joi, 27 august 2009

Taxiuri încurcate, telefon pierdut, dus pe moca acasă

Pentru că ieșim în fiecare seară la 12,30 de la servici, firma la care lucrez are încheiat un contract cu MARTAX prin care suntem duși fiecare la cătunele noastre în siguranță deplină.

Aseară, mai rămăsesem doar eu și cu un coleg pentru ultimul taxi. Vine mașina, ne urcăm și plecăm. Îl lasă pe colegul meu undeva prin Tractorul apoi pornim spre Noua. Pe la Onix vede că am un tichet de la firmă (voucher se cheamă, habar n-am de la ce vine). Îi povestesc ce și cum e treaba cu tichetul după care îmi spune că nu e de la MARTAX el. Să-mi pice fața. Dar zâmbeam. Apoi facem legătura. Dispecerul îl tot pistona să ajungă pe Turnului pentru că altcineva făcuse comanda. Acel cineva nu era acolo în momentul în care taxi-ul cerut de el a ajuns așa că eu și colegul am presupus din start că ăla e taxi-ul nostru. Atât de convinși eram că nici unul din noi n-a fost atent la firma scrisă pe mașină. După deslușirea misterului am râs amândoi și am povestit ca să tracă drumul mai repede.

Prin Noua, șoferul meu vede o mașină de la firma numită mai sus și oprește lângă ea. Îi povestim situația și după combinația de rigoare prin care care toată lumea iese fericită (taximetristul meu cu banii pe cursă, martaxist-ul cu un voucher și eu dus pe gratis) ajung în fața blocului. Saluturile de rigoare și drum bun.

Ajung în casă. Mă așez la masă. Mănânc, beau și apoi mă duc în dormitor. Bag mâna în buzunar să scot telefonul și surpriză: canci telefon! Încerc să mă calmez deși primul gând a fost din start că mi-a căzut în mașină. Mă duc la bucătărie să mă uit pe masă, pe televizor, prin frigider. Nimic. Îl caut pe hol. Nimic. E clar! E în mașină. De menționat că din băiatul calm și filosof ce eram atunci când am ajuns acasă m-am transformat într-un nebun fără margini. Înjuram ce apucam. Telefonul, pentru că a fost bulangiu și a căzut din pantaloni. Pantalonii, pentru că au buzunarele prea largi și au lăsat telefonul să cadă. Totul era de vină în clipa aia, chiar și vrăbiile ce dormeau în colțurile blocului, numai eu nu. Să fie neatentul și visătorul de vină? Nicicum! Blasfemie!

Iau telefonul maică-mii și-mi sun telefonul. După primele două apeluri mă izbește. Telefonul meu era pe silențios. Trimit un mesaj în care detaliasem cât se poate de clar cine eram pentru ca în cazul în care șoferul găsește telefonul să-și aducă aminte de mine și să mă sune. Între timp am sunat și la Orange ca să-mi suspende numărul pentru ca în cazul în care găsește altcineva telefonul și nu ar binevoi să mi-l înapoieze, să-și bage unghia-n gât că nu poate să-mi consume creditul.

În dimineața asta sună telefonul maică-mii. Răspund și era șoferul de aseară. "Aaa, ești tipul de aseară cu americanii, da, da!" Hai că-i bine. După-masă mă întâlnesc cu el să-mi dea telefonul apoi plec la servici. Să văd mă gândesc cum o să le explic ălora faza legată de voucher.

Concluzia: totul e să crezi că va fi bine și să vezi mereu partea plină a paharului, chiar dacă în pahar mai e doar o picătură.

3 comentarii:

  1. Sa ne spui si continuarea . La-i recuperat ? Si de la ce firma era soferul .

    RăspundețiȘtergere
  2. Merci de sfat, Rareș!

    Da, l-am recuperat ieri așa cum era stabilit. Nici ieri n-am binevoit să mă uit la firma de pe taxi dar înclin să cred că era de la TOD TAXI.

    RăspundețiȘtergere