Handbalul masculin Românesc

Prieteni, după cum ştiţi, Naţionala de handbal masculin a României a obţinut locul 15 la recent încheiata ediţie a Cupei Mondiale din Croaţia, iar dacă urmează să aflaţi că România este de PATRU ori campioană mondială la acest sport, deţinând supremaţia alături de Suedia, probabil n-o să vă vină să credeţi, dar fraţilor, suntem de PATRU ori campioni mondiali la handbal. Pe mulţi poate nu vă pasionează acest sport, şi-l consideraţi doar un simplu joc, însă acest simplu joc, a scos 100.000 de mii de croaţi în stradă atunci când echipa lor naţională a cucerit titlul olimpic. Revenind la România, trebuie menţionat şi faptul că pe lângă cele patru titluri mondiale, obţinute în anii 1961, 1964, 1970 şi 1974, echipa noastră mai are şi două medalii de bronz obţinute la această competiţie, în 1967 şi 1990, precum şi un argint olimpic în 1976 şi alte trei medalii de bronz olimpice în 1972, 1980 şi 1984.

Primul titlu mondial, 1961
Găzduit de Republica Federală Germană, aceasta era a patra ediţie a Cupei Mondiale la startul căreia se aliniau 12 formaţii. Interesant este faptul că 11 din cele 12 Naţionale prezente erau din Europa, singura "intrusă" fiind echipa din Ţara Soarelui Răsare, Japonia.
România a făcut parte din Grupa C a fazei eliminatorii, alături de Japonia, pe care a zdrobit-o cu 38 la 10, şi Cehoslovacia în faţa căreia a pierdut cu 12 la 8, calificându-se totuşi în faza următoare de pe locul doi. Cu Japonia ieşind din faza preliminară putem considera că acest Campionat Mondial s-a transformat într-unul european(titlu ce lipseşte din palmaresul tricolorilor). România a fost inclusă în Grupa a doua a fazei principale alături de Danemarca (15-13), echipa gazdă, Germania (12-9) şi Norvegia (16-14). Clasarea pe primul loc în grupă echivala cu accederea în finala competiţiei unde avea să întâlnească câştigătoarea Grupei Întâi, vechea cunoştinţă, Cehoslovacia. În finala disputată pe 12 martie 1961, România îşi ia revanşa pentru înfrângerea din faza preliminară şi îşi adjudecă primul titlu mondial din istorie învingând după două reprize de prelungiri echipa Cehoslovaciei cu 9 la 8.
Lotul României: Ion Bogolea, Mihai Redl, George Bădulescu, Aurel Bulgaru, Gheorghe Coman, Mircea Costache I, Mircea Costache II, George Covaci, Virgil Hnat, Petre Ivănescu, Ioan Moşer, Olimpiu Nodea, Cornel Oţelea, Otto Telman. Anrenori: Oprea Vlase şi Nicolae Nedef

Primii campioni


Petre Ivănescu


Păstrarea trofeului, 1964
Următoarea ediţie a Campionatului Mondial s-a organizat în ţara celor pe care România îi învinsese cu trei ani mai devreme, Cehoslovacia. La această ediţie, pe lângă puternicele formaţii din Europa, participă din nou Naţionala Japoniei, însă ea nu va fi singura prezenţă exotică, compania fiindu-i asigurată de reprezentativele Egiptului şi a Statelor Unite. În faza preliminară a competiţiei România a fost repartizată în Grupa D unde a învins Naţionala U.R.S.S.-ului în primul meci cu 16 la 14, apoi a dispus de Norvegia cu 18 la 10, pentru ca, în ultimul meci din această fază să nimicească din nou echipa Japoniei cu 36 la 12. Astfel, România se califică en-fanfare pentru faza principală a turneului. În faza principală a turneului mondial România a fost repartizată într-o Grupă a Doua extrem de puternică alături de echipele Naţionale din Danemarca (25-15), Cehoslovacia (16-15) şi U.R.S.S., dar, împotriva căreia nu va juca. Din nou locul întâi pentru ai noştri, şi din nou în finala Cupei Mondiale. Pe 15 martie 1964, la Praga, Naţionalele României şi Suediei oferă un spectacol handbalistic din care tricolorii ies cei mai câştigaţi, scor 25 la 22 şi suntem dubli Campioni Mondiali.
Lotul României: Ioan Bogolea**, Mihai Redl**, Virgil Tale, Aurel Bulgaru**, Mihai Costache I**, Mihai Costache II**, Gheorghe Gruia, Virgil Hnat**, Petre Ivănescu**, Josef Jakob, Ioan Moşer**, Cezar Nica, Olimpiu Nodea**, Cornel Oţelea** şi Ioan Popescu. Antrenori: Ioan Kunst Ghermănescu, Nicolae Nedef** şi Virgil Trofin**.

Cornel Oţelea


Primul bronz mondial, 1967
Ediţia 1967 a Campionatului Mondial de handbal masculin s-a organizat în Suedia. Naţionala ţării noastre era favorită la obţinerea unui nou titlu mondial, prezentându-se la acest turneu din postura de dublă campioană mondială. România face parte din Grupa C a turului preliminar alături de Republica Democrată Germană cu care încheie remiză, 14-14; echipa Canadei, pe care o spulberă pur şi simplu cu 27 la 3, şi de vechii noştri "prieteni", echipa U.R.S.S., pe care o învinge din nou cu 15 la 13. Calificaţi în sferturile de finală, handbaliştii români, dornici de cucerirea celei de-a treia Cupe Mondiale, trebuie să treacă mai întâni de Naţionala Ungariei, lucru care se şi întâmplă, aceasta fiind învinsă la un singur gol diferenţă, 20-19. În semi-finalele competiţiei, românii întâlnesc vechii lor parteneri de întrecere, echipa Cehoslovaciei, în faţa căreia, din păcate, cedează accesul în finală cu scorul de 17 la 19. Totuşi, echipa noastră joacă în finala mică a turneului mondial, contra U.R.S.S.-ului, o reeditare a meciului din grupe. Şi pentru ca reeditarea să fie completă, românii câştigă din nou, după ce s-a disputat şi o repriză de prelungiri, cu scorul de 21 la 19.

Tripli Campioni Mondiali, 1970
Franţa a jucat rolul de gazdă la această ediţie. În faza grupelor, România a trebuit să lupte pentru a-şi adjudeca dreptul de a juca în sferturi contra echipei ţării gazdă, pe care o învinge cu 12 la 9, contra Elveţiei care este depăşită clar cu 22 la 7 şi contra Germaniei de Vest, cu care însă pierde 14 la 15. Naţionala României se califică mai departe ca vice-campioană a grupei. În sferturi, România are meci greu împotriva Suediei pe care o întrece cu 15 la 13. În semi-finale, o altă echipă nordică încearcă să stopeze drumul României spre glorie, însă Danemarca este pusă si ea la pământ cu 18 goluri la 12. Dacă în faza grupelor jucătorii români au întâlnit germanii din vest, în finala din 8 martie, germanii din est au fost cei care se duelau cu handbaliştii români. După disputarea şi a două reprize de prelungiri, românii reuşesc să se impună cu 13 la 12, devenind astfel tripli campioni mondiali la handbal, ceea ce atunci era sinonim cu cea mai titrată Naţională de handbal masculin din lume.
Lotul României: Alexandru Dincă, Ştefan Orban, Cornel Penu, Ştefan Birtalan, Gabriel Chicid, Cristian Gaţu, Gheorghe Coran, Gheorghe Gruia**, Roland Gunesch, Ghiţă Licu, Mihai Marinescu, Titus Moldovan, Cezar Nica**, Cornel Oţelea***, Ion Popescu**, Valentin Samungi. Antrenori: Nicolae Nedef***, Eugen Trofin** şi Oprea Vlase**
Gheorghe Gruia se clasa pe locul doi în clasamentul golgheterilor cu 30 de goluri, unul mai puţin decât sovieticul Vladimir Maksimov.

Gheorghe Gruia, în alb, în săritură


Cristian Gaţu


Anul ultimului titlu mondial, 1974
Germania de Est în postura de gazde şi 16 Naţionale în luptă pentru titlul suprem. În prima fază a grupelor, echipa ţării noastre a fost înscrisă în Grupa B, împreună cu Polonia, 18-14, Spania, 21-11 şi Suedia, cu care pierdem 18 la 20. Ne califică totuşi de pe locul întâi în faza următoare. Aici, repartizată fiind în Grupa Întâi, Naţionala noastră a trecut de Danemarca cu 20 la 11 şi de Cehoslovacia cu 20 la 13, calificându-se pentru ultimul act al competiţiei. În luna martie, ziua a zecea, a anului 1974 ( se pare că luna martie ar trebui declarată luna handbalului românesc), echipa României dădea piept cu echipa ţării gazdă. Sală arhiplină şi public ostil, însă românii nu se pierd cu firea şi înving, din nou, Naţionala Republicii Democrate Germane cu 14 la 12, intrând în istorie cu cele patru Campionate Mondiale cucerite.

Gaţu, Pena şi Dinca şi Cupa Mondială

Lotul României: Alexandru Dincă**, Ştefan Orban**, Cornel Penu, Ştefan Birtalan**, Liviu Bota, Adrian Cosma, Cristian Gaţu**, Mircea Grabovschi, Roland Gunesch**, Gavril Kicsid, Ghiţă Licu**, Mircea Ştef, Werner Stockl, Constantin Tudosie, Radu Voina. Antrenor: Nicolae Nedef****
Cu 43 de goluri, Ştefan Birtalan, pe lângă faptul că obţinea al doilea titlu suprem din carieră, câştiga şi titlul de golgheter.

Ştefan Birtalan


Nicolae Nedef, antrenorul cu patru titluri mondiale


Ultima zvâcnire de orgoliu, 1990
Au trecut deci, iată, 16 ani de la ultimul succes al tricolorilor, singurul rezultat notabil la Campionatul Mondial în acest interval fiind un loc cinci în 1984, în rest locul 7 în 1978 şi locul 9 în 1986. Dar a venit şi anul 1990, iar România, cu o nouă generaţie de handbalişti, mergea la Cupa Mondială din Cehoslovacia (locul unde a obţinut al doilea titlu) cu gândul de a repeta isprăvile generaţiilor trecute. În Grupa B, România a învins Coreea de Sud cu 26 la 24, Cehoslovacia cu 25 la 17 şi Elveţia cu 24 la 16. Locul unu în grupă şi Naţionala pare pusă pe fapte mari. În următoarea fază, s-au constituit două grupe, iar câştigătoarele aveau să-şi dispute finala. Din grupa României făceau parte Franţa, învinsă cu 25 la 21, Ungaria, care ne bate cu 24 la 21 şi Suedia pe care o învingem cu 20 la 19. România pierde calificare în finală în detrimentul Suediei, la golaveraj. Meciul pentru locul trei, aveam să-l disputăm la 10 martie 1990 contra Iugoslaviei, iar victoria băieţilor noştri cu 27 la 11 însemna a doua medalie de bronz mondială din palmaresul Naţionalei României. Putem spune că echipa României nu a pierdut nici o finală de Campionat Mondial, fie că aceasta a fost finală mare sau finală mică.
Patru titluri mondiale şi două medalii de bronz sunt palmaresul unei echipe, care deşi în prezent nu mai reprezintă o forţă în handbalul mondial, demonstrează faptul că o dată, această echipă Naţională, avea întreaga lume la picioare.

Într-un articol viitor voi prezenta participările Naţionalei de handbal masculin a României la Jocurile Olimpice.