miercuri, 3 iunie 2009

Mahmur

Marţi, 2 iunie, anul de graţie 2009
Pe la trei aveam un seminar. Se făceau câteva prezentări şi se aflau nişte note. Până să ajung la seminar mi-am petrecut ziua în mare parte făcând nimic. M-am trezit la 11, m-am dezmeticit, s-a făcut 12. Am mâncat, am retuşat câteva chestii la un proiect, s-a făcut 1. La două am plecat spre Corpul T. Pe la Sanitas o văd pe Medina din "şaptişpe". Mă uit la ceas, constat că e 14:38. Vremea e frumoasă aşa că am coborât la Sanitas şi am mers amândoi, pe jos, la facultate. Pe hol lume multă. Care stresaţi, care relaxaţi. După expresia feţelor îţi dai seama ce studenţi sunt fie deja în sesiunea, fie sunt în ultimul an. Seminarul a decurs în nota obişnuită. Partea interesantă acuma urmează. Propoziţia magică a fost rostită de mine şi a sunat aşa: "haideţi la o bere!" Şi ne-am dus. Patru băieţi şi o fată. Fata tocmai ce-şi pusese de puţin timp un pirs în limbă şi unuia din băieţi îi venise ideea să-şi pună şi el un magnet. Ieşise soarele după o scurtă rafală ploioasă, era cald, şi am zis să profităm de situaţiune. Ne-am dus la Graft, După Ziduri, pe terasă. Colegii care stăteau mai prost cu finanţele i-am convins să vină asigurându-i că o halbă de Ciuc e trei lei. "Cinci Ciuc, te rugăm!" a sunat ordinul de luptă, "şi o scrumieră pentru mine" zise domnişoara. În bun spirit cu reclama de la Ciuc, am mai comandat un rând, că deh, e devreme, e ieftin şi e frumos afară. Norii de ploaie începeau să sune adunarea. Se răcorise un pic aerul şi am zis să vină şi un al treilea rând pentru că "acuma e răcoare, e frumos, merge numai bine". Colegii cu vistieria mai şubredă condiţinau că acest rând va fi şi ultimul. Dar cum pofta vine, în cazul nostru, bând, berea a continuat să curgă. "Ţineţi minte, sfârşitul nu-i aici". Ploaia începuse. Mai întâi uşor, aducând a ploaie de vară, dar apoi din ce în ce mai puternic. Noi eram tot pe terasa de la Graft sub adăpostul unei umbrele foarte mari. Contemplam apa ce se scurgea de marginea umbrelelor. Situaţia era destul de amuzantă şi când mă pregăteam să concluzionez că n-am mai băut niciodată bere la terasă pe ploaie, grindina a intrat şi ea în scenă. Nu îmi dau seama de ce în momentul în care am văzut primele bucăţi de grindină i-am dat chelnerului sarcina ingrată de ne servi în aceste condiţii extreme un al cincelea rând. Ne-am oprit la magica cifră "7" în cele din urmă. Era ora 10 seara şi experimentasem toate condiţiile meteorogogice posibile de a bea bere. Desigur, nici starea noastră psihică nu mai era la fel. De pe la patra bere lumea oricum începuse deja să fie mai veselă şi să râdă mai mult, pentru ca spre final să atingem cu toţii apogeul. Oamenii care după mai multe sau chiar prea multe pahare sunt fericiţi şi nu violenţi îmi plac. Denotă o stare de bine şi o euforie sinceră pe care în alte condiţii nu le-ai manifesta. Poate şi faptul că ajungem să petrecem destul de rar timpul împreună a contribuit la această ieşire prelungită şi udată din belşug. Poate şi faptul că un coleg de-al nostru doreşte ca de la anul să se transfere în alt oraş a contribuit, de asemenea, la această seară în oraş. Curios este faptul că după a cincea halbă, fiecare îşi manifesta regretul pentru posibila despărţire de colegul nostru. Acesta, la rândul lui, exprima oareşce reţineri în privinţa unui posibil transfer. Nu e frumos modul în care berea ne aduce împreună? Puţin după ora zece am ajuns acasă. M-am băgat direct la somn şi am adormit instantaneu. De dimineaţă m-am trezit, bineînţeles, cu o cruntă durere de cap dar care, în cele din urmă mi-a trecut, rămânându-mi acum doar o senzaţie permanentă de visare. E mişto cea din urmă senzaţie.

Vă salut!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu