Răzvan și profa de franceză în clasa a XI-a

Suntem în toamna anului 2006. Puțin trecut după ora 9 dimineața. Suntem la liceu. Este ora de franceză. Aveam de pregătit o temă pentru notă. M-am prezentat la școală fără temă. Profa era o tinerică, pe la vreo 30 și ceva de ani, abia ieșită de pe băncile facultății, plină de ifose și impresii de mare profesoară, intelectuală și frumusețe. Eu eram fix în prima bancă pe rândul din mijloc. Eram răcit. Lipsisem câteva zile din cauza asta, sau am chiulit cu băieții pe După Ziduri, nu mai rețin exact. Oricum, cert e că eram răcit. Profa, pe numele ei Andreea Zaharia, rebotezată Kope (s-a măritat cu un ungur, ne-a arătat chiar și albumul de la nuntă) mă invită la tablă ca să zic și să scriu ce am învățat. Pentru efect deplin, redau mai jos dialogul:
- I-a să vedem, i-a să vedem, cine n-are notă. Hopaaa, Răzvan! (zâmbește diabolic). Hai la tabla.
- Doamna profesoară știți... nu m-am pregătit...
- Vai de mine, Dumnezeule! Cum se poate așa ceva? Cum adică n-ai învățat?
- Păi pur și simplu! N-am învățat pentru astăzi... n-am...
- N-ai ce? Păi ce, ne jucăm de-a școală tu crezi? Uite, n-ai nici o notă și tu îmi spui că n-ai învățat!
- Exact! N-am învățat pentru azi. Dar o să învăț pentru data viitoare și o să știu.
- Cum adică să înveți pentru data viitoare? Pentru azi trebuia!
- Văd că pentru azi trebuia. Dar dacă n-am învățat acuma asta e! Învăț pentru data viitoare și o să știu. Care-i problema?
- Care-i problema? Cum adică care-i problmea? Cum îți permiți să vorbești așa cu mine... mucosule? (era roșie de nervi)
- Dar ce-am zis? Pur și simplu, nu văd care-i problema...
- Care-i problema? Ei las' că-ți arăt eu ție care-i problema dacă așa stă treaba!
Își sprijină capul într-o mână, zâmbește mai diabolic ca înainte, privește tabla...
- Auzi la el: "care-i problema? de parcă am fi de aceeași seamă amândoi. Lasă că ai să vezi tu..."
Eu am rămas mască, tablou, grafitti, ce vreți voi. O priveam și nu-mi venea să cred.
Află și diriginata. Află și directoarea. Ședință cu maică-mea peste câteva zile. "Răzvane, capul plecat, sabia nu-l taie."... am auzit fraza asta în prostie. Toate trei încercau să mă convingă să-i cer iertare bietei doamne profesoare pentru că îi rănisem sentimentele. "Dar nici soarele nu-l vede" îmi venea să le zic. Nici după ce mi se spune că prea rănita franțuzoaică mi-a pus gând rău să mă pice nu mă arătam prea înduplecat. Nu vedeam cu ce greșisem. Într-un dialog particular până și diriga mi-a dat dreptate că n-am greșit cu nimic dar că "asta e situația Răzvane și n-avem ce face. Trebuie să înghițim în sec și să mergem înainite."
Cu chiu cu vai accept să-i cer iertare mai mult pentru a scăpa de insistențele celor trei.
Era într-o pauză. Vine profa de franceză în clasă. Eu eram fericit că erau foarte puțini colegi de față pentru a asista la umilirea mea totală. Mă duc la profă și îi zic:
- Doamna profesoară, vă rog frumos să mă iertați pentru gestul necugetat de ora trecut. N-ar fi trebuit să reacționez așa față de dumneavoastră și îmi pare foarte rău pentru asta. Vă asigur că așa ceva n-o să se mai întâmple nicioadată.
Zâmbește plină de ea cu brațele încrucișate și mă privește așa, ca de la 1000 de metri înălțime.
- Bine măi. Sigur n-o să se mai întâmple?
- Vă promit doamna profesoară!
- Bine măi, te iert! Și să știi și tu pentru tine că nu se vorbește așa cu oameni mai în vârstă decât tine. Mai ales cu cadre didactice.
- Da, doamna profesoară am înțeles și vă asigur că a fost o ieșire în decor ce nu se va mai repeta.
- Așa sper.
Zâmbește satisfăcută și iese din clasă.
O parte din colegi au început să mă aplaude de parcă am câștigat un mare trofeu. Băieții, Nicu și Cătă mai să se prăpădească de râs. O singură fată a sesizat suferința cumplită prin care treceam în urma gestului de umilire totală. Aceasta a fost Andreea, care a venit să mă îmbrățișeze.
Diriga m-a felicitat, directa m-a felicitat, maică-mea m-a felicitat. Până și taică-miu din Italia m-a felicitat prin telefon. N-a ezitat nici el să-mi spună "capul plecat, sabia nu-l taie"... "nici soarele nu-l vede tată, nici soarele nu-l vede" vroiam să-i zic, în schimb m-am mulțumit cu un "da, ați avut drepatate".
Băi, în viața voastră să nu faceți sau să spuneți chestii care contravin voinței și sentimentelor voastre. O să regretați toată viață. Totul începe cu lucruri mici...