luni, 10 august 2009

TransilvAeroShow 2009 - partea a doua

Așă cum vă promiteam prieteni, am revenit cu un nou articol despre evenimentul ce a făcut timp de două zile, 8 și 9 august, cinste Brașovului.
E incredibil cât de ușor acordăm statutul de vedetă unor oameni (sau cum ei și-l arogă pe nedrept) ce vorbesc mult dar spun puțin, în timp ce alți oameni, ca cei de sâmbătă și duminică, își pun viața în joc pentru pasiunea lor și pentru a oferi spectacol total publicului fără fi numiți vedete (cel puțin nu la noi în țară, din păcate).
Aproape că mi-am ars antebrațele, gambele și fața de la cât am stat în soare pentru a-i aștepta pe aviatori să facă ceea ce știu ei mai bine. Chiar a fost mișto, chit că la final nu m-am bronzat doar pe anumite zone ale corpului ci și pe albul ochilor.
A fost divin și sper ca din următorul montaj (Zoltan Veres), să prindeți și voi o frântură din "divinul" ce a survolat peste aerodromul "Mircea Zorileanu".

P.S. în după-masa asta plec pe la niște neamuri prin Buzău, când revin, adică miercuri, pregătiți-vă să faceți cunoștință cu trei Pume SOCAT, cu Pelicanii și cu băieții ce sar din avioane și elicoptere. Cius și vizionare plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu