miercuri, 17 august 2011

Generation gap

Nu exista! Nu exista când eram eu și prietenii mei niște "ţache" să ripostăm verbal la adresa unui om mai în vârstă. Putea să spună respectivu' că Soarele, de fapt, se învârte în jurul Pământului. Dacă se încumeta vreunu' să-l contrazică, nici n-apucă să ducă la bun sfârşit "conform lui Galileo Gali..." că îi şi ţiua urechea.

Pana mea, ştiam că nenea o arde rău, dar cine eram noi, cu vreo două vieţi mai tineri decât el, să-i spunem "nene, las-o aşa şi du-te de-ţi caută loc de veci"? Dar, la naiba, liberalismul e în 2011 la tot pasu' (nu mai suntem pe vremuri, bă!), libertatea de expresie s-a câştigat cu mult sânge, aşa că cine suntem noi, generaţia de azi, să nu ne susţinem punctele de vedere? Oricare ar fi ele! Mă rog, mai puţin alea politice şi sociale. Să nu ni se spună că facem mizerie şi gălăgie în faţa blocului, că atunci zău că o luăm razna. Deşi, dacă stai şi te gândeşti, nici această dispută nu e lipsită de implicaţiile politice şi sociale. Disputa este politică pentru că "comuniştii" de vecini nu ne lasă se ne simtem bine, "fasciştii" naibii (inadvertenţele ideologice contează mai puţin într-o asemenea bătălie). Disputa este socială pentru că este lupta noastră pentru dreptul de a consuma spirtoase la miez de noapte sub balcoanele de termopan şi de a promova diversitatea lignvistică a speciei literare "p%#a mea!". Bă, nu eşti cu noi, eşti împotrivă noastră, 'te-n gâtu mă-tii de ţăran/moldovean/locatar impertinent şi conservator fără viziune de ansamblu. Ba chiar are şi un uşor iz de egocentrism, "bine că doar de mine vă luaţi!". Iar când frontul comun împotriva asupritorilor de libertăţi pare indestructibil apare "el". Acel "el" care există de la Decebal încoace, acel "el" care strigă ca din gaură de şarpe: "da' de restu' de ce nu ziceţi nimic?".

Încă nu s-a ajuns la sticle incendiare aterizate în mijlocul sufrageriei, feţe mascate la colţ de felinar şi bileţele lăsate în poştă, ceea ce înseamnă că lupta pentru libertate totală este incompletă. De asta există apelul gratuit la 112. Dar, la naiba, pentru ce atâta bătaie de cap? Curând vara va trece iar "anarhiştii" noi generaţii vor găsi locuri ceva mai dosite pentru a asculta manele la telefon.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu