sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Fetele de la tv și fotbalul

Nu-s adeptul conceptului "femeia la cratiţă", din contră, susţin orice iniţiativă feminină ce promovează detaşarea de turmă. Sunt însă un adept înverşunat al conceptului "taci dracului din gură dacă n-ai nimic de zis!"

După o seară de 1 ianuarie liniştită, în care m-am delectat cu câteva filme, m-a împins păcatul să intru pe site-ul GSP-ului, ştiţi voi, tabloidul acela fotbalistic care alături de ProSport vor să se camufleze în ziar de sport. Bun, şi de pe site-ul lor, intru pe GSPtv atras fiind de un titlu care zicea că prezentatoarea tabloidelor fotbalistice de la TV, Luiza nu mai ştiu cum (nu vreau să fiu ironic, dar chiar nu i-am reţinut numele de familie şi mi-e lene şi jenă să intru iar pe site lor să aflu) a văzut primul ei meci de fotbal la Braşov, când Steagul juca cu Steaua. Şi no, curiozitatea te-mpinge, ştiţi cum e.

În studioul lor era moderatorul şi cele trei prezentatoare ale tabloidelor fotbalistice (nume de cod: ştiri sportive). Una din ele, bag seama că e din Oradea. Ce mai, şi-a făcut oraşul o adunătură de sclavi şi gura cască pe faţă. Nu mă credeţi? Citez: "era sărbătoare în Oradea când venea Steaua, Dinamo sau FC Naţional, care era o echipă foarte în vogă. Lumea se adună pe străzi de la orele amiezii, mergea la autocarele celor ce ne vizitau să le ia autografe şi pe stadion ţinea cu Steaua, Dinamo sau FC Naţional. Bineînţeles că îşi doreau să bată Oradea ca să se salveze de la retrogradare şi ca să mai poată vedea şi la anul echipele astea." Să-mi pice faţa, nu alta! Carevasazică, orădenii ar trăi în peşteri şi pentru ei fotbalul începe şi se termină cu Steaua, Dinamo şi cine-o mai fi? Pe cât punem pariu că madam Crina Abrudan, aşa cred că o cheamă, habar n-are că Oradea e campioană naţională la fotbal în România. Accentuez România, pentru că Oradea, mai exact Clubul Atletic Orade, CAO pentru cunoscători, a câştigat şi campionatul naţional al Ungariei. Nu mai ştiu acum anii exacţi, dar daţi voi o căutare pe gugăl şi o să vedeţi că n-am băut eu prea mult vin.
Când încă eram sub efectul croşeelor unei gândiri strâmbe, sare şi draga Luiza, fată foarte drăguţă de altfel, care mi-a lăsat o impresie foarte frumoasă când mai prindeam tabloidele fotbalistice la masa de seară. Citez: "da, da, da! Exact aşa se întâmpla şi la Braşov când veneau echipele mari. Lumea se aduna şi era o bucurie fantastică." Ce mai, m-a trăznit în moalele capului nu alta. Le şi vedeam în faţa mea pe amândouă cum, în loc să le strâng de sânii ăia voluptoşi, le dau cap în cap pe amândouă şi le pălesc şi o carte cu istoria fotbalului peste ochi, doar aşa, ca să înveţe o chestie ce nu o s-o înveţe în veci de pe prompter: fotbalul înseamnă mai mult decât cirezi de fani ahtiaţi după trofee. Fotbalul înseamnă mult mai mult decât echipe blindate cu metale preţioase. Nu în ultimul rând, fotbalul înseamnă mult mai mult decât un meci văzut din ani în Paşte direct de pe stadion. Dar deh, de unde să ştie ele ce înseamnă cu adevărat fotbalul. Universul lor fotbalistic e cuprins între primul şi ultimul semn de punctuaţie de pe prompter. Atât!

Se mândrea don'şoara din Oradea că pe vremea când FC Oradea era în Divizia A, ea a fost la toate meciurile echipei din acel sezon. După ce au retrogradat, cred că degetele de la o singură mână ne ajung pentru a număra de câte ori a mai călcat dânsa pe stadionul "Iuliu Bodola". Dar, desigur, de unde dracu' să ştie ea cine-i Iuliu Bodola.

2 comentarii:

  1. Nu am să înțeleg niciodată cirezile alea care se adună în față la Aro când vin bucureștenii să joace cu Steagu. Le-am văzut și în toamna asta când mergeam către stadion. Stăteau acolo grămadă să îi vadă pe ăia cum ies din hotel. Mare scofală.

    Uite, unul din cele mai frumoase momente de la Brașov din turul acesta de campionat este, în opinia mea, acela când Unirea Urziceni a intrat în ropotele de aplauze ale întregului stadion. Ei da, ACEI oameni care erau în acel moment pe stadion știu să aprecieze cu adevărat valoarea și nu doar două nume din ce în ce mai golite de conținut. Erau aplauze sincere, care nu însemnau deloc trădarea echipei brașovene, ci doar aprecierea unei echipe frumoase.

    RăspundețiȘtergere
  2. Corect, respectul adevărat faţă de adversar nu înseamnă trădare ci un act de normalitate pe când salivarea isterică că au venit bucureştenii în oraş înseamnă înjosire.

    RăspundețiȘtergere