Simţi o uşoară presiune în piept, apoi vezi cu ochii minţii cum podul durerii uneşte faţa cu spatele. Nu mai ţin minte când am simţit prima data chestia asta, probabil tot în timpul vreunui meci. Anu' trecut pe 11 mai, în minutul 86 am avut o experienţă în afara corpului. Faină treabă, pe bune. Eram un arhanghel cu fular la gât înălţat deasupra stadionului şi vedeam jalea din inimile tuturor. Recunosc că în tot dramatismul momentului, n-am putut să-mi stăpânesc zâmbetul atunci când mi-am văzut faţa acolo, printre ceilalţi muritori. Eram împietrit, şi cu mâinile la gură. Dar cel mai tare m-a amuzat faptul că privirea mi-a zburat imediat spre tuşier, ca şi cum aş fi aşteptat vreun fanion să fie ridicat pentru ceva, pentru orice. Naivul de mine. Treaba cea mai interesantă e că am avut experienţele astea în acelaşi timp. În mintea mea tot încercam să derulez faza înapoi, încercam să mă gândesc că golul o să fie anulat pentru că... la naiba, să fie anulat! S-au văzut goluri anulat şi pentru mai puţin de atât.
Atunci n-am simţit nici o presiune şi n-am văzut nici un pod. Mă uitam într-un punct fix şi nu mai ştiu ce altceva. Nici nu mai ştiu când am revenit înapoi în mine. Acuma simt în continuare presiunea şi nu ştiu cum naiba să scap de ea. Probabil dacă n-aş muri cândva din cauza asta, aş fi murit în iarba verde, îmbrăcat într-un tricou galben cu dungi negre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu