Primii 20

Deși am un talent scriitoricesc extraordinar, completat de viziune fotografică sensibilă și un stil regizoral cu contraste puternice, am doar 21 de ani. A, și mă mai rupe și modestia în două. Mai bine să mă rupă ea decât să rup eu în două cluburile îmbelșugate cu pițipoance scăpate în găleata cu fond de ten.

Probabil ăsta e unu' din motivele pentru care în primii 20 de ani nu am adunat decât două fotografii cu mine în ziua de graţie, 2 noiembrie. Pe bune, doar două! Una în noiembrie '90. Cealaltă în noiembrie '09. Una la un an. Cealaltă la 20. Una în casa cea de toate zilele. Cealaltă în refugiul sufletului şi minţii mele. În prima sunt înconjurat cu prieteni de-a gata. În cealaltă de oameni pe care a trebuit să-i câştig de partea mea. Și crede-mă, n-a fost un efort ușor și berile deloc puține.

Hai, gata cu patetismele că nu cred că-ţi plac mai mult decât îmi plac mie. Una peste alta, e o ironie teribilă. Iar mie îmi plac ironiile. Pentru că-mi place să fiu un ironic. Două fotografii. Cred că astea două spun cam tot ce-ar fi de spus. Despre primii 20 de ani. M-am jucat cu machetuţe şi soldăţei. Am crescut băiat mare. M-am bătut cu băieţi şi mai mari. Am pierdut oameni dragi. Unii chiar pe 2. Am iubit câteva fete. Iubesc acuma mai mult ca oricând. De la un ţânc cârlionţat ce plângea în braţele lu' frac-su am ajuns, vorba aia, bărbat. Tuns scurt, geacă supărată (că doar e noiembrie) şi privire lucidă . Ceea ce mi-a adus minte de un lucru. Neapărat tre' să mă tund. Ăsta o să fie cadou' ce mi-l fac de ziua mea.