marți, 16 februarie 2010
JMAF!
Se privesc în ochi. Ştii că urmează ceva, dar nu ştii ce, exact. E oare duioşie în privirea ei? Sau resemnare în a lui? Ar vrea s-o ia de mână şi să-i spună ceva, dar ea se fofilează copilăreşte. Da, încă e o copilă. Sau să fie liniştea dinaintea furtunii? Ar vrea să-i spună ceva. Să-i spună ce simte el cu adevărat şi că el e acolo pentru ea. Numai pentru ea! Dar nu mai apucă. Ea îi taie elanul cu una scurtă. Orice ai spune, chiar dacă a fost sus, el a simţit-o sub centură. Ce îi mai rămâne de făcut în acest apogeu al sentimentelor amestecate? Orice ar face, orice i-ar zice, ştie că alţii îl vor judeca. Aşa că alege să fie împăcat cu el însuşi. Şi? Şi JMAF! Întâi a a simţit-o şi apoi a văzut-o...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
e incredibil cum astfel de specimene pot preda in romania
RăspundețiȘtergereSunt curios dacă tablele din şcoală mai sunt întregi şi dacă da câte urme de captete de şcoleri au pe ele:)
RăspundețiȘtergere@Curier
RăspundețiȘtergereExemple de genul ăsta sunt foarte multe, din păcate. Profesori care înțeleg să-și facă meseria într-un mod mai aparte întâlnim și școlile din comune dar și la Universități. Diferența e că unii dau palme iar alții simulează că-ți vor binele și nu știu cum să te sape sau să profite de pe urma ta.
@Marius
Bună asta! :)) Era cam agitată doamna profesoară când domnul polițist era în pragul clasei.