Semne

Abia ce reuşisem şi eu să o las mai moale cu superstiţiile şi tot ce ţine de ele când, azi, m-am văzut nevoit să-mi reevaluez condiţia. M-am hotărât în ultimul moment să merg la teatru. De la şapte se juca la "Sică Alexandrescu" "Butoiul cu pulbere". M-am hotărât pe la 5:30 să merg. Şi am zis să nu merg singur, să mai iau şi pe cineva cu mine. O fată. Neapărat o fată. Dacă merg cu vreun amic probabilitatea este de 99,9% să "contribuim" şi noi la piesă. Aşa că, dacă merg cu o fată nu se pune problema asta. Îi dau un mesaj Anei de pe Rozmarinului. Îmi spune că e la bronzat. Nu mă miră, în condiţiile în care, ieri, aproape toată ziua, a vorbit de chestiunea asta a bronzatului. Buuun! Nu contează că am cost suplimentar, îi dau mesaj şi Elenei de pe Memorandului. La fel. Şi ea are deja alte planuri. Nu-i bai, e vina mea că m-am trezit în ultimul moment să dau cu invitaţii în stânga şi-n dreapta. Plec pe la vreo 6:16 din Noua şi cobor la Sanitas pe la vreo 6:30. O iau printre străduţe şi dau în Bulevardul Eroilor şi, mai sus, la Teatru. Ceasul era vreo 6:37 şi, lipsa de aglomeraţie din faţa Teatrului îmi spune că am ajuns, totuşi, devreme. Mă duc la casa de bilete şi stupoare: "nu mai avem bilete pentru spectacolul din seara asta. S-au vândut toate!". Am tăcut vreo 5 secunde, am privit prin doamna de la casa de bilete, am mulţumit frumos, şi am plecat. Am ieşit zâmbind din Teatru, zicându-mi în sine: "lasă, bă! e bine! măcar se joacă cu casa închisă. Înseamnă că românii încă mai gustă din plin teatrul." Urcând în sus pe Bulevard şi trecând pe lângă Parcul Eroilor Revoluţiei, mă loveşte brusc nevoia de a face conexiuni între diferitele evenimente ce s-au petrecut pe parcursul zilei. Adică revin la condiţia de superstiţios incurabil. "Băi, chemi o fată, nu poate să vină. Chemi altă, nici ea poa' să vină. E clar! Dacă nici una n-a putut să vină a fost semn că mă strofoc degeaba şi că, odată ajuns la Teatru, nu numai că nu voi cumpăra două bilete, dar nu voi apuca nici măcar unul". Sună a predicţie a la Nostradamus aşa-i? Adică a predecţie ce se împlineşte după săvârşirea evenimentului în sine. Şi, că fiu în ton total cu predicţiile mai mult sau mai puţin prezicătoare ale lui Nostradamus, aveţi mai jos această predicţie "de după" pusă într-un catren de toată frumuseţea.

"Uneia îi dai mesaj dar primeşti un refuz,
Pe alta o chemi şi eşti deja ursuz.
În zadar încerci imposibilul,
Spectacolul va începe fără stimabilul!"

Înainte să ajung acasă "de la Teatru", luai un Ciucaş, un Winston Blue (ăsta e pentru mama, berea e pentru amândoi) şi două îngheţate pe băţ.
V-am salutat!