"Arhanghelul" bătăliei pentru Ardeal

Într-un articol anterior am scris despre o personalitate sportivă din Tohanul Vechi, acum este rândul să scriu despre o personalitate militară din Tohanul Nou. Este vorba despre Traian Moşoiu, general al Armatei Române în Primul Război Mondial. Acesta s-a născut la 2 iulie 1868, a absolvit Liceul "Andrei Şaguna", apoi a plecat să urmeze studiile militare la Budapesta şi la Viena. La 1 iunie 1889 termină aceste studii cu gradul de sublocotenent în armata austro-ungară şi este repartizat la un regiment din garnizoana militară Sibiu. La 12 aprilie 1919 este numit la comanda "Grupului de Armate Nord" contribuind la eliberarea părţii de vest a ţării, pentru a continua luptele până la Budapesta având sub comandă "Grupul de Manevră General Moşoiu".
Textul de mai jos a fost preluat integral de pe www.crisana.ro şi este un omagiu adus generalului Traian Moşoiu pentru contribuţia pe care acesta a avut-o la eliberarea Ardealului în Primul Război Mondial.

Autorităţile şi o parte din populaţie
se refugiaseră înspre partea de unde se aşteptau trupele române. Mai au 3 Km, anunţară nişte ştafete venite în grabă. Deodată un nor de praf şi un automobil îşi făcuse apariţia. În el era un general. Cine să fie? Mii de braţe se ridicară aclamând pe viteazul general, care înfruntând orice pericol pentru a da şi mai mare impuls armatei sale, se avântase înainte de a ajunge armata în oraş, spre a vesti populaţiei că mântuirea a sosit. Un general, un general! Aşa striga mulţimea în extaz de admiraţie faţă de acest erou. La 20 aprilie, Armata Română a eliberat Oradea Mare. Această măreaţă zi a fost descrisă în documentele vremii în următorii termeni:„Strigăte de „Ura!" străbat văzduhul şi capul coloanelor trupelor române apare în piaţa oraşului, defilând în faţa generalului. Strada se umple de un covor de flori, peste care calcă mândri faimoşii dorobanţi, pe când tunurile bubuie, împroşcând moartea în duşmanul ce fuge de atâta măreţie. I-a fost dat armatei româneşti, le-a fost dat ostaşilor ţărani ai regelui Ferdinand să defileze, intrând în Oradea Mare pe un drum de aproape un kilometru acoperit cu flori. Aproape nouă batalioane au intrat în Oradea Mare. Soldaţii defilând în faţa generalului, n-au mai putut ţine privirile lor înainte din cauza valurilor de flori, care se revărsau de pretutindeni asupra capetelor lor".

Numele generalului Moşoiu
a fost atunci, instinctiv, din mii de glasuri aclamat: Trăiască generalul Moşoiu!, eroul nostru naţional! Ura! şi văzduhul „se cutremură de miile de strigăte de bucurie", avea să consemneze presa vremii. Toată lumea plângea. Teama de bandele roşii dispăruse, era de ajuns pentru moment ca eroul să se găsească în mijlocul lor pentru ca să nu se mai teamă de nimic. Deşi nu-l văzuseră până atunci cei din Oradea Mare, imediat ce a intrat în oraş a fost un adevărat „simbolul al dezrobirii naţiei româneşti". De patru luni, zi şi noapte, îl aşteptau, de patru luni de când păşise biruitor în Ardeal numele lui era pomenit ca numele „unui zeu salvator, şi acum iată-l, a sosit... Ce impunător! Din ochii lui de vultur izbucnesc flăcări de ură contra duşmanului de veacuri. E în picioare în automobil. De-o dată o ploaie de flori îl acoperiră în aclamaţiile mulţimii. Era poporul care-şi da prinosul său de veneraţie armatei româneşti. Era sărbătorirea triumfală a celui mai mare erou, în cele mai sfinte clipe ale neamului. Automobilul nu mai poate înainta. Mulţimea creşte şi un ocean de capete, români, unguri, toate naţionalităţile oraşului aclamă pe viteazul general."
Nicolae Iorga, elogiind isprăvile generalului Traian Moşoiu scria: „Astfel energicul general ardelean, care şi-a dus ostaşii cu un avânt uimitor, chiar pentru cei cari ştim ce înseamnă o înaintare românească, atunci când nu se loveşte de piedica unui duşman, având mijloace de luptă incomparabil superioare, a fost primit cum rareori a fost întâmpinat un şef de cuceritori. Automobilul lui atât de îndrăzneţ, mânat mult înaintea regimentelor cari înaintau, a fost literalmente copleşit, înăbuşit de flori".

După această introducere
în atmosfera de epocă a încerca să pui în pagină personalitatea inconfundabilă, în toată complexitatea ei şi în autenticele ei dimensiuni, a generalului Traian Moşoiu echivalează, sub multe raporturi, cu încercarea de a cuceri Everestul! Vrem să-l „silim" pe Generalul Traian Moşoiu să încapă în aceste câteva rânduri, pentru a-l apropia de inimile şi casele bihorenilor, din toate generaţiile. Căci ne referim la o personalitate militară de excepţie, al cărei trecut a fost jalonat de credinţă şi călăuzit de datoria faţă de ţară. Oferta noastră se înscrie în tradiţia bihoreană înfiripată în anul 1936, când judeţul nostru, un mare martir al perioadei istorice de referinţă, a fost, se pare, primul care l-a omagiat pe salvatorul său în „Monografia Almanah a Crişanei", apărută la Oradea, adică în oraşul care i-a făcut cea mai frumoasă şi sentimentală primire la 20 aprilie 1919, cu ocazia eliberării de sub tirania bolşevică ungară.
Aşezat de timpuriu, la numai patru ani de la trecerea în nefiinţă (1932), maiestos, la loc de înaltă cinstire în galeria marilor personalităţi ale Bihorului, în secţiunea cu titlu semnificativ „FIGURI BIHORENE", încadrat de o distinsă gardă intelectuală al cărei cap de coloană era reputatul Emanuil Gojdu (1802-1870), secondat de Nicolae Judea Jiga (1792-1870), Dimitrie Negreanu (1832-1903), Partenie Cosma (1837-1923), Vasile Ignat (1848-1893), Mitropolitul Vasile Mangra (1852-1918), Episcopul Ioan I. Papp (1843-1925), Alexandru Roman (1826-1897), şi alte ilustre personalităţi bihorene, generalul Traian Moşoiu se bucura pe aceste plaiuri de o rară popularitate, fiind considerat cu deplin temei „Salvatorul Ardealului".
Personalitatea incomparabilă a generalului este dată de rolul şi acţiunile sale în marea bătălie pentru Ardealul în care s-a angajat, cu sabia în mână, în august 1916, de pe meterezele Carpaţilor până la Budapesta, când opinca ţăranului-ostaş român a devenit suverană deasupra Parlamentului Ungariei, iar generalul Traian Moşoiu, comandantul garnizoanei oraşului de pe Dunărea mijlocie.

În frumoasa ipostază de erou
al războiului de întregire a României şi al Armatei Române, generalul Traian Moşoiu de pe şaua calului, cu care a contraatacat şi a şarjat pe Valea Oltului şi spre Budapesta, a săltat ca ministru la Comunicaţii şi la Ministerul de Război şi apoi ca senator de drept în Parlamentul României Mari, la a cărei realizare a contribuit remarcabil, prin foc şi sabie.
Eroul nostru era fermecător, prietenos şi blând în relaţiile cotidiene, cu o privire plină de demnitate, delicată şi distinsă, dârz şi cu judecată cumpătată, manierat şi de o rară modestie şi sensibilitate sufletească, caracter ales şi dăltuitor de caractere, călăuzitor de oameni şi cârmuitor de suflete, cu o inimă plină de iubire şi iertare, dar exigent şi niciodată tolerant cu cei care nu-şi îndeplineau, fără reproş, misiunile sau îndatoririle funcţiei ce o ocupau. Era, prin urmare, omul cu vocaţia şi calităţile carierei militare, apt pentru performanţe deosebite, atât în timp de război cât şi în timp de pace. A urcat, deci, rapid pe treptele ierarhiei militare de la comanda de subunităţi, de regiment şi divizie, până la demnitatea de comandant suprem al tuturor trupelor din Transilvania, caz unic în analele primului război mondial, pe baza unor alese virtuţi ostăşeşti probate şi nu presupuse!
Redăm, ca puternice puncte de sprijin, câteva dintre cele mai complete imagini ale Omului Moşoiu şi ale personalităţii sale oferite de şefii săi ierarhici: „Educaţiunea militară desăvârşită. Foarte disciplinat. Simţul datoriei dezvoltat. Cu multă autoritate. Excelent camarad. Conduită exemplară. Conduce serviciul de mobilizare cu multă regulă şi pricepere. Propun înaintare excepţională" (Colonel Popovici). „Avea forţă puţin comună şi un mare ascendent printre inferiori şi egali. La toate probele a reuşit cu laudă, în concentrări, călătorii (de stat major n.n.) şi manevre. Militar desăvârşit sub toate raporturile şi cu facultăţi deosebite, deci merge rapid în carieră"(Generalul Cotescu). „Caracter cavaleresc. Are foarte dezvoltat simţul moral în viaţa socială. În corp (în sens de unitate militară n.n.) trăieşte în cea mai mare armonie cu camarazii săi, de care este foarte iubit" (Generalul Cocărescu). Figură de ascet, Moşoiu a suportat cu uşurinţă privaţiunile vieţii de campanie. A dus şi viaţă soldăţească aspră, aşa cum era ea în linia întâi. A fost, totodată, personalitatea - comandant care a avut tăria să învingă sentimentul fricii şi grija morţii.

