E oare posibil ca oraşul să-şi uite fiii care au luptat şi murit pentru el? Nu, oraşul nu uită nimic. Oamenii, în schimb, pot uita. Au făcut-o deja.
Nici nu mai contează că fiii oraşului erau români care au luptat pentru ca Braşov să facă parte din România Reîntregită. Nu mai contează că fiii oraşului erau saşi ori secui ce luptau pentru ca Braşov să rămână în continuare parte din Imperiu. Şi s-a luptat frate cu frate dar oraşul nu şi-a uitat fiii. Oamenii, în schimb, pot uita. Au făcut-o deja.
Cum se face că aproape tot globul o cunoaşte pe eroina francezilor, Ioana d'Arc, în timp ce Ecaterina Teodoroiu nu e cunoscută nici măcar de întreaga Românie? Zău că mă enervează la culme acest fapt. N-am pretenţia ca întreg mapamondul să înveţe despre "Eroina de pe Jii", dar măcar noi, românii, să ne cunoaştem valorile şi adevăraţii eroi.
Ecaterina Teodoroiu s-a născut pe 14 ianuarie 1894 în satul Vădeni din Târgu Jiu. În octombrie 1916 aceasta se înrolează în Armata Română, pentru a duce mai departe lupta începută de fratele ei, Nicolae, căzut la datorie. În Prima Bătălie de la Jiu, trupele române conduse de generalul Ion Drăgălina reuşesc să respingă puternica ofensivă inamică, iar Ecaterina Teodoroiu se află în prima linie. Ziua de 22 august ar trebui sărbătorită cu foarte mult fast în România, întru-cât la acea dată, în 1917, în timpul luptelor de la Mărăşeşti, Ecaterina Teodoroiu intră de pe câmpul de luptă direct în legendă. "Înainte, băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!". Acestea au fost ultimele ei cuvinte înainte de a fi mitraliată de armata germană. A fost citată prin ordin de zi, pe Armată, pentru curajul şi sacrificiul de care a dat dovadă:
"Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai ţării sale, pe care i-a trecut prin puterea cu care îşi înfrângea slăbiciunea femeiască, ştiind să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preţ.
Aceea care în vitejia-i comunicativă a murit în clipa în care se descoperea spre a-şi îndemna ostaşii cu vorbele "Înainte, băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine" are drept din clipa aceasta la cinstirea veşnică a tuturor românilor." 22 august 1917, Ordiunul de zi al Regimentului 43/59 infanterie
Pun pariu că majoritatea dintre voi nu ştiţi despre ce este vorba în titlu, nu vă învinuiesc. Filmul "300 - Eroii de la Termopile" cred că mulţi l-aţi văzut, sau dacă nu l-aţi văzut măcar aţi auzit de el şi despre ce este vorba în el sau dacă nici una şi nici alta sigur ştiţi de la istorie sau de pe Discovery despre bătălia de la Termopile. Dacă niciuna din variantele de mai sus nu se aplică, atunci problema voastră, pentru că n-o să-mi ostenesc degetele scriind despre un subiect ce a fost întors pe toate feţele, despre care s-au făcut zeci de documentare şi chiar şi un film. O să-mi ostenesc însă degetele scriind cu drag şi cu mândrie despre "Tranşeea Morţii de la Bartolomeu"(dacă ar afla vreun regizor de la Hollywood despre povestea asta sigur "ar turna" şi un film pe măsură), un episod prea puţin cunoscut din istoria României, pe care eu, prin toate mijloacele de care dispun, încerc să-l scot cât se poate de mult la lumină. Aşadar, după cum ştiţi, în strâmtoarea Termopile, 300 de soldaţi spartani conduşi de către regele Leonidas ţin în loc marea armată persană timp de 3 zile pentru a oferi timpul necesar Greciei de a-şi pregăti forţele pentru o luptă decisivă de mari proporţii. Acest lucru se întâmpla în august 480 î.Hr.. La 8 octombrie 1916, 250 de soldaţi români conduşi, se pare, de căpitanul Sava Cristescu, apărau zona gării Bartolomeu de trupele maghiare şi germane. Timp de două zile, soldaţii românii au opus o rezistenţă dârză inamicului care era superior atât din punct de vedere numeric cât şi a puterii de foc. Trupele române aveau în dotare o singură matrialieră şi mai multe puşti, cu care, însă, au reuşit să-şi menţină poziţia şi le-a oferit răgăzul necesar unor alte unităţi să-şi continue retragerea. După două zile de lupte intense, a sosit fatidicul 8 octombrie. Soldaţii români rămăseseră deja fără muniţie, fapt ce i-a permis inamicului să ocupe poziţii de încercuire şi să-şi descarce mitralierele în toţi cei aflaţi de-a lungul liniei ferate. Din 250 de soldaţi români nu a scăpat nici unul. Au fost ucişi cu cruzime, şi ca un act de răzbunare pentru faptul că au îndrăznit, ca timp de două zile să ţină piept forţelor invadatoare, deşi erau conştienţi de faptul că sunt dezavantajaţi din toate punctele de vedere ( strategic, numeric, armament). Azi, pe locul unde s-a dat bătălia se află un monument dedicat acestor eroi, la inaugurarea căruia a participat şi regele Ferdinand I. Din păcate autorităţile locale, manifestă un interes de la scăzut spre zero absolut faţă de jertfa pe care acei 250 de bravi eroi au adus-o pentru România.
GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI!
