să fac altceva decât să vă ofer un mic clip preluat de pe YouTube, în care puteți vedea o negociere diplomatică făcută de Ștefan și care ar trebui să dea de gândit multora.


GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI !

Hit the road Jack...

O melodie care mi-a marcat profund copilăria. Clipul este cu melodia în variantă originală. Când eram la grădiniță, în 1995, aveam o casetă cu "Academia Vedetelor" și cineva de pe caseta aceea, nu mai știu cine, cânta și melodia asta a lui Ray Charles. Am dus caseta și la o serbare la grădiniță doar pentru că îmi plăcea melodia foarte mult și vroiam neapărat să dansez cu o colegă. N-am avut primul dans pe melodia asta ci pe alta, dar până la a vă povesti despre primul dans... "Hit the road Jack!"

miercuri, 1 iulie 2009

Ziua Eroilor, video

Primul articol al blogului cu "brașoave" de pe luna iulie este în concordanță cu ultimele articole de pe luna iunie: în pur spirit românesc. Acest prim articol are ca subiect un eveniment ce s-a petrecut în luna mai și anume Ziua Eroilor, din data de 28.
Vă scriam despre cum a fost sărbătorită Ziua Eroilor sub Tâmpa. Am postat și câteva poze de la eveniment și am scris că o să postez și câteva din filmările făcute în acea zi. Ei bine, nu postez "câteva din filmări" ci un montaj. Sper să vă placă și vouă.



GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI !