Doamne, cât pot să urăsc simulările din fotbal. E cel mai josnic mod cu putință prin care se încearcă câștigarea unui avantaj în fața adversarului.
Ce îi determină pe unii fotbaliști să reacționeze în modul acesta? Păi, din punctul meu de vedere e fie frustrarea, fie disperarea. Frustrare pentru că vezi mingea cum se scurge departe de tine, sau că adversarul ți-a pus un tackling prin care te-a deposedat corect iar tu încerci să ieși cu basmaua curată mințind sau dorind să păcălești 20 de mii de oameni și-un arbitru. Te păcălești doar pe tine și nimic mai mult. Disperarea ca și cauză a simulării apare atunci când realizezi că orice încerci pentru a-ți depăși adversarul sau a marca un gol nu dă roade și, în ultimă instanță, recurgi la o simulare, de cele mai multe în careul de 16 metri, implorând un penalty care poate va face ca norocul să își întoarcă fața și către tine. În cadrul simulărilor născute din frustrare pot fi incluse multe exemple, însă atunci când mă gândesc la simulări făcute din disperare mă gândesc la Hagi și la meciul cu Italia, de la Euro 2000. Era 2-0 pentru italieni. La 1-0 pentru ei, Hagi l-a lobat pe Toldo dar mingea a lovit bara laterală. Era ultimul său meci la Națională așa că în a doua repriza, pătrunde în careu, simte o mână ce-i atinge ușor tricoul și plonjează în careu. Arbitrul observă simularea și îl elimină pe Gică.
Oricare ar fi cauzele unei simulări, acest gen de acțiune este o sfidare adusă fotbalului, un joc ce îmbină bărbăția cu manierele unui gentleman. O să vedeți în clipul de mai jos, preluat de pe YouTube, jucători ce pot fi foarte ușor demontați de pe piedestalul idolatriei din cauza unui plonjon inutil sau a unei exagerări. Tind să cred că unora dintre ei milioanele de euro le-au luat mințile și nu se gândesc decât la faptul că dacă scot un penalty le intră alte 10 mii de euro în cont.
E trist, și din cauza unora ca ei fotbalul a ajuns să decadă atât de mult. E adevărat că în ziua de azi sunt mai mulți bani ca niciodată în fotbal și că profiturile sunt imense, însă esența jocului de fotbal este de a-ți măsura forța fizică cu adversarul și de a-ți demonstra talentul în controlarea mingii, nu de a veni la antrenament cu un Lexus sau Porsche.
M-am răzgândit, nu vă arăt doar un clip, vă arăt mai multe și dacă vă numărăți printre cei care urâți fotbalul, ei bine, nu vă condamn.
Primul clip e un fel de top 10. Locul 2 e tare de tot, un fotbalist îi arată simulatorului cum trebuia să cadă ca să impresioneze.
Melodie merge de minune. "You're pittyfull, it's true!"
Ei da, ăsta e clip cu atitudine extremă și n-ar strica niște lunetiști cocoțați pe stâlpii de nocturnă pregătiți să-i tranchilizeze pe cei care confundă terenul de fotbal cu scena de teatru.
Ce îi determină pe unii fotbaliști să reacționeze în modul acesta? Păi, din punctul meu de vedere e fie frustrarea, fie disperarea. Frustrare pentru că vezi mingea cum se scurge departe de tine, sau că adversarul ți-a pus un tackling prin care te-a deposedat corect iar tu încerci să ieși cu basmaua curată mințind sau dorind să păcălești 20 de mii de oameni și-un arbitru. Te păcălești doar pe tine și nimic mai mult. Disperarea ca și cauză a simulării apare atunci când realizezi că orice încerci pentru a-ți depăși adversarul sau a marca un gol nu dă roade și, în ultimă instanță, recurgi la o simulare, de cele mai multe în careul de 16 metri, implorând un penalty care poate va face ca norocul să își întoarcă fața și către tine. În cadrul simulărilor născute din frustrare pot fi incluse multe exemple, însă atunci când mă gândesc la simulări făcute din disperare mă gândesc la Hagi și la meciul cu Italia, de la Euro 2000. Era 2-0 pentru italieni. La 1-0 pentru ei, Hagi l-a lobat pe Toldo dar mingea a lovit bara laterală. Era ultimul său meci la Națională așa că în a doua repriza, pătrunde în careu, simte o mână ce-i atinge ușor tricoul și plonjează în careu. Arbitrul observă simularea și îl elimină pe Gică.
Oricare ar fi cauzele unei simulări, acest gen de acțiune este o sfidare adusă fotbalului, un joc ce îmbină bărbăția cu manierele unui gentleman. O să vedeți în clipul de mai jos, preluat de pe YouTube, jucători ce pot fi foarte ușor demontați de pe piedestalul idolatriei din cauza unui plonjon inutil sau a unei exagerări. Tind să cred că unora dintre ei milioanele de euro le-au luat mințile și nu se gândesc decât la faptul că dacă scot un penalty le intră alte 10 mii de euro în cont.
E trist, și din cauza unora ca ei fotbalul a ajuns să decadă atât de mult. E adevărat că în ziua de azi sunt mai mulți bani ca niciodată în fotbal și că profiturile sunt imense, însă esența jocului de fotbal este de a-ți măsura forța fizică cu adversarul și de a-ți demonstra talentul în controlarea mingii, nu de a veni la antrenament cu un Lexus sau Porsche.
M-am răzgândit, nu vă arăt doar un clip, vă arăt mai multe și dacă vă numărăți printre cei care urâți fotbalul, ei bine, nu vă condamn.
Primul clip e un fel de top 10. Locul 2 e tare de tot, un fotbalist îi arată simulatorului cum trebuia să cadă ca să impresioneze.
Melodie merge de minune. "You're pittyfull, it's true!"
Ei da, ăsta e clip cu atitudine extremă și n-ar strica niște lunetiști cocoțați pe stâlpii de nocturnă pregătiți să-i tranchilizeze pe cei care confundă terenul de fotbal cu scena de teatru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu