M-am uitat în seara asta pe TVR2 la o emisiune în care erau invitaţi doi studenţi. Băiatul era masterand, iar fata prin anul 2 sau 3, după fizic. Moderatorul, băiat finuţ şi foarte entuziast mi s-a părut mie.
N-am prins chiar de la început emisiunea, dar m-am prins că ea naviga uşor în sfera patriotismului şi ce mai înseamnă acesta pentru tinerii din România. Pentru mine, patriotismul înseamnă dragostea necondiţionată faţă de ţară. Da, şablonul ăsta pe care-l bagă oricine când e întrebat vizavi de chestiunea asta. Sau mă rog, aproape acelaşi şablon. Pentru că, pentru mulţi, ca să-ţi iubeşti ţara e imperativ necesar ca şi ea să fii făcut ceva pentru tine. Îmi vine acum în minte o chestie amuzantă: pe mama o iubesc de când eram mic doar pentru că era lângă mine mereu, cu mult înainte de a realiza că ea face chestii concrete pentru mine (îmi dă să mănânc, mă îmbracă, mă spală etc)
Ei bine, tinerii din emisiunea asta mi-au confirmat că dragostea noii generaţii faţă de România e condiţionată. Ei nu văd România ca fiind opera celor ce au dat sânge pentru pământul pe care ei calcă acum. O văd ca fiind opera politicienilor corupţi şi laşi şi a cocalarilor ce pozează pe la televiziuni de maximă audienţă în modele de societate. Într-adevăr, un străin aterizat în România ar fi îngrozit de ce există la noi acum. Dar un român adevărat, unul cu tupeu şi cu sânge-n instalaţie n-ar trebuie să se cocârjească în faţa tuturor sclavilor şi imbecililor cu 2 clase şi alea cu şpagă. N-ar trebui să de-a bir cu fugiţii la străini ca să-i fie lui mai bine. La urma urmei, care-i diferenţa dintre evadarea ta şi a unuia care lasă în urmă familie, prieteni, rude pentru a se salva de pe vaporul ce se scufundă? Niciuna, dixit!
Toată lumea e în criză de modele şi vrea un model la care să se raporteze, care să-i dea speranţe de mai bine. Deschide-ţi în paştele mamii voastre o carte de istorie şi căutaţi modele. Mereţi la bunicul vostru care şi-a văzut moartea cu ochii în ultimul război şi întrebaţi-l cum stă treaba cu patriotismul, onoarea şi dragostea de ţară. De asta mă tot agăţ ori de câte ori am ocazia de exemple din război, pentru că întrevederea omului cu moartea e cea mai extremă chestie pe lumea asta. Atunci se vede cine nu e întreg la minte, în sensul bun al cuvântului, şi cine o arde convenţional. Adică ar face un pact cu dracu' doar-doar i-o fi şi lui mai bine.
La încheiere, moderatorul le-a dat un citat din Alexandru Şerbănescu, aviatorul acela din al Doilea Război care a spus că "un inamic, indiferent cât de puternic şi de mare este, nu poate intra în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiiască!" Invitaţi să-şi dea cu părerea despre vorbele căpitanului aviator Alecu Şerbănescu, cei doi au spus:
gagiul: "foarte tare! Da este o dovadă de patriotism, dar ştii cum e, în momentele alea poţi spune lucruri în care nu chiar crezi. Eu nu făceam asta."
tipa: "Într-adevăr, frumos. Dar eu n-aş fi făcut sau zis aşa ceva. Nu ştiu ce a fost în capul lui."
Sic transit gloria mundi
Bun articolul De acord cu tine.
RăspundețiȘtergereDESPRE PATRIOTISM SI CE PRESUPUNE EL
RăspundețiȘtergereE o constatare trista ca
patriotismul nu mai inseamna prea mult pentru cei de varsta noastra, dar sunt optimist si cred ca inca mai sunt oameni astazi care si-ar da viata pentru tara.
Aceasta vine si din faptul ca am devenit prea pretentiosi, comozi, nu mai suntem invatati cu greul. Am uitat totodata si faptul ca mai intai trebuie sa dam si apoi sa avem asteptari (si asta ma refer la orice relatie, nu doar in chestiunea de fata). Plugarul pune mai intai samanta in pamant, il lucreaza,se ingrijeste si dupa aceea asteapta rodul muncii sale; nu se intampla niciodata invers. De aceea prima intrebare pe care o punem discutand despre patriotism este "Ce am facut eu pentru tara?" si apoi altele.
Ca preoti sau oameni ai Bisericii ne gasim la inmormantari ocazie sa-i sensibilizam pe oameni aducandu-le aminte ca nu suntem vesnici pe pamantul asta, si cum spunea Antonie mitropolitul Surojului "ca a fi viu sau a fi mort nu inseamna mare lucru, ceea ce conteaza este lucrul pentru care traiesti si lucrul pentru care esti gata sa mori."
Inca un lucru important ar mai fi de adaugat. Fie ca ne place sau nu suntem nevoiti a recunoaste ca patriotismul este strans legat de credinta. Ca popor ne-am nascut crestini datorita misiunii Sf. Ap. Andrei, iar toata istoria noastra s-a legat de credinta in jurul caruia ne-am adunat ca puii sub closca. Pe langa tara ne-am aparat si credinta si vreau sa amintesc doar doua exemple care sunt mai mult decat convingatoare. In fata turcilor otomani nu ne-am plecat grumajii (Stefan cel Mare si Sfant) unii chiar si-au dat viata pentru asta (Sf. Constantin Brancoveanu). Un alt moment ar fi cel de la 1700 cand ardelenii nu au vrut sa accepte schimbarea religiei, ca austriecii sa puna mai usor mana pe Transilvania.
Acelasi simtamant l-au avut si romanii nostri care au luptat in razboiul de independenta sau in cele doua razboaie mondiale ca isi apara patria si legea stramoseasca.
"Poporul care isi uita istoria e condamnat sa o retraiasca!"
("sange-n instalatie" tare expresia si exprima foarte bine curajul)
Sergiu ALDEA