vineri, 19 februarie 2010

Brașov - Steaua 5-4. O altfel de cronică

În cele din urmă îmi scutur lenea, mă îmbrac şi plec spre Tractorul având gravat în mintea şi în suflet scopul de a intra cu orice preţ în incinta Patinoarului Olimpic.

Ieşind din pasajul de la Gara mă întâlnesc cu un amic în parc şi cădem de acord că unde-s doi puterea creşte şi putem intra mai lejer înăuntru. Apropo, am prins pe TVS nişte frânturi din festivitatea de deschidere. Frumos, chiar frumos. Multă lumină, iar asta aşteptam să văd şi înăuntru.

După o primă tentativă de intrare eşuată ne regrupăm forţele şi încercăm să "forţăm" un alt punct de acces. Hai pe la intrarea principală, ce mama dracului. Numai bine ce am dat nas în nas cu nişte oficiali ai unui partid politic ce are aceeaşi culoarea cu un operator de telefonie mobilă care, costumaţi, machiaţi, dichisiţi şi parfumaţi, îşi ejectau aerele din patinoar. "Nu staţi, domnilor, să vedeţi cum bat ai noştri pe Steaua?"... "Nu stăm, nu stăm. Vă lăsam pe voi."... "Măcar atât să faceţi şi voi."
Intrăm în cele din urmă şi... lumină. Reperăm în doi timpi câteva scaune libere în primul rând şi ne înfingem în ele. Vroiam să fim aproape de băieţi, chiar dacă noi nu ştim maghiară iar ei abia învaţă româna. Sentimentele n-au nevoie de un limbaj anume.

Am prins frânturi dintr-un dans pe gheaţă în care patinatori au făcut schimb de... personalităţi, chiar a fost amuzant dansul lor, am negociat cu cineva pentru nişte tricouri galben-negre cu echipa de hochei (foarte mişto tricourile), dar nu erau de vânzare. Apoi... să intre gladiatorii cu patine.

Steliştii au intrat primii într-un cor de fluierături şi câteva pâlcuri de aplauze răzleţe ale unor stelişti rătăciţi. Paranteză: detest braşovenii care ţin cu echipele din Bucureşti atunci când au o reprezentantă în oraşul lor care le face cinste în orice moment. Am închis paranteza.

Apoi, au intrat băieţii noştri. Numele de familie nu prea le-am reţinut. Am reţinut totuşi că avem vreo patru sau cinci cu prenumele de Attila, doi Pal şi că pe căpitan îl cheamă Gergely. A, şi decarul nostru are un nume foarte tare: Tanko. Aaa, şi portarul! De portar m-am amorezat. Dragostea din aia bărbătească. Kudrna îl cheamă şi e slovac.
 
  
 

Apoi a început bairamul pe teren şi euforia în tribune. Duşi pe sus de entuziasmul fanilor, ai noştri le bagă steliştilor rapid două pucuri în poartă. Apoi încep să asalteze bucureştenii poarta noastra ca românii Griviţa. Într-o primă fază au succes. Reduc diferenţa la un gol până la sfârşitul primei reprize (sunt trei reprize în hochei de câte 20 de minute). A doua repriză m-a prins umblând prin incinta patinoarului după băutură şi mâncare aşa că am pierdut golul de 3-1 alor noştri. Oricum, într-o mână ţineam o bere (cu alcool!!!) şi în alta un kurtoş, iar tabela arăta 3-1. Fericirea transpusă în elemente concrete, ce mai!

 
Ho! Ho! Ho!  Avem crose şi nu ne e frică să le folosim.

Daaar, în hochei nu-i ca-n fotbal, unde dacă ai 3-1 te bagi la cutie şi aperi scorul. Aici trebuie să fii mereu în alertă. Steliştii, mai experimentaţi şi mai omogeni, aaa, şi campioni ai României, ne sufocă de ne omoară. Şi aproape că au reuşit. Fac 3-2, ai noştri ratează vreo două atacuri. Fac 3-3, mai ratăm un contraatac sau două, apoi un şut de-al lor deviat intră în vinclu pentru 3-4. Eram mort de oftică! Mă mai ofticau şi travestiţii cu roş-albastru pe ei cum ţopăiau de bucurie. Şi aşa se termină şi repriza a doua.
 
Abia ce-am imortalizat tabela la 3-1 că în nici două minute ne-au depăşit steliştii. Puşchea pe... fotograf. Daaar...

La pauză, în timp ce rupeam din kurtoş, îi zic lui Pitic: "să vezi frate că revenim! E seară noastră!"
 Nu a fost singur nici o clipă!

No, şi începe şi ultima repriza. Şi dăi şi luptă. Îi mulau ai noştri pe stelişti de panoul de plexiglas aşa cum se mulează un tricou pe ud pe nişte sâni mari. Şi la fel de sexy era şi impactul steliştilor cu geamul! Unuia chiar am crezut că o să-i cadă capul la ce piruetă a făcut. Nu ştiu ce le-a zis antrenorul băieţilor noştri la pauză, dar jucau de parcă ziua de mâine nu exista. Păi normal că nu exista! Era "the big night" cu spun americanii. Era unica seară în care debutau pe patinoar. Nu va mai exista o altă astfel de seară. Deci, clar, ziua de mâine nu exista pentru cei şase hocheişti ai Braşovului şi colegii lor de pe banca de rezerve care atunci când intrau pentru schimbul de linii, săreau peste parapet, bine, nu e ceva nou asta, dar în repriza a treia modul în care intrau aducea ceva din trupele de intervenţie anti-tero. Erau hiper-conectaţi, clar!

Ei, dragii moşului, şi asta-i repriza când m-am îndrăgostit de Kudrna. Şpagat, reţineri precise, intervenţie la patinele steliştilor. Era el şi restul lumii. Şi, sub hipnoza asta a unei zile de mâine care nu va fi, ai noştri le înfing două steliştilor de aveau ăia impresia că au luat o crosă în cască de la tot lotul Braşovului. Declanşează ei noi şi noi asalturi dar Kudrna era MA-GIS-TRAL! Ca să nu mai spun că orice stelist aflat în preajma porţii sale în secunda doi aburea plexiglasul.

 BRAŞOV!

VICTORIE!

 
Da! Da! Daaa!!!
 

Şi, în loc de P.S. , vă las o poză cu portarul Kudrna, probabil vă întrebaţi cum arată.
 Te-ai prins?

6 comentarii:

  1. Ai niste expresii de ma dai pe spate ...de ras :)) Auzi la el ...cica se mulau stelistii de plexiglas, ca tricoul ud de niste sani imensi :))

    RăspundețiȘtergere
  2. @Rareș
    Dar și mulți sufletiști ;)

    @Iro
    Păi dacă așa era :))

    @Anonim
    Chiar am crezut că i-a rupt gâtul unui stelist la un moment dat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am fost și eu. De mult mi se părea aiurea că avem o echipă de hochei și ea trebuie să joace meciurile de acasă pe patinoare de închiriat. E bine, de acum o să învățăm ce și cum și despre hochei.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Andrei
    Într-adevăr, ei erau orfanii hocheiului, iar acum au un loc ce-l pot numi al lor, iar asta contează cel mai mult.
    Corect, o să începem să învăţam ce şi cum e cu hocheiul ăsta. Aseară am învăţat ce-i aia degajare interzisă, luni, la meciul cu Progym Gheorghieni vedem ce-om mai învăţa.

    RăspundețiȘtergere