Vineri, 29 mai, anul de graţie 2009.
De obicei pentru mine ziua de vineri este una a extremelor. Foarte bine, îmi place aşa! Până să plec la 4 la facultate timpul l-am petrecut mâncând o îngheţată pe băţ, apoi încă una, în timp ce mă delectam cu Distrugătorii de Mituri. Înainte să plec spre facultate maică-mea îmi zice să iau umbrela. Refuz să fac acest lucru, gest pe care voi ajunge să-l regret. Când eram pe "şaptişpe", pe la Carrefour se porneşte ploaia. Mai întâi picură, luând parcă pulsul oraşului, apoi din ce în ce mai puternic. Noroc cu Medina, şoferiţa care merge cu autobuzul, că are umbrelă aşă că sunt salvat din Livadă până la Corpul T. Şi pornim noi la braţ prin ploaie. La facultate lumea e binedispusă. Suntem 7 colegi, din care 5 au de prezentat, unul vrea să-şi afle tema de prezentat şi altul sunt eu. Mirific! Seminarul se termină după vreo jumătate de oră. Fetele sunt mai rapide şi pleacă care încotro la adăpostul umbrelelor. Stau vreo 10 minute cu Liviu în pragul uşii de la Corpul T cât timp acesta aştepta un taxi. După ce-i soseşte "umbrela" pe patru roţi plec şi eu spre Livadă, unde aveam să mă întâlnesc cu fata aceea drăguţă despre care v-am povestit vinerea trecută. Geaca este rapid străpunsă de picăturile de apă, iar elevele de a 12-a ce ies de la Aro "pentru a da un tel" par oricând o soluţie alternativă la drumul pavat cu apă spre Livadă. Nu cad pradă ispitelor în fuste scurte şi decoltee adânci ci îmi continui "odiseea" purtând în gând fata respectivă. Ajuns în Livadă mă adăpostesc în pragul uşii de la Rectorat şi mă sprijin de perete, ocazia cu care umărul drept al gecii capătă o culoare roşiatică. UD, cu umărul colorat, îmi zic în gând că dacă fata respectivă nu mai ajunge, aceasta ar fi frişca de pe coliva mea plouată. Puţin după ora 6, îi zăresc silueta ascunsă sub umbrelă în dreptul Cercului Militar moment în care uit de ploaie şi de tot. După politeţurile de rigoare pornim spre Dramatic. La 7 începe comedia "Fanteziile sexuale ale soţului meu aproape că m-au înnebunit". Cel care a scris comedia asta, John Tobias, este acelaşi care a conceput şi seria de jocuri Mortal Kombat, lucru ce pentru un neanderthal ca mine reprezintă un punct de referinţă. Comedia nu m-a dezamăgit. Agresivitatea fizică din Mortal Kombat a fost transpusă într-o agresivitate comică de mare efect. De la începutul piesei şi până la sfârşit am fost cu gura până la urechi. Finalul m-a găsit suferind de puternice dureri de stomac şi de afecţiuni ale maxilarului. De la Dramatic pornim în sus pe Republicii. Din Piaţa Sfatului urmăm silueta elegantă a Mureşenilor, traversăm Parcul şi pornim spre Memorandului. Ce am făcut în tot acest timp? Am povestit. Seara se închesiase frumos, sau cel puţin senzaţia asta se întipărea tot mai puternic în mine. Ploaia care m-a udat de pe Lungă până în Livadă am luat-o ca pe un prieten de drum. Aşteptând autobuzul în Livadă am ocazia să văd două BMW-uri demosntrându-şi calităţile pe asfalt umed. Drift-uri de toată frumuseţea în faţa Cercului Miliar urmate de un dfrit în sensul giratoriu. Deşi şoferul uneia din maşini pierde controlul acesta se redresează fără vreun incident. De altfel, şi ora relativ târzie le permitea să efectueze astfel de manevre, traficul nefiind la fel de intens. În momentul în care m-am urcat în "şaptişpe" pot spune că acolo s-a încheiat partea frumoasă a zilei. E vreo 10 jumate. La o astfel de oră te aştepţi ca zumezetul din timpul amiezii să-şi fi pierdut din intensitate. Aşa şi este până la... Dramatic. Cocalarii îşi fac măiestuos intrarea în scenă. După ce testează nivelul de receptivitate al călătorilor prin poveşti la decibili puternici, aceştia au grijă să îi atenţioneze pe călători că ei sunt "tare la bătaie şi că, pula mea, noroc că m-a ţinut că altfel îl băteam, şi, pula mea, e nasol să te baţi la chef." După ce s-au asigurat că toţi călătorii ştiu cât de potenţi sunt în gură dar mai ales în pumni unul din cocalari îşi scoate telefonul pentru a înfiora atmosfera. După un minimal de tot căcatul peste care unul din cocalari a decretat că "asta e piesa ta să moară mama", a urmat o schimbare de gen. Şi cum în codul etic al cocalarilor scrie că după minimal urmează manele, păi manele să fie. Îl suport pe Guţă. Urmează un moment de linişte. Îmi zic că retardaţii au obosit de propria lor prostia. O utopie. Cocaraus-retardus căuta să o bage "pe aia de la Denisa că e tare rău". Şi o bagă cocalarul, moment în care îmi bag şi eu pula în gura lor. Cocalarilor, patru la număr, nu le-a convenit bineînţeles ca cineva să le critice gusturile muzicale. După feţe îi recunosc pe unii ca fiind din Noua. Îmi zic în sinea mea să vezi "dancing in the rain" când ajungem în staţie. Cocalarus-violentus mă asigură că voi vedea eu. Deja am văzut şi auzit destul. Se părea că John Tobias va fi omul zilei reuşind să-mi ofere şi a doua sa mare creaţie. Dar cocalarii cu bidonul de vin coboară la Marton.
Ajung acasă, mă dezbrac de hainele ude, mănânc ceva şi-mi torn un pahar cu bere.
Vă salut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu