Cattenacio-ul s-a născut în munți

Burebista şi Decebal au făcut primii paşi în formarea uneia dintre cele mai mari "echipe" din lume. Nu s-au făcut deloc de râs, din contră. Gloria lor trebuia dusă mai departe.

După pierderea trofeului "Sarmisegetuza" în anul 106, Dacia a "fuzionat" cu "Roma". O echipă independentă a Daciei a rămas însă să activeze în continuare. Cu toate astea, "fuziunea" cu "Roma" va avea un rol decisiv în evoluţia ulterioară a "fotbaliştilor" daci.

Influenţa avea să se facă remarcată abia peste foarte mulţi ani. Tranziţia noii echipe nu s-a putut face peste noapte astfel încât nu mai consemnăm vreun "meci" de importanţă maximă.

Anul 1325 este anul renaşterii. În cadrul unei "conferinţe de presă" susţinută în data de 18 iunie a acelui an, "managerul" Ungariei, Carol Robert de Anjou îl numeşte pe "managerul" Ţării Româneşti, Basarab I, "Basarab transalpinul, necredincios coroanei maghiare."

Recunoscut pentru faptul că reuşise să unească federaţiile din sudul României într-o singură "asociaţie", Ţara Românească, Basarab I nu putea rămâne imun la acest atac. În fapt, atacul fusese generat de refuzul lui Basarab de a le mai permite ungurilor să perfecteze "transferuri" gratuite din Ţara Românească.

Datorită deciziei sale de a bloca piaţa "transferurilor", Basarab I a fost felicitat în mod public de către "preşedintele Federaţiei Internaţionale de Vest", papa Ioan al XXII-lea.

În urma acestei turnuri a evenimentelor, "managerul" Ungariei stabileşte un "meci" cu Basarab I pe terenul celui din urmă. Miza era enormă: supravieţuirea unei "echipe". În cazul unei victorii, Ţara Românească era nevoită să-şi desfiinţeze "echipa" care ar fi fost acaparată de marea "echipă" a Ungariei condusă de Carol Robert.

Înainte de meci a fost un duel al declaraţiilor prin care Basarab îşi sfătuia adversarul că "de veţi vrea să vă fie bine, să nu faceţi deplasarea, altfel vă umplem cu goluri." Desigur, replica lui Carol Robert nu s-a lăsat prea mult aşteptată, acesta afirmând, plin de sine, "o să-l scot de barbă pe acesta din viziuna lui".

No, vă daţi seama ce s-ar mai fi dezbătut declaraţiile celor doi la televiziuni. Din fericire TV-ul nu exista în epoca aceea aşă că ne putem concentra exclusiv asupra "meciului" ce a început pe 9 noiembrie 1330.

"Stadionul", aşezat pitoresc între munţi şi stânci oferea o privelişte de vis. N-a fost însă o privelişte frumoasă şi pentru companionii noştri de "joc", maghiarii.
Încă din primul minut aceştia s-au trezit loviţi din toate direcţiile. Atacurile fulgerătoare ale românilor conduşi din teren chiar de către Basarab au fost metodele prin care ungurii au fost descumpăniţi încă din primele 15 minute. Apoi, fiind deja 2-0, românii se reorientează pe o tactică de hărţuire a adversarului. Incursiuni rapide ale "vârfurilor" (de săgeată) prin defensiva maghiară, asezonate cu "centrări" după "centrări" au găsit o Ungarie aflată în agonie la pauză.

La reluare, românii mai înscriu o dată, stabilind scorul final la 4-0. De notat faptul că "managerul-jucător" al Ungariei, Carol Robert de Anjou, s-a cerut schimbat în minutul 70, nemaiputând face faţă "jocului" fizic foarte bărbătesc şi tăios al românilor. S-a salvat astfel de la a fi pe "teren" la sfârşitul acestei umilinţe.

"Jocul" şi victoria fantastică a românilor conduşi impecabil de Basarab I a făcut furori în Europa. Iată cum descria ziarul "Cronica Vienei", "meciul" de mare angajament:

"Prinşi în menghina atacului frontal şi jocul excelent al extremelor, maghiarii s-au dovedit neputincioşi, fiind zdrobiţi ca de bolovani de loviturile incisive ale înalţilor înaintaşi români rupţi parcă din stânca Olimpului. Managerul maghiar şi toţi jucătorii săi nu s-au aşteptat la aşa ceva. Mijlocul valahilor, prin combinaţii rapide finalizate cu excelente lansări (de) pe vârfuri aruncau tot ce puteau înspre echipa ungurească, care era deja cu fundul în poartă apărându-se pe cu un culoar foarte strâmt, care însă nu ar fi trebuit numit culoar, ci mai degrabă un fel de corabie strâmtă, unde, din pricina presingului sufocant, cele mai rapide vârfuri ungureşti nu-şi puteau face jocul obişnuit. Loviţi din faţă, de sus şi din lateral, aceştia nu puteau răspunde nicicum. N-aveau cum să atace şi nici să se retragă la vestiare, întrucât trecuseră doar 30 de minute din meci. Erau cu totul prinşi, ca nişte peşti în vârşă sau în mreajă." (ilustraţia din stânga ce însoţeşte cronica aparţine aceleiaşi publicaţii vieneze. Se poate observa excelentul joc pe flancuri al românilor şi "centrările" impecabile ce şi-au atins în permanenţă ţinta. În dreapta avem reproducere "presei" maghiare ce s-a focusat pe atacurile frontale din debutul "partidei")

Drumul spre recucerirea gloriei începuse.