Delia, Delia şi... Delia

Pe Delia o ştiu din primul an. De fapt, o mai văzusem odată, când eram la liceu amândoi, liceu diferit, în parcul de la Şaguna. Dar nu ştiam că ea e Delia.

Pe Delia o ştiu din anul III. Ea era anul II, eu III. Eram pe hol în Corpul T, înainte de vacanţa de Crăciun, şi avea nişte coarne de ren pe cap. Mergeam cu colindatul pe la profesori, toată facultatea.

Pe Delia o ştiu de la hochei. Era play-off-ul Cupei României, contra Stelei. Mă rog, n-am vorbit niciodată cu ea. Am cântat, însă, cu ea! Bine, eu şi încă vreo 3000 de oameni, adică tot patinoarul.

Delia pe care o ştiu din anul III e brunetă şi are ochii căprui. E atât de brunetă, că ai putea crede că e vopsită dacă o vezi mai de la distanţă. Dar de aproape îţi dai seama că e sută la sută culoare naturală şi nu artificială.

Delia pe care o ştiu de la hochei e blondă. Nu ştiu exact ce culoare au ochii ei, pentru că nu am văzut-o niciodată foarte de aproape. Par a fi albaştri sau verzi. Dar ea nu a fost tot timpul blondă. Într-un timp era roşcată. Dar nu ştiu dacă roşu e culoarea ei naturală sau dacă blondul e. După faţă pare roşcată autentică.

Delia pe care o ştiu din primul an e şatenă. Mai demult se vopisese, sau nuanţase, nu ştiu sigur ce a făcut, într-o combinaţie brun-roşcată. Acum e tot şatenă. Ochii nu au o culoare anume. Depinde mult de timpul zilei când îi priveşti şi de cum se reflectă lumina soarelui în ei. Odată erau galbeni. Sau aurii.

Delia pe care o ştiu de la hochei poartă mereu un tricou pe spatele căruia scrie "Delia". Şi numărul 8, parcă. Nu ştiu sigur numărul pentru că n-am reuşit niciodată să privesc mai jos de nume. Îmi plac caracterele cu care este scris.

Delia pe care o ştiu din primul an se îmbracă elegant mereu. Mereu are un lănţic la gât, care îi dă un aer de secol XIX. Odată avea un lănţic cu profilul unei fete. O broşă mov, cred că ăsta-i termenul tehnic. Acum are un fel de medalion care se deschide şi în care e un ceas.

Delia pe care o ştiu din anul III se îmbracă mai casual, dar sexy. Iarna poartă o pălărie neagră, dar are grijă să lase câteva bucle la vedere. Are un aer mistic printre fulgii de zăpadă aşa.

Delia pe care o ştiu din primul an adoră muzica de pian. La nebunie! A cochetat cândva cu rock-ul, dar acuma nu mai e aşa de mare fan. Deloc! Muzica de pian şi, în general, cea "liniştită" e preferata ei.

Delia pe care o ştiu din anul III ascultă o muzică ce e un fel de blues mai contemporan. Nici ei nu prea-i plac ritmurile rock mai puternice. Muzica de "ţigară" e genul ei preferat.

Delia pe care o ştiu de la hochei cred că ascultă rock. La patinoar se pune mult rock şi am văzut-o ţinând ritmul melodiilor de câteva ori. Deci cred că-i place. Probabil că-i mai place şi altceva, dar încă nu ştiu ce.

Delia pe care o ştiu din anul III nu prea agrează florile. Adică, îi plac florile ca şi lucruri ce există în natură, dar nu-i place să le primească. Nici să meargă cu un trandafir primit în dar pe stradă. Am fost puţin şocat să aflu chestia asta. Dar se potriveşte cumva cu muzica pe care o ascultă.

Delia pe care o ştiu de la hochei ar putea agrea florile. Nu ştiu dacă da sau nu, pentru că nu i-am dat niciodată flori. Dar mă gândesc că sunt mai multe femeile cărora le place să primească flori decât femeile cărora nu le place.

Delia pe care o ştiu din primul an adoră florile şi adoră să le primească. Are şi o grădină. Îi place mai ales liliacul. Are şi un parfum de liliac cu care să dă iarna ca să-şi amintească de florile de liliac din primăvară. Iar primăvara abia aşteaptă să înflorească liliacul.

Aceasta este Delia...