marți, 9 noiembrie 2010

Ce variante avem?

Miercuri, Steagu' încearcă s-o dreagă în dulcele stil clasic al fotbalului românesc postdecembrist. Pentru meciul meciurilor din acest sfârşit de an pentru noi, există vreo 8 variante de scenariu posibil:

1. Steagu' marchează primii şi câştigă în 90 de minute.
2. Timişoara dă primul gol şi arbitrul poate fluiera lejer apoi finalu' meciului.
3. Se termină 0-0, Steagu' dă gol în prelungiri, pa!pa, Poli!
4. Timşoara n-are cum să marcheze în prelungiri pentru că a dat deja primul gol şi arbitrul a fluierat sfârşitul meciului.
5. Se ajunge la penalty-uri şi bate Steagu'.
6. Se ajunge la penalty-uri, Timişoara marchează prima şi arbitrul va fluiera finalul meciului. Asistentul îl va atenţiona că "e penalty-uri" şi că tre' să mai tragă şi "ăia de la Braşov". Consultări cu observatorul, telefoane la Crăciunescu şi, în cele din urmă, în urma unei hârtii oficiale de la Lausanne, se decide dreptul inalienabil al "stegarilor" de a executa şi ei măcar un penalty.
7. Steagu' câştigă cu 3-0 la masa verde pentru că Iancu s-a înţepenit în uşa vestiarului oaspeţilor şi aceştia nu s-au putut prezenta pe gazon.
8. Steagu' revine de la 0-2 pentru Timişoara în 90 de minute şi de la 2-3 în 120 de minute, pentru a câştiga la ultimul penalty. Arbitrul n-a putut să fluiere finalu' meciului pentru că timişorenii au marcat golul doi înaintea primului gol.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu