marți, 24 martie 2009

Ioan Gâlea

Despre pilotul hunedorean Ioan Gâlea informaţiile nu sunt atât de detaliate ca şi în cazul celorlalţi vânători prezentaţi până acum.

Ştim despre locotenent aviatorul Ioan Gâlea că s-a născut pe 30 martie 1920 în comuna Pui din judeţul Hunedoara, după Tiberiu Vinca, un alt demn reprezentat al dinastiei corvineştilor. Între mai 1942 şi august 1944 a făcut parte din Escadrila 52 Vânătoare, iar după 23 august şi până la finalul războiului, 12 mai 1945, a fost membru al Grupului 9 Vânătoare.

Din numărul incert, dar cu siguranţă foarte mare, de misiuni la care a participat, se distinge misiunea din ziua de 18 mai 1944. Escadrila 52 care deservea zona de coastă a României a fost solicitată să intervină în lupta disperată pentru a apăra teritoriul de Forţa a 15-a Americană. Aceştia au ajuns mai târziu în focul luptei datorită distanţei aerodromului din Mamaia, unde îşi aveau baza, faţă de Ploieşti. Ceilalţi vânători se angajaseră deja în lupte contra americanilor. Patrula condusă de Gâlea a dat peste câteva bombardiere şi le-a atacat. Ioan Gâlea a tras într-un bombardier, apoi, împreună cu coechipierul său, adjutantul aviator Bucholtzer, au atacat aceeaşi aeronavă. Au fost însă angajaţi de patru P-38-uri. Aviatorii românii au virat dreapta şi au ajuns în spatele Lightning-urilor, dar nu au reuşit să se apropie de ele. Lumina roşie ce indica nivelul scăzut de combustbil s-a aprins. Au fost nevoiţi să revină la bază. Pe drumul de întoarcere au dat peste o escadrilă întreagă de P-38, dar din fericire nu au fost observaţi. Dar au apărut alte trei P-38, care probabil au rămas în urma escadrilei. Având de partea lor avantajul altitudinii dar şi elementul surprizei, lt. av. Ioan Gâlea a decis să atace. Au intrat în picaj şi au tras, dar mitraliera adj. av. Bucholtzer s-a blocat. Lightning-ul angajat de Gâlea a luat incendiu şi s-a prăbuşit. Celelalte două s-au luat după români dar aceştia au reuşit să le piardă, aterizând pe Mamaia cu rezervoarele aproape goale.

Un aspect foarte interesant legat de lt. av. Ioan Gâlea este acela că în timpul a 47 de misiuni a avut alături de el, în carliga avionului Messerschmitt 109E, un camarad de nădejde. Este vorba de căţelul Gill, pe care în mod cert nu greşim dacă îl considerăm şi pe el un veritabil erou al aerului.

Gill, în partea dreaptă, alături probabil de un alt căţel "aviator"



GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu