Braşovul Zburător

Astăzi este ziua Aviaţiei Române iar peste cerul senin al Braşovului, leagănul aviaţiei româneşti (numit de istorici, nu de patriotul local din mine), nu vor trece formaţii de avioane lăsând fumuri în tricolor. Pentru c-aşa-i la noi.

În schimb, vreau să expun mai jos, pe scurt, câteva din motivele pentru care oraşul de sub Tâmpa este, din punct de vedere istoric şi sentimental, epicentrul aripilor româneşti.

Albert Ziegler
Pe 18 martie 1906, la Montesson, Paris, aeroplanul construit de Traian Vuia devenea primul avion ce se ridică de la sol prin forţe proprii.

În 1910, Aurel Vlaicu face şi el primul său zbor, pentru ca în 1912, cu aeronava "Vlaicu II", să uimească Europa la show-ul aviatic de la Aspen, Austria.

La numai un an de la isprava lui Vlaicu, pe 19 octombrie 1913, un sas, Albert Zielgler, decolează cu avionul său numit "Pfeilflugzeug" (Avionul-săgeată) şi survolează Măgura Codlei la altitudinea de 3000 de metri, stabilind un nou record de altitudine. După aterizare este din nou ridicat la cer, de această dată de mulţimea entuziastă.

 sursa foto: http://www.alice-dsl.net/gertliess/GertLiess/AlbertZiegler.htm

Copilul născut pe strada Lungă din Codlea şi devenit primul vultur al Ţării Bârsei moare în 1946 la Halle, în Germania.

Ion Grosu, Mircea Grossu-Viziru şi avionul IAR 80
De la deschiderea ei în 1925, uzina Industriei Aeronautice Române de la Braşov (I.A.R.) a avut sarcina de a proiecta noi modele de avioane menite să îmbunătăţească flota aeriană a României. Bineînţeles, pe lângă construirea de alte tipuri de avioane sub diverse licenţe, poloneze, italiene sau germane.

În anul de graţie 1936, inginerii Ion Grosu (foto-stânga-sus, sursa: aviatori.ro) şi Mircea Grossu-Viziru (foto-stânga-jos, sursa: idem) pun pe hârtie planul a ceea ce avea să devină cea mai celebră aeronavă construită vreodată în România: avionul de vânătoare I.A.R. 80. Se considerase că flota aeriană este mult prea diversă şi "demodată" din punct de vedere tehnic, astfel luând naştere ideea creării unui avion de concepţie proprie (împrumutând totuşi câteva caracteristici de la bătrânul avion polonez P.Z.L. 24) care să se ridice la standardele vremii. În 1939, I.A.R. 80 face zborul inaugural,  căpitanul Dumitru "Pufi" Popescu fiind cel care a avut onoarea să ridice pentru prima dată legendarul IAR 80 la nori.

Pe front, IAR 80-ul s-a comportat excelent în prima parte a războiului, însă, odată cu trecerea timpului, a devenit tot mai depăşit tehnic, confrutările cu aviaţia americană, în particular, fiind o corvoadă pentru escadrilele de IAR 80 sau IAR 81 (una din versiunile ulterioare ale vânătorului). Cântecul de lebădă al IAR-ului a avut loc pe 10 iunie 1944, când aproape 30 de Lightning-uri (P-38) americane sunt făcute una cu pământul într-una din cele mai mari bătălii aeriene din istorie.

 Cea mai celebră fotografie cu avioanele IAR 80, realizată în iunie 1942 de Sorin Tulea, deasupra Moeciului de Jos. sursa foto: geticul.com

"Vânătorul" din Ţara Bârsei
La 31 de ani după ce Albert Zielgler stabilea recordul de altitudine, venise timpul unui nou record. E drept, epoca romantică a aviaţiei trecuse, avioanele fiind acum maşini de ucis indispensabile oricărei armate, însă să ştiţi un lucru: majoritatea aviatorilor încă aveau o aură de gentlemeni, ghidându-se după o serie de legi nescrise dar pe care încercau să le respecte cu sfinţenie. Pentru ei, scopul esenţial era doborârea avionul advers şi nu uciderea pilotului. Desigur, nu toate proiectilele puteau fi controlate pentru a nu lovi, să zicem, rezervorul provocând astfel explozia în aer a avionului, dar gândiţi-vă că fie şi numai  graţie acestei legi aparent simple mulţi au reuşit să ajungă veterani de război şi nu victime. Că unii au uitat de ea şi mitraliau aviatorii aflaţi în paraşută, asta-i o poveste pentru zile mai triste.

Bun, revenind acum la "vânătorul" din Ţara Bârsei şi la recordul său. Este vorba despre Ion Milu (foto-stânga, sursa: worldwar2.ro), braşovean get-beget, care "a făcut" războiul pe "neamţul" Messerschmitt 109 reuşind, în fapt, nu unul ci chiar mai multe recorduri. Primul constă în faptul că cele 45 de victorii aeriene confirmate îl fac să fie singurul pilot născut în afara Vechiului Regat clasat în "Top 3-ul" aşilor României, după "Bâzu" Cantacuzino (56 de victorii confirmate) şi "Alecu" Şerbănescu (47 de victorii confirmate). Al doilea record îl constituie faptul că Ion Milu este singurul pilot transilvănean ce a depăşit "cota" de 40 de victorii aeriene iar al treilea, şi cel mai spectaculos record, este următorul: Ion Milu este singurul pilot român ce a reuşit să doboare într-o singură zi cinci (!) avioane adverse. Recordul său mai conţine un amănunt interesant, pare a fi şi singurul aviator român ce a... distrus un tanc rusesc, un T-34 mai exact. În fotografie se pot vederea câteva din decoraţiile ofiţerului Milu, cum ar fi Crucea de Fier (germană), Virtutea Aeronautică şi, cea mai importantă distincţie, Ordinul "Mihai Viteazul" Cls. a III-a

Zboruri line pe timp de pace
Războiul trecuse, sovieticii ne-au ocupat ţara, iar uzina IAR, "cuibul" Forţelor Aeriene Române care dăduse atâtea frisoane reci sovieticilor, avea soartă decisă: urma să fie dezmembrată şi trimisă în URSS drept reparaţii de război. 

Inginerii rămaşi la uzină au încercat să-şi pună priceperea în folosul altor inovaţii, dat fiind că "avioanele" erau un domeniu interzis. S-au construit maşini, motociclete iar, în final, uzina avea să devină celebră pentru tractoarele sale. Inginerul Iosif Şilimon (foto-stânga, sursa: aviatori.ro) a participat şi el la realizarea primului tractor românesc, IAR-22-ul, însă inima sa rămăsese tot undea sus în cer. Astfel, în '49 se apucă să construiască planoarea şi motoplanoare, iar în 1968, graţie eforturilor sale, tradiţia construcţiei aeronautice renaşte la Braşov prin înfiinţarea la Ghimbav a Întreprinderii de Construcţii Aeronautice, unde a activat ca inginer-şef şi apoi director tehnic.

Iosif Şilimon este fără doar şi poate părintele spiritual al planorismului în România, Aerodromul de la Sânpetru, locul unde Şilimon şi-a obţinut în 1944 brevetul de planorist, purtându-i astăzi numele.

Aterizarea unui planor pe aerodromul de la Sânpetru. sursa: tarabarsei.eu

Un prezent ironic
Cu o industrie aviatică ce supravieţuieşte doar graţie pasiunii celor care sunt implicaţi în ea, Braşovul anului 2011 eşuează în celebrarea celor care au dat aripi acestui oraş. Fosta celebră uzină de avioane (aflată pe platforma fostei uzine Tractorul) este acum acum sediul unei multinaţionale când, în schimb, ar fi trebuit să fie un reputat muzeu al aviaţiei. Hangarul aflat în spatele Turnului care dă şi numele străzii din faţa fostei fabrici e descoperit doar de curioşi.

Aparenţele sunt salvate doar de Transilvaeroshow-ul organizat în 2009 şi 2010 la Ghimbav, dar care din 2011 s-a mutat la Clinceni, Bucureşti, şi Târgu Mureş. Pesemne, aeroportul mult dorit şi meritat cu prisosinţă de acest oraş ar începe să prindă formă, acesta fiind motivul relocării evenimentului.

Una peste alta, dacă vreţi să învăţaţi ceva despre trecutul înaripat al oraşului, mergeţi la Muzeul Aviaţiei de la Bucureşti pentru a vă minuna de frumosul IAR 80 şi pentru a afla poveştile cavaleilor din cer. La Braşov edilii au alte programe, iar dacă dintr-o statuie sau bust cu Ziegler, Milu, Şilimon, Grosu şi Viziru nu se pot scoate comisioane şi delapida fonduri, atunci acestea nu au vreun rost.

Cer senin şi aripi întinse!