Omagierea generalului Traian Moşoiu
şi a intrării armatei române în Oradea, s-a făcut în toată perioada interbelică, începând cu 20 aprilie 1921, atunci când sub patronajul Reginei Maria şi a Reuniunii Femeilor Române din Oradea, Bihor şi împrejurimi, a fost aşezată în holul central de intrare în primărie, o placă comemorativă, din marmură neagră, cu următorul text: „În ziua de 20 aprilie, în anul 1919, ziua Sfintei Învieri, şi-a făcut intrarea triumfală în oraşul Oradea Mare glorioasa armată a regelui Ferdinand I al tuturor românilor, în frunte cu generalul Traian Moşoiu, comandantul Grupului de Nord, punând pe veci stăpânire românească în acest oraş. În amintirea acestei zile istorice s-a aşezat această tablă comemorativă în ziua de 20 aprilie 1921". Acest text a fost citit de toţi cetăţenii care au trecut prin holul central al intrării din Primăria Oradea, până în 1940, când placa a fost dezafectată. Aceeaşi soartă a avut şi monumentul ridicat generalului în 1937, în faţa celor două catedrale româneşti, ortodoxă şi greco-catolică, din Oradea, demolat de autorităţile horthyste după ocupaţia din 30 august 1940. La iniţiativa prof. univ. dr. Viorel Faur, cu largul concurs şi pe răspunderea primarului de atunci, Gheorghe Groza, la a 70-a aniversare (20 aprilie 1989) a evenimentului din 20 aprilie 1919 a fost reaşezată o placă, cu textul iniţial din care a fost eliminat numai numele „regelui Ferdinand I" .
Ziua de 20 aprilie a fost sărbătorită, apoi, anual, începând din 1992, de când acţiunea a fost preluată de Primăria Oradea, la iniţiativa Comisiei Române de Istorie Militară Filiala Bihor şi a Garnizoanei Oradea, comandată, atunci, de generalul Mihai Corneliu Lungu, şi care s-a soldat cu ridicarea unui frumos monument din bronz, chiar în faţa comandamentului Diviziei 11 Macanizate „Carei", pe str. Armatei Române, din Oradea. În semn de cinstire a numelui eliberatorului, în 1994, pe drapelul de luptă al Regimentul 21 Mecanizat, din Oradea, s-a înscris numele „generalului Traian Moşoiu", iar în curtea acelei unităţi s-a ridicat un bust din bronz. Apoi, an de an, Consiliul Local Oradea în şedinţe solemne comune, ţinute alături de Comisia Română de Istorie Militară Filiala Bihor, a omagiat figura legendarului erou Traian Moşoiu, împrejurare în care s-au luat şi hotărâri cum au fost aceea, din 20 aprilie 2001, de reamplasare a Plăcii comemorative cu textul iniţial; realizarea unui bust, din ghips şi amplasarea lui în holul Primăriei; acordarea numelui „general Traian Moşoiu" sălii mari din Primărie, şi acordarea numelui unei străzi din Oradea. Sesiunile ştiinţifice anuale, din 20 aprilie, au ca tematică constantă acţiunile armatei române din anul eliberării 1919 şi evocarea generalului Traian Moşoiu.

Exemplificăm prin lucrarea noastră Generalul Traian Moşoiu arhanghel al bătăliei pentru Ardeal, pe care am expus, pentru prima oară, un fragment din medalionul din ceramică, format 21-27 cm, descoperit în fundaţia clădirii în care îşi avusese sediul Corpul Vânătorilor din Oradea, după cum ulterior şi-a avut atelierul şi sculptorul Mihai Kara, cel care l-a realizat. Pe acest medalion (foto alăturat) există următoarea inscripţie: „general Traian Moşoiu 1919 - Kisuiszalas - Kenderes - Fedyvernek -Szolnok". Acestea erau de fapt localităţile cele mai importante de pe teritoriul Ungariei unde generalul îşi îngenunchease adversarii inamici. Pe coperta 1 al revistei Cetatea Bihariei am publicat o reproducere a frescei realizată în (1974), în sediul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, la comanda episcopului, de atunci, Vasile, care înfăţişează o scenă memorabilă a întâlnirii dintre Roman Ciorogariu şi armata Română eliberatoare, comandată de generalul Traian Moşoiu şi evident şi pe general ovaţionat de mulţime.