Mi-au devastat monumentul !

Nişte căcănari de 2 bani (doar mogulii sunt căcănari de peste 2 bani), mi-au distrus monumentul eroilor închinat ostaşilor români din Primul Război Mondial.

Scriu că "mi-au devastat monumentul" pentru că sunt legat afectiv de acel soclu şi de acea statuie. Prima dată când am văzut monumentul eram foarte mic, aveam vreo 7-8 ani şi mi-a rămas întipărit pe retină soldatul pornit la atac. Chiar dacă înfăţişează eroii români din Marele Război mereu l-am asemuit cu bunicul meu. Arată exact cum mi-l imaginam pe tătuca, Dumnezeu să-l ierte, atunci când îmi povestea despre păţaniile lui de la Stalingrad sau Carei.

Monumentul a fost ridicat cu sprijinul "Reuniunii femeilor din Braşov", un fel "business-women" cum vedem în ziua de azi premiate în gale festive, dar nişte scursuri au găsit de cuviinţă să smulgă identitatea monumentului de pe soclu. De ce-aţi făcut-o, mă? Sunteţi mai bărbaţi că aţi rupt placa de metal de pe soclul statuii? Grijania mamii voastre de nesimţiti!

Turneul "Ibrahim Dossey", tot mai mult optimism

Cinci echipe înscrise în decursul acestei săptămâni ridică numărul participanţilor la 17 echipe. Dintre toate se distinge o echipă cel puţin specială, "Prietenii lui Dossey". Marcel Şandor, Ovidiu Sărmăşan, Mihai Stere, Cosmin Bodea, Gabi Stan, Cristi Vasc, Alexandru Andraşi, Marian Ivan şi ultima "achiziţie", portarul Dorin Arcanu vor reconstitui echipa Braşovului din 2001 ce se califica pentru Cupa UEFA.

Motive să vă înscrieţi aveţi o grămadă. O taxă de 10 lei de persoană nu reprezintă ceva obscen, ba când te gândeşti că banii vor fi donaţi familiei lui Ibrahim Dossey îi dai chiar cu dragă inimă.

Faptul că "Prietenii lu Dossey" vor juca şi ei în grupe şi nu doar într-un meci vedetă cu una din echipele fanilor este şi acesta un imbold suplimentar. Aveţi şansa să-i daţi gol lui Arcanu, să vă măsuraţi forţa cu Bodea şi să vă încercaţi viteza cot la cot cu Marcel Şandor.

Şaptisprezece echipe înscrise până acum şi tot primesc telefoane de la doritori să participe. E clar că numărul final va depăşi 20 şi cu atât mai bine.

Pun pariu că în clipa asta unii din voi se întreabă dacă ne ajunge o singură zi pentru toate meciurile. Evident că nu ne ajunge. Doar n-o să jucăm 5 minute pe repriză. Tocmai din acest motiv turneul va ţine trei zile: de pe 11 decembrie până pe 13 decembrie. Fain, nu credeţi şi voi? Locul unde vom juca pentru cel ce a fost Ibrahim Dossey va fi cel mai probabil terenul sintetic din Parcul "Tractorul". Terenul acela de lângă patinoar. La sfârşitul acesta de săptămână se vor stabili toate detaliile şi vom ştii cu siguranţă. Oricum, asta nu vă împiedică să vă faceţi o echipă şi să demonstraţi prin joc că spiritul de luptător al lui Ibrahim Dossey este încă printre noi.

Mai aveţi timp până pe 6 decembrie să vă înscrieţi, dar nu vă lăsaţi până în ultima zi, pentru ca în acea dată am vrea şi noi să ne apucăm de făcut programul meciurilor şi să finalizăm alte aspecte de ordin... estetic.

La www.ibrahimdossey.wordpress.com găsiţi tot ce vă trebuie. Dacă aveţi vreo nelămurire de orice fel, întrebaţi-mă

Au pus ceva în Ciucaş!

