duminică, 26 septembrie 2010

AC/DC, Godzilla, Terminator, Lego, Big Gun

Avantajul de a nu avea un loc de muncă şi de a fi, în acelaşi timp, în vacanţă, este acela că am atât de mult timp liber la dispoziţie încât orice idee izvorâtă din abisul imaginaţiei mele îşi găseşte aplicare practică.

Ofticat fiindcă n-am avut gologani să merg la concertul AC/DC din primăvară, am pus în scenă un concert numai pentru mine. Şi pentru tine. Asta dacă, bineînţeles, o să dai "play" la clip. E simplu, neică. Pe melodia Big Gun cântată de un AC/DC de Lego, Godzilla şi Terminator se înfruntă într-o bătălie epică. Scurtă, ce-i drept, da' totuşi Epică. Cu "E" intenţionat.

Cică chestia asta ce am făcut-o eu se cheamă stop-motion. Adecă, un fel de stop-cadru. Mişti piesa, faci poză. Mişti piesa, faci poză. Şi tăt aşe pân' ce-ntr-un final, puse cap la cap tăte pozele, ai impresia că subiecţii se mişcă.

'Mniezău ştie ce-a fo' în capu' meu tătă săptămâna trecută, de timp de câteva ceasuri pe zi m-am jucat de-a Dânsu'. Şi tăte cele le-am tras în poze. În vo' 679 de poze. Ca să fie treaba oablă şi tomnită.

No, dacă ţi-am stârnit câtuşi de puţin interesu', urmăreşte clipu' mai jos. Şi dacă cumva îţi place, fii drăguţ şi arată-l şi altora. Să circule tot aşe până se găseşte cineva să-mi spuie verde-n faţă că-s nebun şi că mai bine plantam un copac. Da' io zic că-i fain.
 

6 comentarii: