Dacă ar fi să ne luăm după filmele de la Hollywood, americanii au fost cei mai tari aviatori în al Doilea Război Mondial. Au fost buni, nimeni nu poate nega acest lucru. Dar băieţii noştri au fost mai buni. Nu înţeleg de ce trebuie să ne ferim să spunem lucrurilor pe nume. E de ajuns că învingătorii scriu istoria, nu mai trebuie să ne-o facem şi noi cu mâna noastră. Ne-am făcut-o destul după 23 august '44.
Avem şi noi (despre astfel de oameni nu poţi vorbi la timpul trecut) piloţi de vânătoare cu care să ne mândrim. Îl avem pe Traian Vinca, învăţătorul din sat ajuns as cu 15 victorii aeriene. Avem "asul" de origini italiene, Ioan Di Cesare. Avem pleiada regală, compusă din Cantacuzino, Polizu şi Ghica, ce nu s-au folosit de statutul lor pentru a evita decolarea. Din contră! Avem gentlemen-ul aboslut, în persoana lui Alexandru Şerbănescu, căzut exact în ultima misiune contra americanilor. Noi, braşovenii, avem eroul local, în persoana lui Ion Milu, locul trei în topul aşilor. Avem "franţuzul", în persoana lui Dan "Mon Cher" Vizanti. Avem "outsider-ul", pe Cristea Chirvăsuţă, care cu 22 de victorii aeriene nu a fost decorat Cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul" pentru că nu era... ofiţer. Avem "norocosul" număr 13, Teodor Greceanu, care după război a făcut "turul" temniţelor staliniste. Avem băieţii de pe malul mării, "vânătorii" de bolşevici şi legenda ţesută în jurul lui Horia Agarici. Avem avioane denumite "Nella", "Nadia", "Ileana" sau "Getta". Avem vânători români ucişi în paraşută şi prizonieri americani trataţi ca la hotel. Mă doare undeva de "politically corectness".
Avem băieţii noştri şi minunatele lor maşini zburătoare. Să fim mândri, aşadar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu