Când ai o fereastră de două ore între cursuri ce faci? Fie mergi la un suc, fie la cămin, fie acasă. Saaau, iei o parte a Braşovului la pas. Asta am făcut eu azi. Înarmat cu aparatul foto şi cu mult chef de plimbare am purces la drum. Am traversat Parcul "Nicolae Titulescu", surprizând câteva instantanee de primăvară...
... porumbeii au fost foarte amabili în a se lăsa pozaţi...
... statuia braşoveanului Ştefan Octvaian Iosif, din păcate, murdărită de nişte "wannabe mudda fuckers". Graffiti-ul adevărat eu îl consider a fi artă, însă aşa-zisele "tagg-uri" nu sunt decât "operele" unor frustraţi.
... ajungem şi la statuia celui ce dă numele celui mai frumos parc braşovean. Nicolae Titulescu, poate ultimul mare om politic pe care l-a avut ţara asta.
La ieşirea din parc am dat o fugă să fotografiez o clădire care mie îmi place foarte mult pentru că îmbină neaşteptat de bine vechiul cu noul. Este vorba despre sediul S.I.F. Transilvania.
Da aici pornit-am spre Cetate. O singură dată am mai fost acolo. Eram în clasa a V-a parcă şi tocmai câştigasem un premiu la concursul Poiana. Banii, 5 milioane de lei (care erau bani la vremea aia) s-au dus către şcoala mea generală. Pe câştigători, printre care se numărau şi copii din alte oraşe din ţară, ne-au dus la fabrica de ciocalată "Poiana" să ne arate toate cele şi apoi sus pe Cetate, unde am servit o masă festivă în cel mai pur stil medieval. Ne-au întâmpinat atunci, la porţile cetăţii, trâmbiţaşi îmbrăcaţi în costume de cavaleri şi domniţe, de care eu m-am îndrăgostit imediat. Au trecut aproape zece ani de atunci, trâmbiţaşii nu mi-au mai cântat la intrarea în Cetate şi domniţele erau, probabil, în vacanţă. M-au întâmpinat în schimb adieri de vânt neaşteptat de reci pentru această lună a lui aprilie. Până a ajunge la "obiectivul" propriu zis am colindat niţel împrejurimile de pe Dealul Cetăţii.
Una din casele ce, de pe acel deal, a văzut şi "trenuleţul galben"....
... dar şi soldaţi români îngropaţi în gropi comune sau luaţi prizonieri în Primul Război Mondial.
Centrul Vechi al oraşului văzut dintr-o altă perspectivă...
Lunga "tăind" prin Blumăna...
Biserica ce o vedeam de jos, de pe strada De Mijloc, ori de câte ori veneam de la meci...
... acum privind-o îndeaproape.
În depărtare se pot vedea "cele patru cadelniţe" ale "templului"...
Am pornit "asaltul" decisiv asupra Cetăţii pe un drum "pavat" cu petale...
Privind Braşovul printre crengi înmugurite uiţi şi de frig şi de nori...
'nainte, 'nainte, spre... Cetate! Am urcat pe o potecă pavată frumos. Spun "frumos" pentru că sigur era frumoasă atunci când ea a fost făcută. Acum ai impresia că alţii care au urcat spre Cetate au avut şi tunuri cu ei. Să nu mai spun de porţiunea de potecă îngrădită (!?), de băncile din care n-au mai rămas decât suportul de beton şi de acele chestii ce odată au fost felinare. Păcat că mai-marii oraşului habar nu au pe ce "mină de aur" stau şi nu fac nimic în acest sens. Norocul de cadrul natural foarte frumos şi odihnitor care te face să uiţi de neglijenţa "meşteşugului".
Iată, în sfârşit, "Cetatea de pe Strajă"...
La coborârea de pe Dealul Cetăţii am ales o rută ce mi-a permis admir şi partea mai puţin văzută în poze a Braşovului, şi anume latura sa modernă...
În partea stângă este Colina Universităţii...
... fie totul cât de nou şi cât de modern, vrând-nevrând, tot la "rădăcini" ajungem...
Ieşind de pe Alexandru Ioan Cuza am pornit agale spre Corpul T...
"Dincolo de zidul de la cimitir, cineva mai varsă lacrimi fără şir..."
Modarom-ul, un simbol al Revoluţiei române din 1989. Urmele de glonţ din zidurile clădirii nasc mereu întrebări iar cei ce nu obosesc să răspundă întrebărilor sunt cei care vor menţine vie memoria celor căzuţi pentru idealul libertăţii.
De aici, înainte spre următorul curs...
... porumbeii au fost foarte amabili în a se lăsa pozaţi...
... statuia braşoveanului Ştefan Octvaian Iosif, din păcate, murdărită de nişte "wannabe mudda fuckers". Graffiti-ul adevărat eu îl consider a fi artă, însă aşa-zisele "tagg-uri" nu sunt decât "operele" unor frustraţi.
... ajungem şi la statuia celui ce dă numele celui mai frumos parc braşovean. Nicolae Titulescu, poate ultimul mare om politic pe care l-a avut ţara asta.
La ieşirea din parc am dat o fugă să fotografiez o clădire care mie îmi place foarte mult pentru că îmbină neaşteptat de bine vechiul cu noul. Este vorba despre sediul S.I.F. Transilvania.
Da aici pornit-am spre Cetate. O singură dată am mai fost acolo. Eram în clasa a V-a parcă şi tocmai câştigasem un premiu la concursul Poiana. Banii, 5 milioane de lei (care erau bani la vremea aia) s-au dus către şcoala mea generală. Pe câştigători, printre care se numărau şi copii din alte oraşe din ţară, ne-au dus la fabrica de ciocalată "Poiana" să ne arate toate cele şi apoi sus pe Cetate, unde am servit o masă festivă în cel mai pur stil medieval. Ne-au întâmpinat atunci, la porţile cetăţii, trâmbiţaşi îmbrăcaţi în costume de cavaleri şi domniţe, de care eu m-am îndrăgostit imediat. Au trecut aproape zece ani de atunci, trâmbiţaşii nu mi-au mai cântat la intrarea în Cetate şi domniţele erau, probabil, în vacanţă. M-au întâmpinat în schimb adieri de vânt neaşteptat de reci pentru această lună a lui aprilie. Până a ajunge la "obiectivul" propriu zis am colindat niţel împrejurimile de pe Dealul Cetăţii.
Una din casele ce, de pe acel deal, a văzut şi "trenuleţul galben"....
... dar şi soldaţi români îngropaţi în gropi comune sau luaţi prizonieri în Primul Război Mondial.
Centrul Vechi al oraşului văzut dintr-o altă perspectivă...
Lunga "tăind" prin Blumăna...
Biserica ce o vedeam de jos, de pe strada De Mijloc, ori de câte ori veneam de la meci...
... acum privind-o îndeaproape.
În depărtare se pot vedea "cele patru cadelniţe" ale "templului"...
Am pornit "asaltul" decisiv asupra Cetăţii pe un drum "pavat" cu petale...
Privind Braşovul printre crengi înmugurite uiţi şi de frig şi de nori...
'nainte, 'nainte, spre... Cetate! Am urcat pe o potecă pavată frumos. Spun "frumos" pentru că sigur era frumoasă atunci când ea a fost făcută. Acum ai impresia că alţii care au urcat spre Cetate au avut şi tunuri cu ei. Să nu mai spun de porţiunea de potecă îngrădită (!?), de băncile din care n-au mai rămas decât suportul de beton şi de acele chestii ce odată au fost felinare. Păcat că mai-marii oraşului habar nu au pe ce "mină de aur" stau şi nu fac nimic în acest sens. Norocul de cadrul natural foarte frumos şi odihnitor care te face să uiţi de neglijenţa "meşteşugului".
Iată, în sfârşit, "Cetatea de pe Strajă"...
La coborârea de pe Dealul Cetăţii am ales o rută ce mi-a permis admir şi partea mai puţin văzută în poze a Braşovului, şi anume latura sa modernă...
În partea stângă este Colina Universităţii...
... fie totul cât de nou şi cât de modern, vrând-nevrând, tot la "rădăcini" ajungem...
Ieşind de pe Alexandru Ioan Cuza am pornit agale spre Corpul T...
"Dincolo de zidul de la cimitir, cineva mai varsă lacrimi fără şir..."
Modarom-ul, un simbol al Revoluţiei române din 1989. Urmele de glonţ din zidurile clădirii nasc mereu întrebări iar cei ce nu obosesc să răspundă întrebărilor sunt cei care vor menţine vie memoria celor căzuţi pentru idealul libertăţii.
De aici, înainte spre următorul curs...
Mi-a placut. Felicitari!
RăspundețiȘtergereAlaltaieri am avut si eu placerea sa urc pe Cetate, dupa vreo 2 ani de cand nu am mai fost, dar spre dezamagirea mea poarta era inchisa...
RăspundețiȘtergere