Începutul
Traian Dârjan, un ardelean get-beget, s-a născut în satul Someşani din judeţul Cluj, la 18 noiembrie 1920. Traian era al patrulea copil al familiei Dârjan, dar toţi ceilalţi au murit pe când erau foarte mici. Tatăl său, care-şi pierdu-se un picior în Marele Război (Primul Război Mondial), s-a îmbolnăvit şi a murit în 1923. Traian a rămas singur cu mama sa. În 1934 a terminat şcoala primară în satul său natal şi a fost admis cu o bursă parţială la un liceu din Cluj. Şcoala în care Traian Dârjan a făcut primii paşi spre învăţătură îi poartă acum numele.
Şcoala cu clase I-VIII "Traian Dîrjan" Cluj Napoca
Pentru a-şi asigura banii necesari studiului acesta lucra într-o uzină. În 1939, nereuşind să-şi mai găsească un servici a renunţat la liceu şi s-a întors la Someşani unde lucra pământul ce îl avea familia sa. În apropierea satului era o bază aeriană iar Traian avea o pasiune pentru avioane încă de mic copil. Astfel, în octombrie 1939 a început şcoala de pilotaj la ARPA Cluj şi a primit licenţa în decembrie. A aplicat apoi pentru Şcoala de Aviaţie Militară de la Tecuci şi a fost admis în iulie 1940. A absolvit-o pe 11 aprilie 1941 promovând astfel la rangul de adjutant stagiar. Adj. stg. Traian Dârjan a rămas la şcoală ca instructor până în octombrie 1942, când a fost transferat la Grupul 9 Vânătoare, echipat cu IAR-uri 80.În cursul anului 1943, grupul trece pe Messerschmitt-uri şi a fost trimis pe front la 23 octombrie, înlocuind efectivele decimate şi epuizate ale Grupului 7. În curând a început să participe la diferite misiuni, dar din cauza vremii nefavorabile activitatea era destul de redusă. Pe 20 noiembrie, condiţiile de zbor nu erau foarte bune (nori la altitudinea de 100 de metri şi vânt puternic), dar aviatorii au zburat. Traian Dârjan se preăgtea să aterizeze moment în care, avionul său s-a răsturnat şi a alunecat pe pistă oprindu-se într-un Ju-52 ce era parcat pe pistă. Totuşi, el a scăpat fără nici o zgârietură.
Zborurile spre glorie
Prima sa victorie, un Yak, a venit pe 22 februarie 1944 când zbura ca şi coechipier al căpitanului Popescu-Ciocănel într-o misiune de vânătoare liberă, iar cea de-a doua victorie a sosit pe 10 martie, tot un Yak, la această dată, linia frontului ajunsese deja pe teritoriul românesc, motiv pentru care activitatea aeriană s-a intensificat pentru a contribui la stoparea ofensivei sovietice. Pe 17 aprilie, căpitanul Popescu-Ciocănel escorta, împreună cu adj. stg. Traian Dârjan, o formaţiune românească de Ju-88A, când au fost atacaţi de avioane Lag-5. În confruntarea ce a urmat, fiecare pilot român a doborât câte un avion sovietic. Următoarea victimă a lui Dârjan a fost un Yak-9, pe 28 aprilie.
În timp ce Grupul 9 era angajat în bătălii aeriene sângeroase contra sovieticilor deasupra Moldovei, alte unităţi de vânătoare româneşti luptau contra raidurilor americane, care începuseră la 4 aprilie. Le era permis doar să intercepteze americanii ce zburau deasupra sectorului lor spre bazele aeriene din U.R.S.S., asta până la 19 iunie, când, Luftflotte IV a conceput planul "Sternflug" pentru a contracara atacurile americane. Când formaţiile inamice erau detectate pe radar, Grupul 6 german, împreună cu Grupurile 7 şi 9 româneşti, porneau în acelaşi timp împotriva forţei invadatoare. Avioanele Fw-190 trebuiau să atace bombardierele, timp în care, Messerschmitt-urile le protejau de vânătoarii americani. În teorie, planul era foarte bun,, dar nu dădea prea bune rezultate în practică. Un astfel de exemplu îl constituie ziua de 24 iunie, când, un grup de 20 de Me-109G au fost trimise să angajeze efective ale USAAF. S-au lovit de 13 Liberatoare. În atacul ce a urmat, doar trei B-24 au fost doborâte, unul dintre acestea fiind al lui Traian Dârjan. Cu această victorie el atingea cota şapte, devenind un as.
Grupul 9 continua să ducă misiuni pe frontul din Moldova, dar şi împotriva raidurilor Forţei a 15-a americane. Umrătoare victorie a lui Traian Dârjan a venit pe 9 iulie în timpul unei misiuni de escortă. El, împreună cu adjutanul Constantin Nicoară protejau o formaţie românească de Stuka, când au fost atacaţi de patru Yak-uri. Yak-uri au fost curând asistate de alte La-5. Ambii piloţi români au doborât câte un Yak în timpul luptei, totuşi, victoria lui Nicoară a rămas doar una probabilă.
Ziua de 26 iulie 1944 a rămas în istoria grupului ca "Duminica Neagră". 18 Gustav-uri din Grupul 9 au decolat pentru a angaja o formaţie de 20 de bombardiere neescoratate, aşa cum anunţaseră staţiile radio şi radarul. În realitate, erau mai multe bombardiere, escortate de peste 100 de avioane P-38 şi P-51. Piloţii români şi-au înscris 11 victorii dar preţul plătit a fost foarte mare: şapte avioane pierdute, patru piloţi morţi şi doi răniţi.În timpul luptei, Traian Dârjan s-a alăturat adjutantului Iosif Moraru, care tocmai doborâse un P-38, în încercare acestuia de a-şi localiza "prada" pentru confirmarea victoriei. Au fost atacaţi de două Lightning-uri, Dârjan reuşind să dobore unul dintre ele.
Luptele contra USAAF au continuat până pe 18 august, atunci când Alexandru Şerbănescu a fost doborât. Traian Dârjan a încercat săţl avertizeze că este urmărit de Mustang-uri, dar se pare că radio-ul căpitanului nu funcţiona. A privit terifiat cu Şerbănescu s-a prăbuşit în flăcări.
Pe 20 august, Armata Roşie a lansat ofensiva Iaşi - Chişinău, iar activitatea aeriană deasupra Moldovei a explodat pur şi simplu. Pe data de 21, adj. stg. Traian Dârjan făcea parte dintr-o patrulă condusă de "Bâzu" Cantacuzino aflându-se într-o misiune de vânătoare liberă. S-au întâlnit cu o formaţie de 24 de IL-7, escortate de 6 Yak-uri. Au angajat vânătorii sovietici doborând trei dintre aceştia. Unul dintre ei aparţinea lui Dârjan. A fost ultima sa victorie în aer. A doua zi a fost doborât în timpul unei lupte contra câtorva La-5. Radiatorul avionului său a fost lovit, parbrizul a fost acoperit de ulei, iar carlinga s-a umplut cu fum. Locotenentul l-a ghidat prin radio reuşind să aterizeze forţat.
Evadarea
"Am deschis carlinga şi am sărit. În apropiere de locul unde mă prăbuşisem erau câţiva copaci şi am vrut să mă ascund după ei, dar nu am avut timp pentru că, la vreo 100 de metri era o coloană sovietică blindată. Mi-au şuierat gloanţele pe la cap... am ridicat mâinile şi m-am îndreptat spre ei... soldaţi cu mitraliere veneau spre mine. M-au încercuit şi au vrut să mă omoare pe loc. Eram plin de noroi din cap până-n picioare. Aterizasem pe un câmp mlăştinos. Mi-au luat o parte din haine şi bocancii. Deodată, cercul de soldaţi s-a deschis şi a apărut un ofiţer. A început să mă lovească cu pumnii şi picioarele. Norocul meu a fost că, la vreo 200 de metri, se afla un mare punct de comandă de tancuri, iar generalul de acolo vroia să mă vadă. Am fost chemat la el şi, cu ajutorul unui translator, a început să mă ia la întrebări, cerându-mi să răspund şi voi fi eliberat. Am răspuns cât de bine am putut. A ordonat să-mi fie înapoiate hainele. Generalul avea o hartă pe care oraşul Vaslui nu apărea, aşa că vroia harta mea. I-am spus că nu o am, şi era adevărul, pentru că noi nu ne luaăm hărţile pentru un sector atât de mic. S-a enervat foarte tare şi a ameninţat că mă omoară dacă nu-i dau harta ân trei minute. Cred că m-am schimbat la faţă imediat. I-am spus din nou că nu o am. Secundele treceau foarte încet, de parcă erau ani, dar timpul expirase. Un soldat mi-a pus pistolul la cap. Am închis ochii şi aşteptam să tragă. Generalul a strigat: "Dă-mi harta!" şi i-am răspuns că nu o am. M-a lăsat în pace întrebându-mă apoi câte victorii am şi i-am răspuns că 12. "Eşti bun!" mi-a zis el. "Sunt alţii mult mai buni în grupul meu." Am cerut permisiunea de a fuma, mi-a acordat-o, şi apoi pentru un pahar cu apă. Un soldat mi-a adus-o înjurând. Generalul m-a întrebat dacă nu vreau să merg cu el. "Bineînţeles că vreau" i-am răspuns... ce era să zic... am urcat într-o maşină şi am pornit spre Vaslui. În nordul oraşului sunase o alarmă aeriană. Am intrat într-un lan de porumb să ne adăpostim. Erau Stuka româneşti ce au făcut prăpăd printre blindate şi concentraţiile de trupe. Ruşii au îndreptat armele spre mine întrbându-mă dacă sunt avioane româneşti. Mă înjurau. Am fost norocos că translatorul, un timp de treabă din Odessa, s.a pus între ei şi mine. După două minute au venit avioane germane Fw-190, ce au continuat atacul avioanelor Stuka. Ce pot să zic? Era