Ion Monea

Mereu mi-a plăcut boxul, e genul de sport care dă naştere legendelor. Ion Monea este o legendă a boxului românesc, dar, despre care, din păcate, se cunosc prea puţine lucruri. S-a născut pe 30 noiembrie 1940 în Tohanu Vechi, judeţul Braşov. În palmaresul braşoveanului nostru se înscriu trei titluri balcanice cucerite în anii 1961, 1962 şi 1963. La categoria semi-grea, la care a trecut în 1964, Ion Monea deţine şase titluri naţionale, toate obţinute consecutiv. În 1960, la Jocurile Olimpice de la Roma, pugilistul român îşi adjudecă medalia de bronz la categoria mijlocie (75 kg) după ce i-a întrecut pe bulgarul Vasil Paparizov cu 5-0 şi Hans Buchi din Elveţia tot cu 5-0. În meciul pentru calificarea în finala mare a turneului, Ion Monea este învins, prin knock-out, în repriza a doua, de americanul Eddie Crook. La următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice, cea din 1964 organizată la Tokio, Ion Monea obţinea locul cinci la aceeaşi categorie după ce l-a învins pe sud-coreeanul Kim Deok-Pal cu 5-0 şi a pierdut în faţa reprezentantului Germaniei Unificate, Emil Shulz cu acelaşi scor. Ultimul turneu olimpic de box pentru Ion Monea l-a reprezentat ediţia din 1968, din Mexico City, unde acesta avea să devină vice-campion olimpic după ce i-a învins, rând pe rând, pe vest germanul Raymar Reimers cu 5-0, pe nigerianul Fatai Ayinla Adekunle cu 3-2 şi pe polonezul Stanislaw Dragan cu 4-1. Finala contra sovieticului Daniel Poznyak este pierdută prin abandon, lucru ce însemna argint olimpic pentru pugilistul român. N-am găsit nicăieri informaţia de ce a câştigat rusul titlul olimpic beneficiind de abandonul românului motiv pentru care nu o să mă aventurez în presupuneri. În 1984 acesta se retrage din lumea boxului moment în care este uitat de aproape toţi cei cu care a lucrat în trecut, colegi sau antrenori. "Am fost bun doar atunci când am boxat şi am adus medalii". În 1993, Ion Monea suferă o grea lovitură, mai grea decât lovitura oricărui adversar pe care l-a întâlnit în cariera sa. Suferind de artrită acestuia i se amputează un picior, singura persoană care i-a fost alături în toate aceste momente grele fiind soţia sa. "Cum să mai vorbesc cu ei (se referă la foştii colegi), când nici măcar un telefon nu-mi mai dau, să mă întrebe de sănătate?"
Şase titluri de campion la categoria semi-grea (consecutive!) , trei titluri balcanice (consecutive!), dublu vice-campion european şi medaliat cu bronz şi dublu medaliat olimpic. Acesta este palmaresul unui dintre cei mari boxeri pe care i-a avut România şi care în 2000 este decorat cu Crucea Naţională "Serviciul Credincios" Clasa I şi...doar atât. Unde este aprecierea din partea autorităţilor locale braşovene? unde este statuia ce ar trebui să troneze în faţa Sălii Sporturilor?