De la "sunt foarte dezamăgită de tine" la "m-ai făcut foarte mândră"

Păi acest transfer de sentimente l-am realizat în clasa a IX-a, cu profa de engleză, care era și diriginta mea. Pancea Oana o cheamă și era o dirigintă foarte de treabă, atât cât ne-a dădăcit, un singur an de liceu.

Era prin toamna lui 2004 și m-a scos la tablă să traduc niște fraze cu îmbârligături gramaticale. Le traduc perfect, îmi spune "bravo!", dar un bravo din acela ironic care te face să conștientizezi că misiunea ta în fața clasei nu s-a terminat și că urmează o undă de șoc. Și a venit și unda de șoc.

- Cum le-ai tradus, Răzvane?
- Adică, cum?
- De unde ai știut că aia era forma corectă a verbelor? De unde ai știut la ce timp să pui cuvintele? Explică-mi, te rog!
- Păi... știți...
- Nu, nu știu...
- Da, păi, chestia e că le-am pus după cum îmi sună mai bine...
- Poftim!? Adică?
- Adică cum îmi sună mai bine așa am scris, nu am folosit vreo regulă anume.
- Aha, am înțeles. Treci în bancă. Doi!
- Doi?
- Da, doi și să știi că sunt foarte dezamăgită de tine!

Asta a fost unda de șoc. Bineînțeles că orice undă de șoc te bulversează, mai ales când știi că ai făcut bine dar, din anumite motive, n-ai făcut acel bine chiar... bine.
Ca după orice undă de șoc a urmat și o replică.
În ziua următoare aveam olimpiada la engleză. Mă bătea gândul să nu mă duc după cele întâmplate dar mi-am zis că cel mai bun mod de a-i arăta dirigintei că e bine să mergi și după cum "sună mai bine". Așa că m-am dus într-un final. Redau mai jos dialogul cu diriginta după aflarea notei la olimpiadă.

- Bravo, Răzvane! M-ai făcut foarte mândră!
-...