Braşovul ca Oraşul Timpului

Zic că a venit momentul pentru a posta din nou câteva fotografii rezultate din raitele, plimbările sau şuetele efectuate prin Oraşul Timpului (o să zic între două poze care-i faza cu asta).

Cum ziceam, oraşul ăsta are ceva al naibii de special. Pentru a fi un braşovean veritabil, nu e suficient să ai buletin de Braşov, îţi mai trebuie şi ceva parfum de-al locului.

 

Soldatul Universal

No, ştiu şi pun pariu că şi printre voi sunt mulţi care ştiu că Braşovului i se mai spune şi "Oraşul Coroanei". E clară treaba din moment ce stema oraşului este o coroană din care ies rădăcinile unui copac. Toată treaba are legătura cu legenda regelui maghiar Solomon care şi-o pus coroana la rădăcina unui copac atunci când se odihnea după ce reuşise să scape de nişte unii care voiau să-i scurteze puţin capul. No, dar treaba îi că am găsit undeva mai demult, nu mai ştiu unde, o altfel de explicaţie etimologică pentru Corona sau Kronstadt, numele latinesc respectiv nemţesc al Braşovului. Par example, Kron-ul din Kronstadt vine de la Cronos, zeul timpului. Ideea asta era legată de nişte vestigii arheologice dacice găsite pe Tâmpa care făceau trimitere la respectiva divinitate. De fapt, chiar şi numele de Tâmpa vine tot din aria asta a timpului, având la baze latinescul tempus, temporis. No, io zic că-i o treabă mişto asta, plus că mereu mi s-a părut interesant faptul că atunci când te plimbi pe sub Tâmpa ai vreo patru surse care-ţi indică cât e ora. În ordinea numerelor de pe tricou: ceasul din turnul Bisericii Negre, ceasul din turnul Casei (Căşii - pentru bucureşteni) Sfatului, ceasul din turnul Bisericii Catolice de pe Mureşenilor şi, hăt în depărtare undeva pe Strajă, ceasul din turnul Bisericii Sfântul Martin.

Revoluţia în direct

Deo Vindici Patriae

Mă întreba cineva de ce nu scriu despre Brașov cum am scris, de exemplu, despre Fălticeni în mini-vacanța petrecută acolo astă vară sau cum am scris despre Roma anul trecut? Și m-am gândit serios de ce nu fac acest lucru. Motivul, cred, ar fi pentru că tot ceea ce întâlnesc în Brașov mi se pare absolut fantastic dar și normal în același timp. Am făcut ochii cât roata de tractor când am văzut Colosseum-ul sau când am văzut lebede pe iazul din Fălticeni. Biserica Neagră? Eh, înainte se chema Sfânta Maria, dar s-a înnegrit când au ars austriecii oraşul acum vreo 300 de ani. Altfel ajungea Braşovul printre cele mai şmechere oraşe din Europa. Masonii, coa'e!

Îîîîîn fine, nu trebuie să luaţi ultima parte prea în serios. Aia cu masonii zic. Parte de dinainte e pe bune.

Dulce dimineață

Sâmbătă seară s-a transformat ușor-ușor în duminică dimineață. E transformarea normală, aş zice eu, şi reuşită în acelaşi timp. Dacă sâmbătă seară se transformă în orice altceva numai nu în duminică dimineaţă, c'est un problem.

După filmu' din Piaţa Sfatului (tre' să vă uitaţi şi voi la "The Way Back" neapărat!) şi noaptea dansantă din GZ, am comis iarăşi o fărădelege cu implicaţii florale în Parcul Central. Rog autorităţile, dacă se autosesizează, să mă ierte pentru că promit că n-o s-o mai fac. Cel puţin, nu foarte curând, mai ales că acum că SRI-ul e geană pe mine. Dar nici despre asta nu e vorba, pentru că despre asta o să vă povestesc altă dată (mult alt dată). Reţinem d'aici doar parfumul "celui roşu". Ce, credeţi că nu pot s-o ard codat când vine vorba de flori?

După efectuarea livrării, am deservit micul-dejun alături de prietenul N. pe o bancă aflată între Teatru şi Facultatea de Mecanică. Şi acest mic dejun a fost presărat cu discuţii despre filmul recent văzut, despre şansele noastre de supravieţuire dacă "eram noi acolo" şi alte subiecte filosofice, gen moartea prin împuşcare, strangulare sau călcare în picioare a tovarăşului Iliescu (deşi am căzut de acord că moartea e cale uşoară pentru acest goblin al secolului XXI şi că mai bine ar fi doar să-l rănim foarte crunt dacă am avea vreodată ocazia), am pornit spre casă.

Graţie autorităţilor locale care au considerat că maşina de noapte e inutilă a trebuit să fac acest drum pe jos, dat fiind că în portofel mai aveam "decât" doi lei. Dar după ce-am văzut filmul de care pomeneam mai sus, drumul de la Teatru până în Noua mi se părea o nimica toată. Şi iată partea mişto a lucrurilor. După ce m-am separat de prietenul N. la intersecţia lui "15 Noiembrie" cu "Toamnei" (N. stă în zona Gării, norocosul), mi-am scos camera foto pe care o tratasem cu atâta neglijenţă toată noaptea şi... no, vă imaginaţi şi voi ce-a urmat.

Am ajuns acasă la exact ora 6, ora 4,36 fiind cea a despărţirii de prietenul N. E un veritabil festival nocturn al liniştii acest oraş când zorii se apropie. Mai ales fiind vorba de zorii zilei de duminică. Pozele? Nimic excepţional de spectaculos, dar iată-le, totuşi. Zic să daţi click pe ele ca să le vedeţi la o calitate mai bună, căci blogspotul le alterează feng-shui-ul.

Urban-art în zona "Ciucaş"

Mai seren ca o serenadă

Un domn traversând strada

"Someş" Park. Nu, la 5 dimineaţa chiar nu sunt şahişti în parc. Dar erau doi jandarmi pe banca din spatele meu.

 Nimic spectaculos din punct de vedere vizual la acest bloc. Însă aici avea loc o petrecere. Iar pentru simplul fapt că pe felie era DJ Bobo şi nu vreo manea (la 5, la un chef, se presupune că eşti în culmea alcoolemiei şi că totul e permis), această fotografie, pentru mine, este specială.

"Căsuţele victoriene" din Steagu'. Naiba, nu-s victoriene, da' aşa le zic eu.

 Conform aparatului, "7 august 2011, 5:44:43". Apoi m-a lăsat bateria.