Ioan Dobran

S-a născut pe 5 februarie 1919, la Văleni Podgoria, judeţul Argeş. A terminat şcoala primară în Bucureşti, liceul militar în Târgu Mureş şi, pe 10 mai 1941, Şcoala de Ofiţeri a Forţelor Aeriene din Bucureşti.

Până în octombrie 1941, sublocotenentul aviator Ioan Dobran a fost repartizat la Şcoala de Vânători din Ghimbav şi apoi trimis la Escadrila 48 (Grupul 9 Vânători), dotată cu avioane IAR-80. După primul raid al Forţelor Aeriene Americane (Operaţiunea Halpro), Grupul 9, împreună cu alte grupuri, a primit misiunea de a apăra teritoriul. În martie 1943, IAR-urile sunt înlocuite cu avioane Messerschmitt 109G iar, în august, Grupul 9 a început să înlocuiască Grupul 7 (procesul a fost treptat). În prima fază, 10 piloţi au fost trimişi pe front (pe 14 august) iar apoi, în câteva luni, au sosit şi restul piloţilor, Ioan Dobran numărându-se printre cei 10.

Atacă Dobran!
Prima sa misiunea a fost pe 15 august şi putea fi chiar şi prima sa victorie chiar dacă era o luptă între două avioane româneşti şi opt Yak-uri sovietice. Dar ziua nu se încheiase. Sovieticii au atacat aerodromul cu avioane IL-2 şi Yak-uri, dar fără rezultat. Au atacat din nou, în timpul nopţii, cu avioane Po-2 (biplane depăşite de timp pilotate de femei). Acestea erau numite de către piloţii români, "escadrilele deranjante", pentru că bombele cădeau, de regulă, destul de departe de bază, deranjând somnul aviatorilor. Dar, după un timp, Dobran se obişnuise cu astfel de raiduri.

Prima sa victorie a venit pe 6 septembrie 1943. A fost un IL-2 dintr-o formaţie ce tocmai atacase aerodromul. A doua victorie a sosit pe 25 septembrie. Era într-o misiune de escortă, când avioanele Stuka au fost atacate de Yak-uri. După al doilea foc al mitralierei de 20 mm, o parte din aripa avionului sovietic s-a rupt.

Pe 23 octombrie, Grupul 9 înlocuise complet Grupul 7, dar 14 piloţi au rămăs în noul grup. Erau cei mai buni piloţi români de atunci: Cantacuzino, Şerbănescu, Milu, Greceanu, Mucenica şi alţii.

Prima sa victorie din 1944 a avut loc pe 26 februarie, când era în patrulă cu Şerbănescu. Era a treia misiune din acea zi. Lângă Krivoirog s-au angajat în luptă contra a şase Yak-uri. Şerbănescu ratase unul, dar Dobran l-a urmărit şi cu un singur foc de mitralieră l-a trimis la sol. Şerbănescu a atacat un alt Yak apoi, de această dată nu a mai ratat.

Locotenentul Dobran
În martie a fost promovat locotenent iar în aprilie Grupul 9 se afla pe aerodromul din Tecuci. În timpul verii anului 1944, a zburat în misiuni contra americanilor şi sovieticilor. În prima sa bătălie aeriană deasupra propriului teritoriu, Dobran a doborât unYak-7 pe 11 aprilie. Pe 17, după o bătălie contra a peste 30 de Sturmovik-uri şi escortele lor, a fost creditat cu o victorie probabilă contra unui IL-2.

Ziua de 11 mai a fost foarte încărcată pentru locotenentul aviator Dobran. În prima luptă din acea zi, şase Me-G-uri româneşti au angajat câteva Lag-uri. Au atacat din picaj. Datorită vitezei mari, Dobran nu a reuşit să-şi corecteze tragerea permiţându-i adversarului să scape. În a doua misiune s-au confruntat din nou cu avioane Lag-5. De această dată a reuşit să doboare un avion sovietic. De asemenea, a observat o formaţie de Pe-2 şi s.a apropiat de ea, dar când a vrut să tragă, armele nu mai funcţionau.

O altă zi memorabilor a fost cea de 30 mai. Era coechipierul lui Cantacuzino. S-au angajat contra a opt Aircobras. Dobran scria în jurnalul său că s-au jucat pur şi simplu cu ele. Sovieticii nu reuşeau să intre decât în unghi de 90 de grade pentru a trage. În a patra misiune din acea zi s-au confruntat cu 12 avioane IL-2 escortate opt Yak-uri. Au atacat iniţial escortele, care au efectuat manevere de evitare, lăsând calea liberă către bombardiere, Dobran neezitând în a-şi trece încă un IL-2 în palmares, pentru ca mai apoi să scape cu greu din încleştare.

"La americani... "
Pe 6 iunie Grupul 9 a zburat pentru prima dată contra americanilor. Lt. Dobran juca cărţi cu Mucenica, Şenchea şi Simionescu atunci când s-a dat alarma. S-a decolat rapid şi, din cauza agitaţiei generale, s-a trezit în aer fără coechipier. A observat formaţia USAAF dar nu avea un coechipier. Sub el se aflau 4 monoplane şi s-a gândit că ar fi "Gustavuri" româneşti din Escadrila 56. Când s-a apropiat a realizat că erau Mustang-uri. Zburau de parcă erau la paradă. Dobran a intrat în picaj şi l-a atacat pe cel din dreapta. Începuse să iasă fum din el. Ceilalţi s-au dispersat. Apoi şi-a îndreptat atenţia către bombardiere, dar a fost nevoit să tragă de la distanţă întreucât "vânătorii" americani se apropiau de el. S-a îndreptat spre sol şi, datorită şi unor manevre acorbatice, a reuşit să scape de două Mustang-uri, dar cel care a rămas pe urmele sale a reuşit să-l doboare pe Dobran.

Următoarea victorie a lui Dobran a venit pe 26 iulie, "ziua neagră" a Grupului 9. Şerbănescu şi Cantacuzino se aflau la Bucureşti, astfel că, la comandă se afla Popescu-Ciocănel. Staţia radar a anunţat că deasupra Bârladului sunt aproximativ 20 de bombardiere, aproape neînsoţite. În realitatea însă, escorta era una foarte mare. Piloţii români au doborât 11 avioane americane P-38 dar au pierdut şapte avioane. Cel mai dureros însă a fost pierderea a şase foarte buni piloţi. Adjutant aviator Pavel Ţurcanu, Emil Bălan şi Alexandru Economu au murit în luptă. Căpitanul aviator Popescu-Ciocănel a murit din cauza rănilor pe 12 august. Mucenica şi Rădulescu au stat în spital foarte mult timp. Numai Ioan Dobran nu avea nici o zgârietură atunci când a fost doborât.

Cea mai tristă zi a Grupului 9 a fost, însă, 18 august. Şerbănescu l-a luat pe Dobran ca şi coechipier. Erau 13 avioane româneşti în total. Au angajat o patrulă de Mustang-uri. În timpul luptei, asul Şerbănescu a manevrat rapid spre stânga lăsându-l pe Dobran mult în urma lui. Un Mustang l-a angajat pe Şerbănescu, care a fost avertizat prin radio de către Dârjan, dar nu a luat nici o acţiune. Americanul a tras, iar "Galben 1" Me-109G a fost doborât în flăcări. A comunicat în acea zi doar cu cei de la sol. Probabil că aparatul radio era defect şi nu a putut auzi averitzările.

Post 23 august '44
Pe 20 august, lt. av. Ioan Dobran era în patrulă ca şi coechipier al lui "Bâzu" Cantacuzino. Au doborât amândoi câte un Yak. După 23 august, când România a cerut armistiţiul, germanii au început să bombardeze Bucureştiul iar Grupurile 7 şi 9 au fost solicitate pentru a intercepta inamicul. Astfel, pe 25, Dobran a doborât un He-111. A fost ultima sa victorie aeriană. În septembrie, Grupul 9 se afla în Transilvania, alături de celelalte efective ale Forţelor Aeriene Române, luptând pentru eliberarea provinciei române (în 1940, prin Dictatul de la Viena a fost cedată Ungariei) . Pe data de 15, grupul a atacat un aerodrom maghiar de lângă Cluj. Lt. av. Ioan Dobran a distrus un Re-2000 la sol.

A luptat până în Cehsolovacia, prin Ungaria, dar erau foarte puţini germani şi maghiari în aer la sfârşitul lui 1944 şi în 1945. Pe 9 mai 1945 a zburat în ultimele sale două misiuni. A escortat un avion de recunoaştere IAR-39 ce a împrăştiat fluturaşi de propagandă, întorcându-se apoi în formaţie alături de "Bâzu" Cantacuzino.

După război
La sfârşitul războiului locotenentul aviator Ioan Dobran contabilizase un număr de 340 de misiuni, 74 de lupte aeriene, zece victorii în aer şi una la sol. Fusese doborât de tri ori.

Pe 13 martie 1946 este avansat căpitan şi pe 7 iunie 1950 maior. În 1952 a fost concediat, pentru că a fost ofiţer în Armata Reglă şi nu era potrivit pentru armata "oamenilor noi" . A lucrat o perioadă la fabrica "Timpuri Noi" . În 1964 are noroc şi se întoarce la zbor, dar în aviaţia civilă. În 1973 s-a retras din TAROM. În prezent locuieşte în Bucureşti.

sursa: http://www.elknet.pl/acestory/dobran/dobran.htm



GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI !