Îmbrăcat cu foiţa sa stil anii ’90, Ioan Alecu trage răbdător din ţigară şi priveşte trecătorii grăbiţi. Eu, la fel ca toţi ceilalţi. Traversam grăbit pentru a ajunge la facultate, numai că-l văd pe nea’ Alecu. Ne-am recunoscut din priviri, îi luasem un interviu în mai pentru un proiect. Mi-am băgat picioru’ în el seminar şi am stat la şuete cu “Foca”.
Îmi vorbea cu luciditate despre întâmplări şi oameni de acum 30-40 de ani. Vorbea apăsat despre fotbalul prezentului dar plin de speranţă despre Steagu’. “Noi câştigam puţin mai mult decât un muncitor de la fabrică (n.a. Uzina de Autocamioane). Nu existau mari diferenţe între cât primea, să zic, Adamache şi cât lua un puşti de la echipa mare. Totul era din plăcere, mă-nţelegi? Păi să fi fost eu şi cei de-o generaţie cu mine fotbalişti în ziua de azi, le înnodam picioarele “vedetelor” de acuma”.
Colegi de facultate treceau pe lângă mine fără să ştie cine-i moşu’ cu care stau la taclale. “Hai, Răzvan, nu vi la facultate, că e târziu deja.” … “Lasă că ajung…”, venea răspunsul. Tot cu un “lăsă că”, numai că într-o variantă mai elegantă, s-a încheiat şi şueta mea cu Ioan Alecu: “Lăsaţi, domnule Alecu, că o să facem o întâlnire a tuturor foştilor stegari la dumneavoastră acasă”. El venise cu idea, locuia la “etajul verde” vizavi de Biserica Catolică şi avea un salon foarte mare şi aerisit. “Lăsaţi, domnule Alecu, că o să facem…”, şi n-am făcut nimic, dar un “stegar” a mai plecat dintre noi.
În clădirea din stângaa "Taromului", la etaj, a locuit Ioan Alecu, Stegar.
Pe 8 iunie ne-a părăsit nea’ Alecu. Mâine, 11 iunie, un alt “stegar” colosal, Ioan Szigety, împlineşte 77 de ani. Locuieşte în Braşov, pe Bulevardul Ştefan cel Mare, bloc 10, scara C, apartamentul 10. Din păcate, eu nu voi fi în Braşov pentru a-i face o vizită, cei care aveţi posibilitate să mergeţi, faceţi-o. O felicitare şiun “La Mulţi Ani!” din partea unor necunoscuţi nici nu ştiţi cât de mult contează. “Lasă că mergem la anul” … vă rog, nu.
Când revin acasă o să facem şi întâlnirea aceea a “stegarilor” din alte vremuri acasă la Nae Pescaru. Doar el ne-a invitat, iar “lasă că facem altădată” nu se cade.
Iată de ce lui Ioan Alecu i se spunea “Foca”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu