Turneul "Ibrahim Dossey", ediţia a III-a

Iată că turneul de fotbal prin care microbiştii de la poalele Tâmpei îl comemorează pe regretatul portar al FC Braşov Ibrahim Dossey (şi strâng şi o sumă de bani care este donată familiei), a ajuns deja la ediţia a treia.

Cum menţionam şi pe blogul oficial al competiţiei, acest turneu a fost gândit iniţial ca o treabă care să se întâmple o singură dată. Adică lumea fotbalului braşovean avea să se adune la un an după moartea lui Dossey şi să joace fotbal în memoria lui, iar banii strânşi din taxa de înscriere să fie donaţi familiei, Ioana şi Jennifer, că tot veneau sărbătorile de iarnă. Nu ne-am oprit doar la acea primă ediţie şi în 2010 ne-am adunat pe sinteticul din Parcul "Tractorul" şi mai mulţi decât în 2009. Până şi zăpada a fost mai multă decât la prima ediţie dar asta nu a însemnat decât o revenire la orginile sentimentelor din jocul de fotbal.

Anul ăsta, pe 9 decembrie, se fac trei de când Dossey şi-a dat ultima suflare şi mi se pare normal ca turneul care-i portă numele să-şi continue existenţa. O va face, doar că într-o formulă mai restrânsă, cu doar 16 echipe, faţă de 50+ câte au fost la ediţiile precedente. Va fi, dacă îmi este permis termenul, o ediţie "în familie", majoritatea echipelor fiind compuse din suporteri "stegari", juniori ai FC Braşov şi foştii colegi de la Steagu' ai lui Dossey.

Sper să fie totul bine.

Odiseea unui suporter

Dus de mâna pe stadion prima data, totul îmi părea uriaş. Şi infinit mai zgomotos decât zarva pe care o făceam cu ceilalţi copii în faţa blocului şi despre care un vecin din schimbul trei spunea că nu are egal. Banalităţi. Tipul nu fusese pe stadion niciodată.

Doamne, în ce frenezie nimerisem atunci! Erau ultimele meciuri pentru salvarea de la retrogradare şi stadionul, vă vine sau nu să credeţi, era plin pentru că braşovenii sperau cu toată fiinţa lor că se poate. Ce frumos a fost! Meciuri de la şase seara şi miros de iarbă în apus de soare. Miros de torţe şi fumigene! Zgomot de confetti şi role care brăzdează văzduhul, simfonie de glasuri răguşite şi sonetă de minge care atinge plasa porţii. Astea sunt lucruri care, cunoscute de mic, rămân cu tine toată viaţa. Pentru că el fac totul să pară o poveste, un basm, ceea ce prinde foarte bine la copii. La oameni mari e mai greu, pentru că ei deja trăiesc romane logice în care nu prea există nonsensuri şi fantezii.

Dar ajungem oameni mari. Copiii de ieri sunt "stâlpii" galeriei de azi. Şi basmul continuă să se scrie. Mai fantezist sau mai realist, pentru că nimeni nu e imun, oricât ar încerca, la relele societăţii, fiecare torţă aprinsă, fiecare rolă aruncată, fiecare cântec cântat şi fiecare gol strigat sunt o altă pagină din cartea noastră de poveşti.

Cartea de poveşti de acum un deceniu în imagini, când braşovenii trecuseră peste emoţiile retrogradării şi acum sperau să iasă în Europa după 27 de ani de aşteptare.