Giratoriile Braşovului, efecte pe termen lung

Se anunţă vremuri grele de când cu abolirea intersecţiilor semaforizate. Vremuri grele atât pentru pietonul de rând dar şi pentru cei pentru care intersecţiile cu ale ei semafoare roşii reprezentau un mod de viaţă.

Să o luăm cu primii, pietonii de rând. Siguranţă, nem. Trecerile de la My Place, Bartolomeu sau Mc' Donalds sunt locuri în care comuniunea cu Dumnezeu este mai puternică chiar şi decât la Vatican. "Doamne, dacă trec fără să fiu călcat, promit să cotizez mai mult la biserica din cartier, poate să trec chiar şi pe la o mânăstire." Bunicii noştri povesteau despre viaţa în linia întâi, noi le vom povesti nepoţilor despre "acea traversare în care am fost mai rapid decât un TIR."

Cine sunt cei pentru care o intersecţie semaforizată reprezenta un mod de viaţă? Imposibil să nu-i ştiţi. Mai ales dacă sunteţi posesori de maşină proprie şi personală. Sunteţi de-a dreptul nişte ignoranţi dacă încă vă întrebaţi despre cine e vorba. E vorba despre cel ce-ţi spăla (vrând, nevrând) parbrizul. E vorba despre cel ce făcea slalom printre maşini cu maldărul de ziare în braţe pentru a-ţi aduce cele mai noi ştiri. Voi vă daţi seama câţi oameni au rămas fără o sursă de venit de când cu "giromania"? Puţinele intersecţii ce au scăpat "furiei rotunde" sunt acum locul în care veteranii comerţului şi serviciilor stradale încearcă să supravieţuiscă. Observ de la o vreme instalarea unui monopol asupra anumitor intersecţii. "Patria" şi "Mikado" pentru că pe acolo trec eu cel mai des. Văd mereu aceleaşi feţe. Se pare că giratoriile au acţionat ca un fel de selecţie naturală. Asta, sau fie şi această lume are parte de mogulii ei.

C'est tres belle, mon cher! Pe bune că e!