sâmbătă, 18 aprilie 2009

Meciul înainte de Paşte

Când mă gândesc la orice meci jucat între Steagu' şi Rapid, primul care îmi vine mereu în minte este victoria din primăvara lui 2001, cu 3-1, chiar pe terenul rapidiştilor. Atunci eram ţintuit la pat de vărsatul de vând ce făcea trio în ofensiva suferinţelor mele cu o răceală puternică şi durere în gât. Ce să mai? I-am nimicit pe giuleşteni atunci. Aurel Ghindaru cu şut de la marginea careului parcă, Flavius Moldovan gol superb din lovitură liberă şi Vascko a aşezat cireaşa pe tort cu un lob de toată frumuseţea peste... Răzvan Lucescu. Da, antrenorul nostru de acum, juca atunci la Rapid. De Răzvan Lucescu se leagă şi ultima noastră victorie din campionat contra Rapidului. Tot într-o zi de primăvară, dar în 2004, cu Răzvan pe bancă îi băteam pe rapidişti cu 2-0 sub Tâmpa, goluri Surdu şi Buga, iar în poartă la noi regretatul Dossey. Şi, ca să vedeţi cât de al naibii e fotbalul, ultimul succes rapidist contra noastră e tot dintr-o primăvară, 2005. Lucescu Junior era atunci pe banca giuleştenilor care câştigau sub Tâmpa cu 1-0, în minutul 81, cu un gol marcat de... Robert Ilyeş, actualul nostru căpitan. No, să mai ziceţi acuma că fotbalul nu frumos. Meciul din seara asta, care încheie etapa, se joacă la Bucureşti, şi suntem în primăvara lui 2009. N-are rost să facem calculele în stele să vedem rândul cui este bată ci doar să sperăm că ai noştri ne vor face să mergem la slujba de Paşte cu un zâmbet larg pe faţă.
Hai Stegarii !!!

Un comentariu:

  1. Fie ca Lumina gîndurilor bune să vă învăluie, alături de toţi cei dragi! Paşte fericit!

    RăspundețiȘtergere