miercuri, 19 august 2009

O poveste cu ultrași și țigani

Pentru că toată mass-media românească cataloghează chestiile negative din tribune sau din afara stadioanelor ca fiind opera "ultrasului" român, iar chestiile pozitive sunt trecute în patrimoniul "simplilor suporteri", am să vă zic o scurtă poveste despre ultrași și țigani.

A fost odată, cam prin 2007, primăvara, un meci la Moreni. Și se întâlneau pe iarba stadionului din Moreni călcată și prin deceniul 8 de FC Porto, echipele Petrolul Ploiești și FC Brașov.
Brașovenii, antrenați de craiul bucătar Mihai Stoica deschid scorul pe la începutul meciului. Ploieștenii ratează un penalty apoi. Finalul meciului, să-l vezi și să nu-l crezi. Petrolul egalează în ultimul minut doborându-i în tribune pe cei 100 de suporteri brașoveni. Se termină 1-1 și drumul spre casă avea să fie unul lung.

Înainte de a ieși din Breaza, ultrașii brașoveni aflați la bordul unui autobuz verde (zmeii care spun că ei în viața lor n-au fost într-o deplasare cu mașină dată de club sunt niște mincinoși), zăresc la marginea șoselei fum ieșind dintr-o casă. "Vizitiul" nu dorea să oprească "trăsura cea verde" așa că ultrașii ardeleni forțează ușile "trăsurii" pentru a ieși din ea și pentru a sări în ajutorul celor năpăstuiți de soartă. Ultrașii bătrâni s-au împotrivit inițial entuziasmului tinerilor ultrași mustrându-i pe aceștia, dar, apoi, și eu fost-au cuprinși de spiritul umanitar al mai tinerilor confrați de galerie.

Sărit-au deci ultrașii de sub Tâmpa din autobuz pentru a stinge focul ce cuprindea casa. Ajunși la scena urgiei au fost întâmpinați de o familie de țigani ce îi implora cu lacrimi în ochi să-i ajute în salvarea diferitelor lucruri din casă. Familia sunase la pompieri însă aceștia întârziau să apară. Ultrașii brașoveni s-au organizat atunci în două tabere: una dintre ele se ocupa cu salvarea obiectelor, alta se ocupa de stingerea incendiului. Și au făcut ultrașii din Brașov o rețea de transportare a apei de la singura țâșnitoare din curte până la casă în timp ce alții înfruntau pericolul de intra înăuntru pentru a scoate afară cele de trebuință pentru familie.

Doar 10 minute s-au scurs de la debarcarea brașovenilor și focul cuprinsese întreg acoperișul casei, căldura flăcărilor putând fi resimțită și de cei aflați la o distanță apreciabilă față de casă. Cu toate astea, fără a pune pe primul plan sănătatea personală, ultrașii brașoveni continuă să înfrunte flăcările. Sosesc și pompierii. O parte din ultrași se retrag pe dealul din apropiere pentru a le face loc. După câteva momente de contemplare a scenei desprinse din infern ce se dezvăluia în toată frumusețea ei grotească brașovenii coboară pentru a-i ajuta pe pompieri să pună capăt flăcărilor. Urcați pe casă lovind cu toporul în lemnul uscat, s-au ieșind din camerele incendiate cu farfurii, haine sau chiar cu televizorul în brațe, ultrașii au pus în acea zi de primăvară simțul omeniei mai presus de barierele etnice ce sapă azi falii tot mai adânci. Acea casă, înainte de a fi casa unor țigani, era casa unor oameni ce rămâneau sub cerul liber.

După ce infernul fusese stăvilit, presa sosită la locul acțiunii l-a întrebat pe subsemnatul:" cine sunteți voi și de unde ați venit?" "suntem din Brașov și ne întorceam de la un meci când am văzut că ardea casa dânșilor. Am coborât din autobuz să stingem incendiul." Figura reporterului prahovean rămăsese înmărmurită.

La 30 de metri de locul unde pentru o familie 100 de băieți și bărbați duhnind a bere și mirosind a transpirație erau niște eroi, s-a aprins o fumigenă galbenă și se sărea la unison cântând , simbolizând victoria umanității asupra prejudecăților.

Cei 100 de ultrași s-au urcat apoi în "trăsura verde" și au pornit spre casă. Mai afumați, mai speriați unii dintre ei, mai fericiți cu toții.

Seara, la știrile sportive, acei suporteri care se autodefinesc ca fiind ultrași erau puși la zid de întreaga mass-medie românească pentru scaune aruncate din tribune și bețe de steag ce zburau spre jandarmi la niște meciuri din Prima Ligă. Ultrașii primeau atunci stigmatul de scursuri ale societății, de vagabonzi și de frustrați fără educație.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu