Portretul lupătorulul la tinereţe este un film pentru care societatea românească nu este încă pregătită. O societate ce ridică la statut de vedete, în timp ce flegmează în ele, personaje dubioase, o societate ahtiată după ţâţe siliconate, o societate egoistă, o astfel de societate este şi va fi pentru multă vreme incapabilă să înţeleagă cum de în anii '50 au putut unii oameni să plece de nebuni prin munţi pentru a nu se supune regimului comunist.
Pentru că despre asta este vorba în Portretul lupătorului la tinereţe, despre partizanii ce credeau cu tărie că România regală va fi subjugată de comunism numai odată cu ultima lor suflare. Şi filmul ni-i arată pe aceşti oameni şi faptele lor exact cum s-au întâmplat. Fără artificii hollywodiene, fără slow-motion-uri inutile, fără discursuri emfatice despre patriotism, dragoste de ţară. Ceea ce fac luptătorii din munţi, ceea ce au ales să facă mai bine zis, ţine loc de orice discurs. Vorbele sunt puţine şi precise. Umorul este prezent. Camera se mişcă şi te face să te simţi parte din film. Aveam impresia că şi eu alerg cu ei prin pădure şi prin munţi. Începusem chiar să fredonez cu ei "Mă dusei să trec la Olt".
Societatea românească actuală va fi incapabilă să înţeleagă, cum dracu', înconjurat de armată într-un hambar, un om nu ar alege să se predea? Cum dracu' de un om ar putea alerga printr-un lan auriu, urmărit de armată strigând "Trageţi, bă!"? Trageţi în morţii voştri, trageţi cât mai puteţi, pentru că luptătorii nu vor muri niciodată.
Societatea românească actuală va privi scena cu luptătorii din munţi ce iau masa pe un pisc şi nu va înţelege nimic din ea. Scena aceea vorbeşte despre tot acest film. O scenă de 30 de secunde vorbeşte despre toată lupta ce a urmat instaurării bolşevismului în România. E vorba despre libertate acolo. Oricât de vânat ai fi, oricâte neajunsuri ai avea, oricâtă durere ai simţi, libertatea te va face să fii deasupra tuturor. Voi cât de liberi vă simţiţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu