Cine suntem? De unde venim?...

N-am mai scris şi "încotro ne ducem?" pentru că e clar: la doi metri sub pământ. Oare? În fine. Ideea e că întrebarea asta cu "cine suntem?" macină omenirea de la începuturi. "De unde venim?" e prelungirea acestei dorinţe de a ştii cât mai multe. Să nu credeţi că vreau să filosofez, dar aţi observat că mai toate conflictele, începând de la cele cu aruncat pietre pâna la dat cu bombe atomice, au la bază aceste întrebări? Cine suntem? "Noi suntem bravii fii ai neamului cutare!" De unde venim? "De la mama dracu' !"(aici depinde de popor). Concluzia: "noi suntem mai tari ca voi, na la gioale!" Serios acuma, nu-i aşa? Ungurii, de când or văzut Mureşul li s-o năzărit să ia la fugă băştinaşii. Nemţii au fost într-atât îndoctrinaţi că-s rasă superioară de mai aveau o ţâră şi-ajungeau la Moscova. Şi exemplele pot continua. Propun ca fiecare familia de pe lumea asta să-şi caute singură originile, să afle dacă familia lor a fost aici înainte ălora a lui Gheorghe sau dacă stră-stră-stră-stră bunicul era de la sud sau de la nord de Dunăre. S-ar elimina aşadar fanteziile propuse de istorici. De unde mi-a venit mie, acum, nebunia asta? Păi eu, după cum poate aţi observat, mă numesc Dobrică. Cine sunt eu? Cine sunt cei din înaintea mea? Unde s-a născut primul Dobrică? Pe bune că astea sunt întrebari, nu într-atât de grave încât să nu mă lase să dorm noaptea, dar suficiente încât să mă facă să meditez oleacă. În Bulgaria e un oraş de se cheamă Dobrici, ce face parte din regiunea (cred că e regiune) Dobrichka. A dracu' fatalitate, mi-am zis! Eu, cel care se bate cu pumnu-n piept cât de mândru sunt că-s român, să mă trag de la sud de Dunăre? Oare cum o fi să mă duc în Dobrici, să mă cazez la un hotel şi să zic: "My name is Dobrică. My ancestors founded this city, I want a free room!". Ar fi de râs trei zile şi trei nopţi. Dar dacă o fi adevărat? Dar cică în Moldova, e un cântec tradiţional ce se cheamă "Hora lui Dobrică". Curată fatalitate, mon cher! Oare, noi ăştia, de ne numim Dobrică om fi neamuri îndepărtate? Om fi, n-om fi, or fi astea fabulaţii de-ale mele rezultate de la prea mult abur din baie... ce-o fi o fi, în final, şi ce-a fost a fost, deşi, recunosc, ideea de a fi neam cu domnitorul Dobrogei, Dobrotici, sună fain.
În final, o melodie în asentiment cu cele scrise de mine, a unui Dobrică celebru