Nu e vorba despre Guvern, Emil Boc sau alte chestii de genul acesta. Oricum au luat-o razna blogurile cu analize și opinii care mai de care mai pătimașe. Fiecare cu pasiunea lui.
Eu vreau să scriu despre altceva în articolul de față. Despre oameni simpli care cad și uneori nimeni nu-i ajută. Pur și simplu trec pe lângă ei pasivi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A întinde o mână și a-l ajuta pe cel doborât de greutăţi, nevoi, handicap sau neatenţie să se ridice nici nu mai poate fi vorba. Mulţi o văd ca pe o înjosire. Le poţi citi asta în privire, nu e greu deloc.
Azi mi-a fost dat să asist la două scene. Prima se petrecea în parcarea din spatele hotelului Aro Palace. Un om, puţin băut, puţin necăjit, puţin bătrân, puţin fără speranţă, cu o pungă în mâini se prăbuşeşte în stradă speriat de o maşină ce tocmai trecuse în viteză. Asfaltul ud şi băltit ca după ploaie. Un tânăr îl vede şi se grăbeşte să-l ajute pentru a se ridica. E greu. Aşa că imediat apare un altul pentru a-l pune pe ce-l căzut pe picioare. Cu toate moleculele de alcool ce-i dansau prin minte, cel căzut nu s-a putut stăpâni pentru a nu afişa o privire înmărmurită.
Peste câteva ore în Livada Poştei. Un om ce mergea cu ajutorul bastonului încearcă să urce bordura staţiei de autobuz. Nu reuşeşte să urce piciorul stâng şi cade urât. Livada Poştei arhiplină. Un bătrân se repede pentru a-l ajuta pe cel căzut. Din nou un tânăr intervine şi el pentru a-l putea ridica pe respectivul. Aceeaşi privire înmărmurită dar pictată cu un zâmbet de mulţumire.
Care e concluzia? Încă mai există speranţă pentru România.
Eu vreau să scriu despre altceva în articolul de față. Despre oameni simpli care cad și uneori nimeni nu-i ajută. Pur și simplu trec pe lângă ei pasivi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A întinde o mână și a-l ajuta pe cel doborât de greutăţi, nevoi, handicap sau neatenţie să se ridice nici nu mai poate fi vorba. Mulţi o văd ca pe o înjosire. Le poţi citi asta în privire, nu e greu deloc.
Azi mi-a fost dat să asist la două scene. Prima se petrecea în parcarea din spatele hotelului Aro Palace. Un om, puţin băut, puţin necăjit, puţin bătrân, puţin fără speranţă, cu o pungă în mâini se prăbuşeşte în stradă speriat de o maşină ce tocmai trecuse în viteză. Asfaltul ud şi băltit ca după ploaie. Un tânăr îl vede şi se grăbeşte să-l ajute pentru a se ridica. E greu. Aşa că imediat apare un altul pentru a-l pune pe ce-l căzut pe picioare. Cu toate moleculele de alcool ce-i dansau prin minte, cel căzut nu s-a putut stăpâni pentru a nu afişa o privire înmărmurită.
Peste câteva ore în Livada Poştei. Un om ce mergea cu ajutorul bastonului încearcă să urce bordura staţiei de autobuz. Nu reuşeşte să urce piciorul stâng şi cade urât. Livada Poştei arhiplină. Un bătrân se repede pentru a-l ajuta pe cel căzut. Din nou un tânăr intervine şi el pentru a-l putea ridica pe respectivul. Aceeaşi privire înmărmurită dar pictată cu un zâmbet de mulţumire.
Care e concluzia? Încă mai există speranţă pentru România.
Am lăcrimat la ceea ce spui. Cum? în Romînia. Am rămas la fel de mască când mi s-a întâmplat... nu poate să existe aşa ceva, dar...
RăspundețiȘtergerePrea puţine exemple pro ;) Pentru că fie că vrem, fie că nu vrem să recunoaştem în 90% dintre cazuri lumea trece nepăsătoare!
RăspundețiȘtergereNepăsarea faţă de dramă , suferinţă , disperare , tragedie , a devenit în prezent un modus vivendi al societăţii în ansamblul ei. ne considerăm civilizaţi dar scuipăm pe jos, aruncăm gunoiul unde apucăm, râdem de cel care cade pradă unor întâmplări nefericite, etichetăm şi judecăm ghidându-ne doar după aparenţe.
RăspundețiȘtergererebreanu spunea următoarele:"Omul primitiv e bun şi drept şi credincios,dea ceea e mult mai fericit decât omul civilizat. imensei majorităţi a omenirii civilizaţia nu i-a dăruit pânăastăzi decât războiul care pune faţă în faţă milioane de oameni şi care ucide mii şi mii de suflete într-o secundă. Binefacerile civilizaţiei se răsfrâng numai asupra câtorva privilegiaţi suferind de plictiseală şi spleen. Pentru o mie cinci sute de milioane de oameni civilizaţia e o pacoste, dacă nu chiar un rafinat sistem de robire."
Pe lângă război, noi vedem că ceea ce se numeşte civilizaţie ne-a mai oferit şi indiferenţă, ignoranţă şi nesimţire.
Poate căacum ni se par prea puţine cazurile astea de excepţie pe care le-ai exemplificat tu, dar peste ceva timp o să ni se pară suficiente căci nepăsare tot se amplifică.
o săptămână faină să ai!
Nepăsare - iată cuvântul cheie!
RăspundețiȘtergereDe ce sacrificiul de sine e o floare rară? Puterea schimbării stă în noi, oamenii simpli și când o să înțelegem asta atunci va fi mai bine.
Cer senin tuturor!