Sigur au modificat reţeta berii pentru că e din ce în ce mai bună. Tocmai ce mă delectez cu un pahar cu Ciucaş înainte să plec la facultate şi îmi gâdilă toate simţurile berea asta. Au pus ei ceva în ea că altfel nu se explică.
Ce nectar al zeilor? Mie să-mi dai un Ciucaş!

Am votat cu...

... Remus Cernea. M-am gândit că anularea votului nu mă prea ajută cu nimic. Că scriam "luaţi muie că votul meu nu vi-l dau" nu avea cine ştie ce mare însemnătate. Vreun act de bravură cu atât mai puţin. Aşă că am intrat în cabina de votare şi am răsfoit foilea alea gri pentru a găsi pe cineva care merită ştampila pornită din mâna mea. Adică să caut pe unu' care să simt că măcar mă reprezintă nu neapărat că are şanse să câştige.

Un nene de pe lista aia, ţin minte, avea ca simbol două ciocane încrucişate şi era candidat independent. Nu i-am reţinut, din păcate, şi numele. Mă gândesc că ciocanele simbolizau faptul că dacă ajunge el preşedinte le dă cu ciocanu' în cap tuturor hoţilor din ţara asta. Sau poate că nu.

Apoi l-am găsit şi pe Remus Cernea pe undeva pe acolo. Cu gândul de a-l vota pe el am plecat de acasă şi i-am tras o ştampilă de toată frumuseţea fără a clipi.

De ce l-am votat pe tipul ăsta? E nonconformist, în primul rând. Când altu' ar fi dus-o şi pe mă-sa la un "beauty parlour", doar, doar mai ia ceva voturi, el îşi fâlfie pletele fără jenă. Rock on! Apropo, e şi rocker tipul. Vă daţi seama că dacă ar fi ieşit preşedinte ascultam "I want it all" de la Queen şi ne îmbătam de fericire până dimineaţa? Prin asta mă refeream că el e singurul din lista aceea care simţeam că mă reprezintă. Genul acela de om din popor care aşa cum îi acasă aşa-i şi pe stradă.

No, tocmai ce aud la ştiri că lupta finală pare-se că se va da între Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Într-un fel îmi pare rău pentru Crin Antonescu. Din grupul ăsta el se detaşa cu o faţă mai... prezidenţială. C'est la vie, acum!

Să vedem ce-o fi în turul 2. Eu, de fel aşa, sunt mai socialist, dar mai bine ard 1000 de ani în focurile iadului decât să-l votez pe Geoană şi să mă trezesc că am oferit puterea pe următorii 5 ani şleahtei lui de veninoşi în frunte cu Iliescu.

Ce va fi, va fi. Măcar de-ar fi bine...

Cea mai bună echipă din istoria Steagului

Ce ziceți "stegari", ne jucăm de-a specialiştii dându-ne cu părerea care a fost cea mai bună echipă din istoria de 72 de ani a Steagului? Pe lângă posibilitatea de a-i elogia prin comentarii pe "stegarii" ce au făcut istorie, în dreapta puteţi să şi votaţi echipa pe care voi o consideraţi ca fiind cea mai bună.

Steagul Roşu Braşov 1960, vicecampioana României
N-am fost niciodată mai aproape ca atunci de titlul suprem.
Deşi am terminat la 7 puncte în spatele C.C.A. -ului (actuala Steaua), la finalul turului eram la egalitate de puncte cu steliştii, invincibili, dar cu prea multe egaluri. Meciul din etapa a 15-a, câştiga neortodox de stelişti a însemnat detaşarea. Cu moralul la pământ după meciul de la Bucureşti, băieţii nu-şi mai revin dar găsesc puterea de a deveni vicecampioni.

