Teoria privatizării româneşti

E o teorie proprie şi personală, care musteşte de subiectivism dar care, sunt absolut sigur, e cât se poate de valabilă. Sună un pic a teoria conspiraţiei, dar e cât se poate de "pe bune".

 ÎNAINTE DE 1990
Aşadar, trebile stau în felu' următor. După ce regimul stalinist s-a impus în România în mod absolut în 1947, după abdicarea Regelui, consilierii sovietici şi sclavii lor de pe meleagurile noastre au purces la eradicarea intelectualităţii româneşti, văzută ca un potenţial pericol pentru expansiunea ciumei roşii. Cine a scăpat de plimbarea peste Styx, a beneficiat de o graţiere generală a tuturor deţinuţilor politici cândva pe la începutul anilor '60. În perioada aceea România încerca să se detaşeze de influenţa Moscovei. Cum crema intelectualităţii româneşti fusese decimată drastic sau distrusă moral, nu prea mai rămăsese nimeni care să conteste orânduirea socialistă. Ce-i drept că anii '60 şi prima jumătate a anilor '70 prezentau şi o altfel de Românie, care se apropia destul de mult de pretenţiile Occidentale.

În '77, însă, vine o primă alarmă. În Valea Jiului ,muncitorii, adică clasa socială cea mai privilegiată de Partid, intră în grevă. Treaba a fo' repede muşamalizată pentru că era absurd ca într-un stat proletar tocmai proletarii să pună buna funcţionare a statului la îndoială. Dar iată că precedentul se crease. Peste alţi zece ani, pe 15 Noiembrie '87 mai exact, vine lovitura de graţie, în plan moral vorbind. Braşovul, inima industrială a României (Uzina de Autocamioane, Uzina Tractorul, Uzina Hidromecanica, Uzina Rulmentul), nu doar că intră în grevă, dar ia străzile cu asalt pentru a vedea care-i treaba cu cei care se pretind reprezentanţi ai clasei muncitoare dar care o ard cu Pepsi, portocale şi ciocolăţi străine. Impulsul l-au dat oamenii de la Steagul Roşu (Autocamioane), alăturându-li-se apoi şi muncitori de la celelalte uzine braşovene, studenţi, sau simpli cetăţeni ai oraşului. Era pentru prima data în istoria regimului comunist românesc când clasa muncitoare se exprima cu atâta virulenţă faţă de partidul care, cică, o reprezenta. Dacă intelectualitatea fusese decimată sau îi lipsea un lider care s-o trezească din somnul adânc, muncitorimea îşi urma instinctele de supravieţuire. Straşnică situaţiune!

DUPĂ 1990
Faptul că Revoluţia din Decembrie 1989 a fost compromisă de membrii Partidului Comunist Român este un fapt arhicunoscut. Pentru asta, însă, a trebuie să curgă niţel mai mult sânge pentru ca Frontul Salvării Naţionale (autoritate ce descindea din PCR) să-şi legitimizeze urgenta dorinţa de prelua frâiele guvernării. Orice s-ar zice, poporul român n-a fost atât de prost. Refuz să cred că pe 20 mai 1990, 85,07 % dintre cei care au mers să aleagă Preşedintele, au pus ştampila pe numele lui Ion Iliescu, notoriu activist de partid în timpul regimului Ceauşescu. Ce a urmat? Istoria pe repeat! Crema intelectualităţii româneşti de la acea vreme se adună în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a protesta faţă de fraudarea alegerilor şi a cere demisia preşedintelui Ion Iliescu. Cel din urmă, pentru a-şi păstra postul, chiar cu riscul izbucnirii unui război civil, face apel la minerii din Valea Jiului să vină în Capitală pentru a apăra democraţia de forţele reacţionare, luptele ce au urmat fiind o continuare firească a manipulării dusă până la extrem de nişte oameni fără interes pentru binele naţional. Intelectualitatea mai pierde încă o bătălie, clasa muncitoare aproape că se compromite.

TRANZIŢIA - "Teoria Privatizării Româneşti"
 Între 1992 şi 1996, în timpul guvernării PDSR, industria României, intrată oricum în colaps după 1990, în loc de a fi ajutată să se repună pe picioare, este lovită direct în moalele capului prin quelque chose numită "privatizare". Adică, uzinele nu mai sunt administrate de stat, ci este negociată trecerea lor în mâinile unor afacerişti, acestora revenindu-le rolul de a face iarăşi industria înfloritoare. Şi au reuşit să creeze o industrie înfloritoare, însă nu pentru ţară, ci pentru ei, urmând reţeta disponibilizări-fier vechi. Deh, privatizare, mon cher.

Bine, acum să nu credeţi că toate astea s-au întâmplat în intervalul '92-'96. E un timp prea scurt pentru ca asemenea operaţiuni de destabilizare a populaţiei să fie puse în practică fără a crea explozii sociale, dar în acea perioadă a început decădera. No, ce zice teoria mea? Teoria mea zice că procesul privatizării a avut loc pentru ca posibilele focare de izbucnire a unor noi revolte faţă de "mai-marii" statului să fie anihilate. Numai la Braşov, trecerea la loc cu soare şi verdeaţă a mastodonţilor industriali făcea imposibilă strângerea laolaltă a unei mulţimi de zeci de mii de oameni car să-şi ceară drepturile. Afacerile murdare făcute în timpul privatizărilor sunt, de fapt, doar nişte chiţibuşiri, în comparaţie cu scopul mult mai amplu, anume ca politrucilor să nu le mai fie tulburată agenda politică de noi mişcări muncitoreşti.Vă mai aduceţi aminte de ieşirile în stradă ale celor de la Steagu' şi Tractoru' ?

PREZENT
S-au închis fabricile şi uzinele, dar s-au deschis nenumărate mall-uri, fapt care mă face să mă-ntreb pe ce principii se deschid aceste mall-uri, şi ce anume îi face pe cei care le patronează să creadă că puterea de cumpărarea a românilor este atât de mare? Desigur, n-am nimic cu ideea de modernitate, însă promovarea consumerismului de cea mai jos speţă a fost următorul punct în planul "adormirii naţiunii". Cu muncitorimea scoasă din schemă, intelectualii trebuiau şi ei anihilaţi odată pentru totdeauna. Crearea tipologiei consumeriste s-a asigurat că rezolvă şi acest aspect. Când într-o populaţie majoritatea oamenilor înţeleg total eronat dictonul "trăieşe clipa" şi aleg să se cufunde în mediocritate, lascivitate, ignoranţă şi laşitate, intelectualitatea nu mai are nici o şansă să coaguleze mii de oameni în jurul unei idei.

TOTUŞI!
Simulacrul ăsta de revoluţie apărut în ianuarie 2012 pare să fi scos la niveală... ceva. Anume, atât de huliţii suporteri ai echipelor de fotbal din România. Într-o  societate fără orizonturi clare, nişte oameni consideraţi a fi de pe un fel de treaptă de jos a existenţei umane s-au strâns laolaltă pentru a pune pe foaie cea mai coerentă listă de revendicări sociale. Ignoraţi, apoi blamaţi, suporterii echipelor de fotbal încep să provoace noduri în gât unora şi altora. Credeţi că sunt întâmplătoare noile norme care pur şi simplu vin să desfiinţeze mişcarea suporterilor prin asasinarea ideii de libertate de exprimare pe stadioane? Evident că nimic nu e întâmplător, totul e bine gândit pentru duce la "privatizarea" libertăţii. Când ai de-a face cu un grup compus din intelectuali şi muncitori deopotrivă, fiorul pe care-l simt politicienii pe şira spinării e un sentiment normal.