Un abonmanament pe 17, vă rog!

Nu, nu e nici o greșeală în titlul acestui articol. De 8 ani (de 8 ani, eș' nebun?!?!) mă număr printre clienţii fideli ai liniei numărul 17. La naiba, au fost 8 ani mişto în care am strâns o mulţime de amintiri în autobuzul ăsta, fie că a fost o rablă de Rocar care se mai ţinea în 3 şuruburi, fie un Mercedes portocaliu cu burduf. Ah, ce frumos mai agăţam gagicile la liceu cu replica "hai că te duc eu acasă cu Merţanu' meu." E drept, relaţia nu ţinea decât până în Livada Poştei unde, la văzul autovehicolului, gagica îmi dădea papucii. Cică am minţit-o şi că o relaţie nu poate ţine dacă începe de la minciuni. Pana mea, după 8 ani tot nu reuşesc să-mi dau seama cu ce naiba am minţit-o.

Mno, şi ziceam că titlul postării nu e o greşeală. Ideea e că în aceşti 8 ani (alooo, RAT-ul, o promoţie ceva pentru clienţi fideli?) mi-am făcut lună de lună abonament pe şaptişpe. Când ştiam că se apropie data expirării abonamentului şi că trebuie să-l reînnoiesc mă lua cu transpiraţii reci. De ce? Pentru că mă bâlbâiam teribil atunci când dădeam comanda la casa de bilete. Mă trezeam de dimineaţă, ştiam că e ziua în care tre' să fac abonament nou şi mă tot gândeam cum să fac, ce să zic, ce expresii să folosesc ca să n-o dau în bâlbâială. În drumul spre staţie tot repetam în gând "un abonament pe 17, vă rog!" şi dicţia era perfectă. În gând! Odată ajuns la casa de bilete, ordinea ermetică a cuvintelor aşezate în gând se fărămiţa şi ieşea ceva de genul "un... abomnanament pe 17, vă rog!" sau, în cel mai bun caz, "unabonamentpeşaptişpevărog!". Cred că doamna de la casierie a înţeles despre ce vorbă corelând imaginea abonamentului pe care i-l întindeam cu suma de bani aferentă. "De azi?", m-a întrebat ea mereu. "Da, de azi", răspundeam eu, bucuros că măcar asta am putut să pronunţ fără a părea suferind de cine ştie ce tulburări severe.

Astăzi, însă, am reuşit! Îndreptându-mă spre staţie şi tot repetând în gând "un abonament pe 17, vă rog!" m-am trezit în faţa casei de bilete cu expresia menţionată anterior împleticindu-se grozav pe limba minţii mele. Ascund cu măiestrie panica ce începea să se instaureze şi mă gândesc, ce naiba?! hai să o dau intelectual: "pe 17, un abonament, vă rog!" VICTORIE!