Steagul Roşu Braşov 1961, câştigătoare a Cupei Balcanice Intercluburi
Este echipa care din februarie 1961 şi până pe 15 noiembrie 1961 le-a dat cu Tâmpa-n cap unor echipe precum AEK Atena, Fenerbahce şi Leveski Sofia. Ne-am chinuit niţel cu albanezii de la Partizani dar a ieşit bine.
Victoria cu 4-2 în fieful celor de la Levski Sofia din data de 15 noiembrie 1961 aducea Braşovului primul său trofeu major, iar României primul trofeu european cucerit de o echipă românească.
Să-i privim mai jos pe eroii acelei perioade.

Steagul Roşu Başov 1966, calificată pentru primăvara europeană
Băieţii noştri reuşeau această performanţă cu mult înainte ca alte echipe să poată visa la aşa ceva.
După ce fac furori în primul tur eliminându-i pe (atunci) iugoslavii lui NK Zagreb, "stegarii" se pregăteau de legendara confruntare cu Espanyol Barcelona. După ce am pierdut 3-1 în ultimele minute în Spania am întors la Braşov de la 0-1 şi 1-2 pentru a câştiga cu 4-2 fapt necesita rejucare. Pierdem 0-1 la rejucare, tot la Braşov, dar ieşeam cu fruntea sus.

Steagul Roşu Braşov 1974, calificată pentru Cupa UEFA

Locul trei la finalul sezonului 1973-1974 echivala cu participarea în cupele europene.
După 9 ani de inactivitate europeană băieţii noştri se pregăteau să înfrunte din nou europa fotbalistică.
Victoria cu 3-0 din returul cu Beşiktaş obţinută în ultimele 5 minute (!) şi meciurile cu Hamburg, deşi primul pierdut la scor, au arătat o echipă braşoveană demnă prin joc şi atitudine. Suporterii? Suporterii au fost fantastici.
F.C.M. Braşov 1990, aproape de Europa

Într-o perioadă dominată de Steaua şi Dinamo, cu scântei din ceea ce fusese Craiova Maxima şi în care Flacăra Moreni era borna glorificării comuniste, F.C.M. Braşov prinsese o posibilitate unică de a sparge barierele.
Când totul s-a redus la un singur meci, cu Petrolul, la Braşov, în care victoria ne propulsa spre cupele europene, "stegarii" au clacat la 23 mai 1990 cu 2-3. Şocul înfrângerii a fost imens. Demoralizaţi, ai noştri nu-şi revin intrând într-un picaj ce ne-a scos de tot din lupta europeană.

(poza de grup este a echipei din sezonul 1982-1983, îl puteţi vedea pe Dragomir ultimul din stânga. Am pus poza asta în lipsa vreuneia din 1990 dar şi pentru că mulţi din cei ce apar aici au fost în lotul echipei şi în sezonul 1989-1990)

F.C. Braşov 2001, în Europa după 27 de ani
Venise în sfârşit şi momentul nostru de glorie. După ce ne-am salvat spectaculos în anul precedent, pe "scheletul" acelei echipe Gabi Stan îşi propusese să facă din F.C. Braşov o mare echipă. Şi a reuşit.
"Aici nu bate nimeni!" devenise hit-ul tribunei braşovene şi ghidaţi de acest crez băieţii noştri au readus suflul european pe stadionul "Tineretului". Redebutul în Europa, cu Mika Aştarak, a adus aproape 20 de mii de fani în neîncăpătoarea arenă din Bartolomeu, iar victoria a îmbătat de fericire un oraş întreg.
Sper ca în vară să mai pot adăuga aici încă o poză de grup şi încă o povestioară emoţionantă. Hai, băieţii!!!

Ziua care nu se uită

15 Noiembrie 1987

Un umil film și nimic mai mult despre ceea ce s-a întâmplat atunci. Cuvintele sunt de prisos. Oricum, vorbesc alții destul.

Respectul nostru pentru curajul vostru!

N-avem voie să ratăm

1958, 1962, 1970, 1979 și 1987. Aceștia sunt anii în care Brașovul a ajuns să joace în semifinalele Cupei Romaniei. De 5 ori am ajuns în pragul trofeului și tot de 5 ori ne-am împiedicat.
Uneori am fost atât de aproape încât puteam mirosi parfumul istoriei de pe soclul Cupei, alteori atât de departe încât silueta trofeului era distorsionată.
Marțea asta, la 7 seara, ne pregătim să ajungem din nou în acel prag. Jucăm acasă și NU AVEM VOIE să ratăm calificarea! Indiferent dacă vom avea un stadion arhiplin sau doar 50 de nebuni în galerie, victoria este lait-motivul existenței "stegare" marţi seară.
Pe un bloc din Steagul, undeva sus de tot, dincolo de ultimul etaj, scrie ceva de genul ăsta: "Cupa României, visul unei generaţii...". De la prima participare braşoveană în Cupă, pe 12 noiembrie 1939, şi până azi, cuvintele vopsite pe acel bloc sunt în mintea oricărui "stegar". Îndepliniţi-le!

Zidul a căzut

Am o prietenă ce e născută exact pe 9 noiembrie 1989. Este, deci, de o vârstă cu prima cărămidă smucită cu barosul din zidul gri ce separa două lumi. Îi urez un sincer "La Mulţi Ani!" cu ocazia asta. Dar nu despre ea este vorba în articolul acesta.

Ce s-a întâmplat după căderea "Zidului" în acel noiembrie '89? Cortina se ridica şi din spate, din întuneric, cu mâinile la ochi pentru a se apăra de lumina prea puternică, ieşeau milioane de indivizi. Actorii prinicipali ai celor 50 de ani de teroare fuseseră ţinuţi prea mult în culise pentru a nu sări frenetic pe scenă şi a-şi ţipa din toţi rărunchii bucuria şi libertatea.
Nişte polonezi porniţi din Gdansk făceau acest lucru de mai multă vreme dar erau mereu condiţionaţi de figuranţii al căror nume era scris mic de tot pe programul spectacolului "Viaţa". Şi braşovenii, care şi-au permis să scoată capul pe sub cortină tot într-un noiembrie dar pe 15, au avut parte de acelaşi tratament. Era acelaşi spectacol dar jucat pe altă scenă.

Să-ţi iei o piatră de pe inimă... hm, curioasă zicală, oare de la acest 9 noiembrie se trage?

Noutăți despre Turneul "Ibrahim Dossey"

Mi-am zis să nu vă las în ceaţă pe voi cei care probabil nu frecventaţi zi de zi blogul Turneului "Ibrahim Dossey" şi că meritaţi să fiţi puşi la punct cu ultimele noutăţi legate de competiţie.

În primul şi-n primul rând, trebuie să menţionez schimbarea datei de disputare. Nu va mai fi pe 9 decembrie, ci pe 12 decembrie. Motivul e unul cât se poate simplu. Data de 9 pică miercuri în timp ce 12 pică sâmbătă. De aici deducem că sâmbătă aproape nimeni nu-i ocupat cu şcoală, facultate, serviciu deci participarea la turneu nu va fi o problemă.

Avem o serie de echipe înscrise până acum în turneu şi fiecare beneficiază de o mică introducere. Pentru că aşa-i frumos, nu? Îi avem pe cei de la Wassabi Noua, brigăzile ultras ale galeriei braşovene Flank Ultra '98, Addicted şi Delinquent. Cei din urmă vor participa cu două echipe. Grupa 1995 de la juniorii Steagului şi-a depus şi ea înscrierea şi urmează ca în curând alte echipe să-şi anunţe participarea.

Se va organiza şi un "Turnir al portarilor". Pentru că Ibrahim Dossey a fost portar am zis să concepem şi un concurs ceva mai aparte pe lângă turneu. Desfăşurarea "turnirului" e simplă. Din partea fiecărei echipe participă câte un portar. Se vor face perechi şi unul din invitaţii speciali ai turneului va trage de la 7 metri. Portarul care apără cele mai multe lovituri de la 7 metri avansează în faza următoare şi tot aşa până rămân doar doi portari ce-şi vor disputa supremaţia. Mişto, nu?

Şi acum, veştile cele mai faine le-am păstrat pentru final. Vorbeam în articolul prin care am lansat ideea turneului de dorinţa mea de a realiza o echipă alcătuită din foştii colegi ai lui Ibrahim Dossey. Mă rog, o parte din ei. Ziceam despre dorinţa asta a mea că are şanse minime de realizare dar de când am am luat legătura cu fostul ofiţer de presă al Steagului, Ilie Vâju, proiectul ăsta ambiţios se conturează tot mai frumos. Foştii "stegari" Marcel Şandor şi Ovidiu Sărmăşan sunt primii care au confirmat invitaţiile primite.

Să fie într-un ceas bun!

Giratoriile Braşovului, efecte pe termen lung

Se anunţă vremuri grele de când cu abolirea intersecţiilor semaforizate. Vremuri grele atât pentru pietonul de rând dar şi pentru cei pentru care intersecţiile cu ale ei semafoare roşii reprezentau un mod de viaţă.

Să o luăm cu primii, pietonii de rând. Siguranţă, nem. Trecerile de la My Place, Bartolomeu sau Mc' Donalds sunt locuri în care comuniunea cu Dumnezeu este mai puternică chiar şi decât la Vatican. "Doamne, dacă trec fără să fiu călcat, promit să cotizez mai mult la biserica din cartier, poate să trec chiar şi pe la o mânăstire." Bunicii noştri povesteau despre viaţa în linia întâi, noi le vom povesti nepoţilor despre "acea traversare în care am fost mai rapid decât un TIR."

Cine sunt cei pentru care o intersecţie semaforizată reprezenta un mod de viaţă? Imposibil să nu-i ştiţi. Mai ales dacă sunteţi posesori de maşină proprie şi personală. Sunteţi de-a dreptul nişte ignoranţi dacă încă vă întrebaţi despre cine e vorba. E vorba despre cel ce-ţi spăla (vrând, nevrând) parbrizul. E vorba despre cel ce făcea slalom printre maşini cu maldărul de ziare în braţe pentru a-ţi aduce cele mai noi ştiri. Voi vă daţi seama câţi oameni au rămas fără o sursă de venit de când cu "giromania"? Puţinele intersecţii ce au scăpat "furiei rotunde" sunt acum locul în care veteranii comerţului şi serviciilor stradale încearcă să supravieţuiscă. Observ de la o vreme instalarea unui monopol asupra anumitor intersecţii. "Patria" şi "Mikado" pentru că pe acolo trec eu cel mai des. Văd mereu aceleaşi feţe. Se pare că giratoriile au acţionat ca un fel de selecţie naturală. Asta, sau fie şi această lume are parte de mogulii ei.

C'est tres belle, mon cher! Pe bune că e!

Leapşă foto

Pare-se că Iaşiul e locul de unde lepşele (m-am documentat şi asta-i varianta corectă de plural) vin cel mai des pe blogul cu braşoave (cu sau fără ghilimele) de sub Tâmpa.

În ce constă aceasta? Păi, să împărtăşesc cu voi două fotografii. Dar nu orice fel de fotografii. Ci una să fie de suflet şi alta amuzantă. Deci cel ce a conceput leapşa asta are o minte diabolică. Cum pana mea să aleg DOAR DOUĂ??? Am atâtea poze de suflet şi atâtea poze demne de cocalari.com încât... of, Doamne! Grea deciziune, sincer, să aleg din maldărul digital de poze ce-şi povestesc amintirile în calculator. Permiteţi-mi să dau o raită prin arhive...
.... în ziua aceea sărbătoream promovarea Steagului, ne bucuram de apropierea banchetului de la finalul clasei a XII-a (clasa a XII-a? mamăăă, ce a trecut timpul!), Nicu îşi luase o cămaşă în stil Hawaii iar eu tocmai ce cunoscusem o fată de pe meleaguri moldovene. Deci suficiente motive pentru a închina acest tost şi pentru a înnobila această poză cu titlul "fotografie de suflet".