oribil! Nu mai văzusem niciodată un asemenea "spectacol". Tancuri aruncate de pe drum, răsturnate, arzând... mâini şi picioare rupte... ruşii erau furioşi. Generalul, aşa cum promisese, m-a salvat şi eliberat. Am fost forţat totuşi să o iau spre nord, spre Iaşi. Mă gândeam să mă duc în satul lui Nicoară. Pe drum m-am mai întâlnit şi cu alţi soldaţi români. Un ţăran ne.a dat ceva de mâncare, dar îi era frică să ne ia la el acasă, aşa că a trebuit să ne continuăm drumul. Când ne apropiam de Iaşi am fost oprişi de soldaţi ruşi, arestaţi şi trimişi la o închisoare de prizonieri din nordul oraşului. Acolo eram cam 4000. Ne dădeau o pâine la şase oameni şi supă, dar n-a ajuns la oala cu supă pentru că era îmbulzeală. Pentru a face loc în jur, soldaţi ruşi loveau fără milă. După zece zile eram atât de slab că abia mai puteam merge. Dormeam pe jos atunci când găseam vreun loc liber. Împreună cu doi soldaţi am profitat de faptul că urma să ne mute la Botoşani, şi apoi în Rusia, pentru a fugi. Paznicii erau puţini şi neglijenţi aşa că nu ne-au văzut. Am ajuns în satul lui Nicoară. Mama lui m-a găzduit patru zile, până mi-am revenit. Mi-a dat haine ţărăneşti şi am plecat spre Tecuci, unde am ajuns câteva zile mai târziu. Acolo am fost bine primit de către evreii mei. Ruşii îi trataseră şi pe ei la fel de rău cât ne trataseră pe noi. De fapt, oraşul nu fusese jefuit mai mult decât altele. Familia lui Ignati Semionovici era tot acolo, dar erau îngrijoraţi pentru că nu ştiau ce să facă: să se întoarcă la Odessa sau să rămână aici. Auziseră că au fost pedepse grele pentru cei care au plecat de bunăvoie din Odessa. Mi-au dat o hârtie cu un mesaj pentru tine (Ioan Dobran), dar ma pierdut-o. Am luat un tren până la Bucureşti şi am mers la Flotilă." (Jurnalul locotenentului Dobran)
A fost trimis din nou pe front şi s-a alăturat camarazilor săi la aerodromul de la Turnişor, din Transilvania, unde Grupul 9 se afla concentrat în noua campanie anti-Axă.
Vremea nu a permis o acitivitate prea mare în tomana şi iarna lui 1944, dar se făcea orice fel de efort pentru a ajuta trupele terestre în nevoie de ajutor. Avioanele Luftwaffe nu erau prea des văzute în această perioadă datorită lipsei mici de importanţă acordată acestei părţi a frontului. Majoritatea pierderilor româneşti din Ungaria şi Cehoslovacia s-au datorat artileriei anti-aeriene şi accidentelor.
Ultima misiune, ultima zi, ultimul zbor...
Pe 25 februarie 1945, Aeronautică Regală Română lansa ultima mare ofensivă a războiului. Era menită să asiste trupele terestre ce atacau zona Zvolen. În a cincea misiune din acea zi, căpitanul "Băzu" Cantacuzino a decolat împreună cu adjutantul Traian Dârjan. S-au întâlnit cu opt avioane nemţeşti Fw-190 ce atacau trupe sovietice, şi au angajat. Căpitanul, care era asul aşilor aviaţiei româneşti, a doborât un avion timp în care restul au dispărut. Pentru a valida victoria, cei doi piloţi români au fost neglijenţi în timp ce căutau epava prăbuşită. Nu au văzut patrula de Bf-109G-uri ce se apropia de ei, condusă de asul german Helmut Lipfert. Traian Dârjan a căzut victimă lui Lipfert, care era fostul său instructor de zbor de la Tiraspol. Un glonţ de 13 mm aproape l-a decapitat pe adjutantul Dârjan. S-a prăbuşit aproape de liniile româneşti. Cantacuzino nici nu a observat că Dârjan fusese doborât, fiind la rândul său atacat şi doborât de coechipierul lui Lipfert. A scăpat cu viaţă reuşind să se întoarcă la baza Grupului 9 cu o maşină dintr-o divizie românească. A spus ce se întâmplase şi a concluzionat: "Adjutantul Dârjan trebuie să fie mort."
Premoniţie
În juranul său, lt. Dobran a aminit de faptul că, în momentul în care au plecat spre Ungaria, mama lui Dârjan a început să plângă, anticipând probabil că fiul ei nu se va mai întoarce.
Traian Dârjan a fost ultimul din cei 16 piloţi ai Grupului 9 ce a murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Avea un palmares de 11 victorii confirmate şi una probabilă şi zburase în 176 de misiuni.
sursa: http://www.elknet.pl/acestory/darian/darian.htm
GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu