Despre 1 mai

Prima parte a zilei am petrecut-o în familie (adică cu maică-mea). Am fost la Pescăruş să bem o bere şi să mâncăm nişte mici. În imediata apropiere a restaurantului se desfăşurau două lumi paralele. Este vorba de Parc Aventura şi spectacolul organizat de PSD. În timp cât am aşteptat afară ca micii să se facă am privit cu oarecare uimire şi amuzament aceată "bătălie a lumilor". Tineri, cu rucsace, ghete şi trei-sferturi luau drumul traseelor din parcul mai sus numit în timp ce oameni tineri, între două vârste şi trecuţi de prima tinereţe luau drumul micilor şi berii oferite gratis de psd-işti. Nu ştiu de ce dar aveam senzaţia că fiecare dintre tabere o priveşte pe cealaltă cu reticenţă. În tot acest timp, un client care îşi aştepta rândul la tejgheaua Pescăruşului a afirmat că "eu nu mă duc să stau ca milogul la pesedişti să-mi dea ei nişte mici, mai bine le dau banii ăstora". Interesantă filosofia acestuia însă omul este suveran peste ideile şi principiile lui. În fine, după ce maică-mii i-a căzut un mic pe jos ce a fost imediat reperat de un căţel, am intrat în Pescăruş. Am stat la taclale, am mâncat şi am sorbit tacticos din doza de Skol în timp ce maică-mea crea trasee spre infinit cu fumul de ţigară. La plecare am mai privit încă o dată spre "câmpul de luptă" al umanităţii şi am pornit agale într-o tură de lac. Priveliştea de ansamblu oferită de poteca lacului era una de unde totul părea calm pe front, muzica orechestrei militând parcă pentru un armistiţiu între părţi. În cele din urmă şi-a făcut intrarea în scenă şi Aurel Tămaş, mândrul clujean. Mă aflam cu maică-mea pe lângă deal şi ea n-a scăpat prilejul pentru a readuce în discuţie antipatia pe care i-o poartă acestuia. "Să se ducă la muncă, nu să iasă în stradă", ar fi afirmat solistul cu ocazia unei demonstraţii a muncitorilor de Roman care, culmea, nu aveau comenzi la fabrică, deci nu aveau ce să lucreze. "Să nu-l mai văd în ochi", a spus maică-mea, "pentru mine, cu vorba aia care a spus-o atunci, e un fals". Poate că este, poate că nu e, mie cel puţin îmi place tipul, dar îmi vine foarte uşor să înţeleg aversiunea maică-mii faţă de el. După această dezbatere de a fi sau a nu fi antipatic şi fals, l-am auzit pe Tămaş antrenând în joc "rădăcinile" moldoveneşti ale cartierului şi oraşului putând lejer să-i citesc în glas satisfacţia că, dintre oraşele din Ardeal, doar Clujul mai păstrează o autenticitate specifică zonei, Braşovul căzând pradă expansiunilor industriale. De la deal am cotit dreapta spre baza sportivă şi cartierul rezidenţial, admirând şi rememorând împreună cum era pe vremuri la restaurantul Dumbrava Minunată şi minunându-ne de frumoasa baza sportivă, de cochetul stadion de rugby şi de impozantul cartier rezidenţial. Toate acestea, împreună cu un avion ce cresta norii, au fost suficiente pentru a ne deconecta de la ploaia ce s-a pornit. N-am dansat în ploaia ci am mers agale prin ea. Staţia plină de lume din faţa poieniţei, baloanele roşii şi străzile "sugrumate" de maşini staţionate împrăştiau în aer sentimentul de sărbătoare. Ajuns acasă, n-am avut prea mult timp de odihnă, pentru că ziua de 1 mai nu se sfârşise iar prietenii mă aşteptau la cotitură pentru "a sărbători întâi mai atunci când se termină". Din petrecerea cu prietenii vă scriu doar atât: am aflat că blogul meu este citit şi de ei (chiar m-a surprins lucrul acesta), am aflat că pentru unii dintre ei pozele sunt un punct forte (deci nu ştiu câţi din ei vor citi postul ăsta) şi, nu în ultimul rând, mi-au propus, mai în glumă, mai în serios, să scriu câte ceva şi despre Fălticeni.



O zi frumoasă!