Vacanţa de vară a anului 2007. Undeva în pădurile din jurul cartierului Noua.

Doamne, cât m-am mai chinuit să sprijin telefonul de o piatră pentru ca obiectivul să ne cuprindă în toată splendoarea demenţei noastre. De fapt, stai aşa! Nu l-am sprijinit de o piatră , ci de bidonul cu Ciucaş! Eu, Nicu, Ovi şi Uţe... tot copiii vom rămâne indiferent de câţi ani or să treacă peste noi.

2-0 la 20 de ani

La Limo era închis. Un copac plantat în beton fortifica intrarea. Pentru că suntem băieţi perseverenţi ce nu se dau bătuţi cu una, cu două, ne-am reorganizat rapid şi am "tras" la Crossroads. Ah, Crossroads, locul chefurilor de vineri noaptea până în zorii zilei după o zi de muncă. De data mi-am cinstit confraţii de peluză acolo.

O atmosferă calmă şi plăcută. Melodia celor de la Cargo, "Nu pot trăi fără tine", ne-a întâmpinat la intrare. Ne-am instalat confortabil la două mese astfel încât să nu deranjăm circulaţia prin bar, am pus eşarfa la loc de cinste ca să se ştie cine suntem, de unde venim (bine, asta nu era prea cert... unul din Noua, câţiva din Tractorul, trei din Parcul Titulescu) şi încotro ne ducem, "Catedrala Silviu Ploeşteanu". Comenzile au curs una după altă. Am râs, ne-am simţit bine, băieţii m-au pupat şi mi-au urat toate cele bune şi am discutat mai multe idei ce sperăm să se concretizeze în ceva extraordinar de frumos. Am vorbit şi despre Turneul "Ibrahim Dossey", delincvneţii convenind să participe cu două echipe. Deh, "famelie mare".

După încălzirea din Crossroads, pe la vreo 19,36, ne-am urnit spre stadion. Am luat un pic din căldura localului cu noi. Era nevoie ţinând cont de temperatura sub zero ce ne penetra până la oase. Asta însă nu ne-a oprit să mărşăluim spre stadion cu cântec. Liniştea serii era spartă. Startul meciului fusese dat odată cu primele versuri iar oamenii se aciuiau pe la ferestre să vadă care-i baiu'. Nici un bai, oameni dragi, doar nişte băieţi cu sânge fierbinte pe o vreme ce-ţi îngheaţă inima. Nu era şi cazul nostru.
Ieşim dintre blocuri, traversăm strada şi de la poarta autogării se vedeau luminile "catedralei". În autogară nu mai era forfota aceea de la meciurile de sâmbătă jucate la şase. Bannerele gorjenilor veniţi după băieţii lor erau singurele însemne ce ţineau de urât gardului de sus.
Intrarea pe stadion a fost asemenea unei revelaţii. Este un meci care cel puţin pentru om de pe stadion (adică eu) înseamnă un nou drum în viaţă. Am împlinit 20 de ani. Nu e mult. Aproape 10 din aceşti 20 de ani i-am petrecut pe stadion. Mai întâi dus de mână de către taică-miu şi apoi singur când am fost în stare să învăţ drumul de dus şi de întors pe de rost. Aşadar 20 de ani şi Steagul joacă pentru mine. Să fie mâna destinului sau o simplă coincidenţă? Poate coincidenţa e chiar destinul. Cine ştie... Cu toatea astea Steagul joacă pentru mine. Nu ştie el că joacă, ştiu eu şi cei câţiva prieteni cu care am râs şi băut împreună în Crossroads. Asta e suficient.
Tabela afişa -2 grade. Simţeam însă o căldură în adâncul sufletului. Priveam tribunele destul de golaşe şi îmi zic că acum se văd adevăraţii "stegari", cei dispuşi să înfrunte gerul într-o luni seară pentru a vedea Steagul jucând. Atmosfera mi se părea una intimă. Tribuna a doua sărea şi cânta la unison. Tribuna I se întorcea spre Răzvan Lucescu pentru a-i aplauda revenirea ca şi spectator pe "Silviu Ploeşteanu". Noi, cei din peluză, făceam ceea ce ştiam noi mai bine. Cântam, fluturam steaguri şi băteam din palme. În teren, ai noştri s-au cam chinuit cu gorjenii până au reuşit să le desfacă apărarea ermetică. S-a întâmplat abia spre finalul primei reprize. Rui Durate centrează de pe dreapta, Sburlică o deviază cu pletele pe spate şi Măldărăşanu apare ca din pământ pentru a-şi înfige fruntea în minge. Mingea mângâie plasa porţii dinspre Fartec (ah, poarta "Beşiktaş") şi intrăm cu 1-0 la pauză. În a două repriză, învingătorul lui Adams şi Seaman, Moldo-but, îl schimbă inspirat pe Piţurcă cu Ilyeş. În mintul 66, Ilyeş avansează perpendicular pe poartă, zăreşte un defileu creat de fundaşii gorjeni momiţi de Zaharia şi lansează o "rachetă sol-aer". Punct ochit, punct lovit! Este 2-0 pentru Steagul şi Ilyeş pare a se fi specializat în goluri de senzaţie contra Pandurilor. Când tribunele încă îl omagiau pe Ilyeş ca marcator Pandurii primesc un penalty. Ghinionul fotbaliştilot din oraşul lui Brâncuşi a fost că eu am împlinit 20 de ani şi nu 21, motiv pentru care şutul jucătorului gorjean a fost excelent parat de excelentul Coman. S-a terminat 2-0 şi am avut la un moment dat impresia că şi luna, ce a vegheat deasupra noastră 90 de minute, zâmbea.

Frigul dispăruse pentru câteva clipe când mi-am văzut eroii de aproape veniţi să ne salute. Ilyeş în fruntea lor. Asta e legea nescrisă a turului de stadion de la finalul meciurilor.
După ce am ieşit şi mi-am luat rămas bun de la băieţi aveam şi eu de respectat o lege nescrisă. Şi anume să merg pe jos de la stadion în Livadă. Asta am făcut la primul meci la care am fost şi asta fac mereu. Situaţiile în care am nu am parcurs acest drum aproape sacru pentru mine le pot numără pe degetele de la o singură mână.
Aşadar, gluga strânsă pe cap, eşarfa aranjată frumos, mâinile în buzunar, privirea sus şi spre Livadă.

Bravo băieţi! Mi-aţi făcut cel mai frumos cadou. Vă mulţumesc!

Meci de ziua mea

E visul oricărui suporter ca echipa lui favorită să joace de ziua lui. Na, că eu voi trăi acest vis.
Luni, 2 noiembrie 2009, împlinesc 20 de ani şi Steagul se va duela de la opt seara cu Pandurii din Târgu Jiu. Pe băieţii de la bloc i-am cinstit aseară, iar pe cei din peluză o să-i cinstesc mâine înainte de meci şi nu vom dansa pe melodia "20" a celor de la Voltaj ci o strigăm din toată inima "gol!". Sper să ne ofere Steagul de cât mai multe ori ocazia asta. Dar, în fond, şi o dată e suficient pentru e ca şi în viaţă, doar odată faci 20 de ani.

Hai Steagu' !