vineri, 27 martie 2009

Nea' Pescaru... o viaţă ca "stegar"

Pe lângă aniversarea a 150 de ani de existenţă a clopotului mare din Biserica Neagră şi a 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, mai avem un motiv de sărbătoare, cel puţin noi, braşovenii. Nicolae Pescaru, legenda vie a clubului F.C. Braşov, împlineşte astăzi frumoasa vârstă de 66 de ani. Din aceştia, 19 şi ia petrecut ca jucător pentru Steagu', îmbrăcând de peste 500 de ori tricoul galben-negru (311 numai în Prima Liga) şi marcând peste 70 de goluri (62 numai în Prima Ligă). După retragerea de pe teren a rămas alături de "stegari" ca antrenor principal iar apoi a pregătit o perioadă centrul de copii şi juniori. Originar din Breaza, judeţul Prahova, domnul Nicolae Pescaru şi-a înscris numele în cartea de legende a clubului de sub Tâmpa prin devotamentul şi loialitate cu care a servit acest club mai bine de două decenii. Noi, suporterii "stegari", vă felcităm pe dumneavoastră domnule Pescaru pentru activitatea din întraga carieră şi vă mulţumim că aţi ales clubul nostru pentru a vă clădi această carieră.

O vorbă de suflet a domnului Pescaru, adresată acum câţiva ani mai tinerilor fotbalişti braşoveni: "Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!"




În final, un articol din Monitorul de Braşov semnat de Adi Marica

„Aici, la Braşov, am cunoscut cele mai mari satisfacţii şi am cunoscut oameni adevăraţi”, spune fosta mare glorie a Braşovului

Meciuri memorabile, bucurii, victorii, decepţii. Peste 600 de meciuri jucate în tricoul lui FC Brasov. 313 meciuri jucate în prima ligă. 67 de goluri marcate în primul eşalon. Totul pentru Steagu’. Nu se bate cu pumnul în piept cu aceste cifre şi nici nu cere să i se facă statuie.
Nicolae Pescaru este simbolul fotbalului braşovean. „Cînd eram mic şi jucam fotbal pe stradă, tatăl meu, care jucase fotbal la Dinamo Braşov, mi-a spus: Dacă o să ajungi fotbalist, să joci la Steagu’. Peste cîţiva ani am ajuns la FC Braşov, însă, din păcate, tatăl meu nu a mai apucat să mă vadă jucînd nici măcar un minut, pentru că a murit atunci cînd eu aveam doar 15 ani. Acesta este cel mai mare regret al meu. Am jucat fotbal la FC Braşov şi sînt mîndru de acest lucru. Echipa asta înseamnă totul pentru mine. Nu am trîntit un meci în viaţa mea. Jur! Nu merit şi nu vreau să mi se facă statuie pentru acest lucru. Statuie merită poate Hagi. Aici, la Braşov, am cunoscut cele mai mari satisfacţii şi am cunoscut oameni adevăraţi. Unii s-au dus… Alţi mai sînt în viaţă. Păcat că timpul trece foarte repede”, spune, vizibil emoţionat, Pescaru.

66 de ani!

Astăzi, 27 martie, Nae Pescaru împlineşte 66 de ani. „De ziua mea îmi doresc doar să fiu sănătos. Nu ştiu cînd au trecut aceşti ani. Fotbalul a însemnat totul pentru mine. Nu regret nimic. Nici faptul că nu am plecat de la FC Braşov cînd aveam oferte de la cluburile mari din Bucureşti. La Braşov am fost iubit şi respectat. Acest lucru înseamnă şi acum foarte mult pentru mine. Un regret ar fi poate faptul că nu am jucat măcar un minut la Mondialul din Mexic. Lui Angelo Niculescu nu -i plăcea de mine. Eu, Dobrin, Ivăncescu şi Tufan ne pregăteam separat de restul echipei, iar la meciurile de la Mondiale stăteam în tribună”, îşi aminteşte fosta mare glorie a Braşovului.

Probleme medicale

De cîţiva ani, nea Nae se confruntă cu grave probleme medicale. „Am probleme cu spatele, mă supără piciorul drept, iar la ochiul stîng am făcut trei operaţii şi văd destul de slab. Acum trebuie să mă operez cît mai rapid de prostată. Toate trec însă atunci cînd mă joc cu nepoţelul meu, Alex, care are patru ani şi bate toată ziua mingea. Are talent puştiul, loveşte bine mingea cu ambele picioare. Abia aştept să mai crească să-l duc la o grupă de copii de la FC Braşov. Din cauza problemelor medicale, nu am mai mers nici la stadion. Urmăresc însă la televizor toate meciurile echipei pregătite de Răzvan Lucescu. Echipa are rezultate bune şi este pe un drum bun. Dacă mă voi simţi mai bine o să-i susţin pe băieţi din tribună la meciul cu Gaz Metan Mediaş”, spune Pescaru.

„Nicolae Pescaru este simbolul acestei echipe, un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare“
Răzvan Lucescu, antrenor FC Braşov

„Cine nu l-a văzut jucînd pe Nae Pescaru are ce regreta. Un fotbalist de excepţie, care a dat totul pe teren pentru FC Braşov. Sînt mîndru că am putut juca alături de el. De departe este cel mai bun jucător al Braşovului” Ioan Naghi, fost jucător şi antrenor FC Braşov

„Pescaru a fost un fotbalist de excepţie. Poate doar Năftănăilă să se fi ridicat la nivelul lui. Un fotbalist complet, lovea mingea perfect cu ambele picioare, dar avea şi un joc bun de cap. Cîte goluri a încasat Rică Răducanu de la Pescaru… Şi ce goluri! “
Csaba Gyorffi, fost jucător şi antrenor FC Braşov

„Un fotbalist deosebit. A dat totul pentru FC Braşov. Păcat că nu a avut puterea atunci cînd era mai tînăr să fie preşedinte la acest club. Pescaru este un nume pe care nimeni din fotbalul braşovean nu poate să-l treacă cu vederea. Niciodată”
Marin Barbu, fost jucător şi antrenor FC Braşov

La Mulţi Ani, Nicolae Pescaru !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu