Silviu Ploeşteanu(28. I. 1913 - 13. IV. 1969)

Articolul de azi este despre domnul Silviu Ploeşteanu, cel mai mare antrenor din istoria clubului F.C. Braşov, club care îşi identifică perioada sa de glorie de la sfârşitul anilor '50 şi începutul anilor '60 cu numele lui Silviu Ploeşteanu.
Înainte de a scrie despre perioada sa de antrenorat voi scrie scrie despre cariera sa de jucător, întru-cât Silviu Ploeşteanu a fost unul dintre marii atacanţi ai fotbalului românesc activând la echipe de mare tradiţie precum U.D. Reşiţa(1930-1932), Universitatea Cluj(1932-1937) şi Venus Bucureşti(1937-1946). În palmaresul de jucător se înscriu un titlu de campion obţinut în 1931 cu Reşiţa şi o finală de campionat naţional în anul următor pierdută contra Venusului, şi 3 titluri de campion cucerite cu "Negrii din Splai"(porecla echipei Venus) în anii 1937, 1939 şi 1940. În campionatul românesc Silviu Ploeşteanu a jucat 169 de meciuri marcând 46 de goluri. Şi la echipa Naţională a României Silviu Ploeşteanu a fost unul din jucătorii de bază, fiind selecţionat de 11 ori şi reuşind să înscrie un gol. După finalul celui de-al Doilea Război Mondial Silviu Ploeşteanu îşi pune ghetele în cui şi se dedică meseriei de antrenor, meserie în care va dovedi un talent remarcabil, impunându-se ca unul dintre cei mai buni antrenori români din istorie. În 1948 preia comanda echipei Steagul Roşu Braşov. La poalele Tâmpei, Silviu Ploeşteanu, va petrece 20 de ani ca antrenor al acestei echipe, ridicându-i pe "stegari" din Campionatul Regional până pe podiumul Diviziei A. În 1950 are loc promovarea în Dizivia B, în 1957 în Divizia în A, pentru ca în sezonul 1959-1960 "stegarii" să se lupte pentru adjudecarea primului titlu de campioni din istorie. Din păcate vor eşua în această luptă terminând sezonul pe locul 2 în spatele C.C.A-ului(actuala Steaua). Apogeul va fi atins în anul 1961 când Steagul, condus excelent de pe bancă de antrenorul Silviu Ploeşteanu, cucereşte Cupa Balcanică Intercluburi, devenind astfel prima echipă de club din România ce cucereşte un trofeu internaţional. Datorită performanţelor remarcabile obţinute cu echipa braşoveană, Silviu Ploeşteanu este numit şi antrenor la echipa Naţională a României, pe care o va califica la Jocurile Olimpice de la Tokio din 1964, unde obţine un onorabil loc 5. După aventura japoneză Silviu Ploeşteanu renunţă la Naţională pentru a se dedica exclusiv Steagului. "Stegarii" reprezentau una dintre cele mai în vogă echipe în acei ani, dar cum tot ce este frumos nu poate dura o eternitate, după alte câteva sezoane bune în campionat şi două semi-finale de Cupa României, vine sezonul 1967-1968 când Steagul termină pe ultima poziţie în campionat şi retrogradează. Silviu Ploeşteanu este demis imediat, total injust, uitându-se mult prea uşor tot ceea ce el a făcut în trecut pentru acest club. Şocul demiterii a fost mult prea mare, şi la puţin timp după această decizie pripită a conducerii echipei, la 13 aprilie 1969 Silviu Ploeşteanu moare, însă moştenirea pe care acesta a lăsat-o în urma sa, oraşului Braşov şi suporterilor "stegari", este una ce îl face să intre în legendă. Astăzi, stadionul pe care F.C. Braşov îşi dispută meciurile de acasă îi poartă numele, acesta fiind un semn de apreciere pentru toţi cei 20 de ani petrecuţi la echipa pe care, cu multă răbdare şi atenţie,a transformat-o într-una dintre cele mai importante echipe de club din fotbalul românesc.