luni, 13 aprilie 2009

"Avalanşă" sub Tâmpa

Ultima dată când Steagu' dădea patru goluri într-un singur meci în Prima Ligă era acum 5 ani. Pe atunci competiţia se numea Divizia A iar adversarul Apulum Alba-Iulia. Vasile Ghindaru marca atunci de trei ori; ăsta da eveniment! Aseară, ai noştri, beneficiind şi de moralul şubred al unei echipe aflate în agonie au decis meciul chiar din prima repriză. Golul lui Romică (Surdu), "proiectilul" lui Ezequias şi căpăţână lui Ilyeş au făcut ca tabela de pe "Silviu Ploeşteanu" să arate 3-0 la pauză pentru Steagu' . Valuri, cântece, un stadion sărind la unison şi un penalty cadou pentru buzoieni (ratat de altfel), dar peste toate, chelia căpitanului nostru, Robert Ilyeş, ce a închis tabela la un 4-0 sec. E drept, am bătut Gloria Buzău, una dintre cele mai slabe echipe din istoria campionatului românesc, dar mirosul de iarbă pe înserat şi sudoarea de pe frunţile fotbaliştilor lucind în lumina reflectoarelor, ei bine, acestea sunt farmecul fotbalului indiferent de adversar. Cinste "stegarilor"!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu